În martie 2021, Gina Pistol și Smiley au devenit părinți pentru prima oară, atunci când prezentatoarea TV a adus-o pe lume pe fiica lor, Josephine. De câteva luni bune, fosta moderatoare de la „Chefi la cuțite' și „America Express' s-a retras de pe micul ecran, anunțând, cu ochii în lacrimi, că-și dorește să petreacă mai mult timp cu familia și, în special, cu fetița ei. Deocamdată, cei doi părinți nu au apelat la ajutorul unei bone, Gina Pistol motivând că-și dorește să „își crească copilul sănătos'. Iată declarațiile acesteia!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
La finalul lunii mai, Gina Pistol și Smiley au devenit oficial soț și soție, după o relație de 7 ani. Artistul și prezentatoarea TV sunt părinții unei fetițe, Josephine, în vârstă de 2 ani. În urmă cu câteva luni, soția artistului și-a suspendat activitatea în televiziune, astfel încât să poată fi alături de fiica ei, care crește pe zi ce trece. Pe rețelele de socializare, aceștia nu au publicat nicio imagine cu chipul micuței, din dorința de a o proteja și de a-i oferi libertatea să-și facă propriile alegeri. Gina Pistol și Smiley nu au apelat la ajutorul unei bune, astfel că Josephine îi însoțește mai peste tot, inclusiv în vacanțe.
De ce Smiley și Gina Pistol nu au angajat o bonă pentru fiica lor
Gina Pistol a explicat, recent, motivul pentru care nu a angajat o bună pentru fetița ei. Prezentatoarea TV este de părere că plasarea lui Josephine în grija altcuiva poate perturba dezvoltarea armonioasă a micuței, situație pe care încearcă s-o evite. Totuși, atunci când se află la filmări sau în oraș, cei doi părinți au la cine să apeleze.
„Dacă vrei să îți crești copilul sănătos, ca așa puteam să îl pasez unei bone, la bunici și îmi vedeam de viață și vreau să îmi cresc copilul sănătos. Să nu fiu înțeleasă greșit. Am ajutor, dar atunci când am de filmat ceva sau când am de făcut câteva drumuri și chiar nu pot să stau cu copilul, vine cineva și mă ajută. Atunci când sunt acasă, mă joc cu ea, ne îmbrățișăm, adică chiar și atunci când sunt acasă nu vreau să îmi ignor copilul', a spus Gina Pistol, la Antena Stars.
Gina Pistol și Smiley merg în vacanțe cu fiica lor
De când au devenit părinți, Smiley și Gina Pistol merg în toate vacanțele cu fiica lor, Josephine. Prezentatoarea TV a explicat că astfel de experiețe ajută la dezvoltarea emoțională și cognitivă a micuței, iar amintirile pe care le adună împreună, în calitate de familie, sunt de neprețuit.
„Ideea e că după fiecare vacanță, ea are câte un salt de creștere. Poate ea nu își va aminti foarte multe lucruri sau poate nu își va aminti de vacanțe până la o anumită vârstă, dar ne vom aminti noi', a mai spus prezentatoarea TV, la Antena Stars.
Smiley și Gina Pistol au devenit părinți în 2021
În primăvara lui 2021, Smiley și Gina Pistol au devenit părinți pentru prima dată. Pe rețelele de socializare, artistul a postat, la mumentul respectiv, câteva rânduri emoționante despre