Leon Dănăilă este unul dintre cei mai apreciați medici din România. De-a lungul anilor, el a făcut performanță atât în țară, cât și în străinătate. La un moment dat, acesta a fost plecat în America, însă doar pentru un an. Deși i s-au propus diferite colaborări acolo, a ales să se întoarcă în țară, pentru că, spune el, nu l-au interesat niciodată banii, ci performanța. Drept dovadă, neurochirurgul și-a vândut casa pentru a-și putea finanța cercetările…
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Știu că ați studiat un an în America, unde ați descoperit tehnica microscopului operator. Asta în timp ce noi eram la „ani-lumină distanță de tehnicile avansate. Ce v-a determinat să plecați?
Din punct de vedere operator, vai!, se băga degetul, profesorul băga degetul în creier, scotea tumora. Apărea o hemoragie extraordinar de mare, bolnavul rămânea paralizat sau murea. Mi-aduc aminte de un doctor de 32 de ani care a avut un meningiom. După o astfel de intervenție, a rămas mort pe sala de operație. Săracul, vorbisem cu el înainte. Avea 32 de ani. Mi-a fost milă. Văzând că în străinătate se operează și au rezultate foarte bune, cu mortalitate sub 4% sau 4%, eu am intrat fraudulos, fără să știe profesorul, în arhivă, am numărat ce mortalitate operatorie exista și am constatat că era 50-60% mortalitate operatorie. Și atunci, am zis: „Domnule, eu trebuie să mă duc în străinătate să văd cum se operează. Nu așa, bagi degetul, scoți tumora și zici că l-ai operat!.
Bolnavul, după operație, eu așa îmi închipui, trebuie să fie într-o stare mai bună. M-am dus la minister, unde am cerut informații despre burse de studii. Le-am spus că vreau să merg în America pentru că acolo a luat naștere neurochirurgia. Cu toate astea, pentru că nu eram membru de partid, îmi era imposibil să capăt o bursă.
De ce s-a întors Leon Dănăilă din America, după un an petrecut acolo
Dar m-am dus la secretarul de partid și i-am zis să mă facă și pe mine membru de partid, motivând că vreau să ajung în străinătate. Pentru asta, avea nevoie de o caracterizare și a primit una de la mine de la Darabani, apoi, după o lună de zile, m-a chemat și mi-a spus că a primit caracterizarea, dar nu numai că nu mă făcea membru de partid, dar putea să mă și aresteze. Acolo scria că taică-meu a fost legionar, că a luptat împotriva rușilor la război. Auzind toate astea, l-am rugat: „Rupe asta și îți dau eu alta! Uite, am un coleg la Darabani, profesor de limba română, îți dau eu adresa, scrie-i lui să-ți dea el o caracterizare care să mă ajute.
Așa a făcut și m-a făcut membru de partid. Pe scurt, am plecat în America, am stat un an de zile. Acolo se opera cu microscopul operator, nu cu degetu. Doamne ferește, nu! Așa am învățat cum se operează.
Se așteptau cei care v-au permis să plecați peste Ocean să reveniți în România? Cu siguranță mulți ar fi rămas, atrași de mirajul banilor și de oportunitățile profesionale.
Când am venit în țară, m-am dus cu o sticlă de whisky la profesor. Dar ce să vezi? M-a înjurat! Mi-a spus: „Eu te-am trimis acolo să rămâi acolo. Voia să scape de mine. El știa că eu am talent și făcusem și o facultate de psihologie. Mă vedea drept concurent cu el. Nu voia așa ceva. „Eu ți-am dat voie să te duci acolo ca să rămâi acolo, nu să vii aici cu mine!. Cred, de altfel, că așa se procedează și acum. Poate că majoritatea vor să scape de ei, care sunt buni să se ducă în străinătate, să nu aibă concurență. Dar, în sfârșit, trecem peste episodul respectiv. Bolnavii veneau la profesorul Arseni și îi spuneau: „Luați-l și pe doctorul Dănăilă în operație. Unu, doi, trei… tot îl rugau.
„Profesorul Arseni tot voia să scape de mine’
Deci profesorul Arseni nu prea vă avea la inimă din acest motiv…
În cele din urmă, profesorul Arseni tot voia să scape de mine. A hotărât să mă mute aici, în clădirea asta. Pe atunci, nu era masă de operație, pereții erau crăpați, sala de operații era o mizerie cu gândaci, cu furnici. Aici nu lucra nimeni, era o clădire dezafectată. Și el a spus: „O să opereze el acolo când o să zboare bivolii deasupra clădirii. În sfârșit, aici, alături era întreprinderea de aparatură medicală. M-am dus cu banii din buzunarul meu, mi-am cumpărat sală de operații, instrumentar, tot. Luni, m-a chemat și-mi spune: „Știi, tu ești foarte bun. Eu vreau să te ridic, însă n-am loc în clădirea asta cu zece etaje, dar îți dau un loc acolo și o să faci tu operații. Asta mi-a spus mie, pentru că, altfel, spunea că o să operez acolo când o să zboare bivolii deasupra clădirii. Da, eu auzisem și despre asta.
În schimb, a doua zi am început să operez. Secția era plină. Operam până la șapte bolnavi pe zi. În 24 de ore. Toți veneau la mine, că operam cu microscop operator. Am introdus microscopul operator cu laser, și așa am făcut o secție. După trei ani de zile, a văzut că lucrurile merg atât de bine și a făcut o cerere la minister, motivând că nu pot întreprinde o activitate neurochirurgicală corespunzătoare acolo, că n-am grup de sânge, că n-am colegi etc. și spunea acolo să fiu adus înapoi, că îmi dă el câteva paturi la etajul doi, astfel să-mi desființeze postul de șef de secție.
E de înțeles că se născuse o invidie profesională. Au existat și alte repercusiuni?
Ce se întâmpla? Eu când am venit aici am început să scriu. Când eram acolo, dacă scriam ceva, Arseni trebuia să fie primul pus la toate lucrările științifice și cărți. M-au chemat la minister: „Domnule, să vii să discutăm! Dar eu știam că Arseni făcuse cererea, că o să mă cheme înapoi acolo și o să mă desființeze. În schimb, mi-au spus: „Nu, domnule, tu rămâi acolo unde ești, nu-ți face nimic Arseni, nu se ia de tine. Eu m-am mirat foarte tare de ce m-a lăsat pe mine în continuare aici. El avea totuși o influență foarte mare la vremea respectivă.
Neurochirurgul și-a vândut casa pentru a-și finanța cercetările
Totuși, nu i-ați răspuns profesorului Arseni cu aceeași monedă…
După Revoluție, toți au luat cuvântul împotriva profesorului. Eu, nu. Domnule, a făcut și el lucruri bune pentru neurochirurgie, nu pot să spun. Clădirea i se datorează. A introdus anestezie generală, aveam totuși o stimă deosebită, dar ceilalți colegi au luat cuvântul și, după Revoluție, n-a mai venit în secție. La prima ședință a venit și pe urmă nu a mai venit. S-a pensionat.
În plus, după un an de zile, vine o doamnă la mine și îmi spune: „Domnule doctor, eu sunt doamna X, am avut un anevrism, mă țineți minte?. „Eu am operat peste trei mii de anevrisme. Îmi pare rău, dar nu știu cine sunteți dumneavoastră, i-am răspuns. „Domnule doctor, știți când Arseni a vrut să vă aducă înapoi, în clădirea aia cu 10 etaje? Eu sunt fata lui Dăscălescu! Dumneavoastră m-ați operat pe mine. Am ieșit foarte bine, sunt bine și acum.
Știți cine era Dăscălescu? Era prim-ministru atunci. El l-a chemat pe Ministrul Sănătății și i-a spus că, dacă Arseni se ia de mine, să nu-i dea voie. Și atunci mi-am explicat, atunci am înțeles. Domnule, cel mai mare bine din lume este că m-a mutat aici, în clădirea asta. Poate că a vrut să-mi facă rău, dar mi-a făcut cel mai mare bine!
„Când am fost în America, au venit la mine, m-au depistat diferiți români plecați, care au făcut bani acolo’
De-a lungul carierei, ați făcut peste 40.000 de operații, aveți 18 brevete de inventator, ați scris 61 de cărți, dar, îmi permit să spun, ați fi meritat mai multă atenție din partea statului român. În SUA și nu numai, acum ați fi fost multimilionar și nu ați fi fost obligat să vă vindeți casa pentru a vă finanța cercetările… V-ați dorit să rămâneți acolo?
Când am fost în America, au venit la mine, m-au depistat diferiți români plecați, care au făcut bani acolo. Unii aveau și avion, aveau bani, dar nu li se dădeau funcții, să știți. Și eu am sesizat lucrul ăsta și am spus: „Când vin a doua oară, rămân. Acum trebuie să mă duc să dau și eu un raport. Ce am făcut aici etc.. Am spus așa ca să scap de ei. Nu voiam bani, eu voiam performanță, să studiez, să ajung și eu mare, așa cum
mi-am dorit dintotdeauna. Nu m-a tentat partea materială, tocmai din acest motiv am și cheltuit toți banii, i-am dat pe cercetare.
La un moment dat, am ținut o prelegere despre utilizarea laserului în neurochirurgie. După ce am ținut-o, vine la mine un domn, vorbindu-mi, bineînțeles, în limba engleză, și îmi spune: „Nu vrei să colaborăm? O să trimit niște documente să facem o colaborare în domeniul utilizării laserului în neurochirurgie. Mai apoi, m-a întrebat cineva: „Tu nu știi cu cine ai vorbit? E de la Moscova, domnule, a luat Premiul Nobel pentru laser. Am fost invitat la Moscova, la el, am făcut și o lucrare, Artjushenko îl cheamă, și am colaborat cu el. L-am pus, bineînțeles, pe el primul, pe mine, al doilea. A fost un om foarte drăguț și amabil. Așa că, mă lăudam că am o colaborare cu un premiat Nobel în 1982. Era mare lucru!
Doar profesorul Arseni a putut să spună că nu e bună. Că nu-i muncă de cercetare. Dar cum sunt oamenii, domnule, la ce se pretează… Asta e… Viața mea poate a fost o viață grea, dar pe mine m-a amuzat. Am avut programe de cercetare europene. De două ori pe an mă duceam în fiecare țară. De douăsprezece ori m-am dus în diferite orașe, am ținut prelegeri despre activitatea de cercetare, despre neuroștiință. Încă păstrez lucrările respective. Totodată, am 18 invenții, 10 inovații. Am scris cărți, „Anatomia și fiziologia creierului în trei volume, sunt multe lucruri știute, care se găsesc în spațiul public.
Știu că neurochirurgia vă ocupă tot timpul, dar mai aveți și alte pasiuni?
Excursii. Da, majoritatea cu caracter științific, așa, în diferite țări. Diferite congrese. Mergeam când plăteau cei de la minister deplasări, dar am făcut și pe cont propriu. Așadar, excursiile.
Pentru 2024 ce planuri aveți?
Mai scriu. Voi colabora în continuare cu Editura Bookzone și vom pune la dispoziția publicului și alte noutăți.
Sursă foto: Revista VIVA!, Facebook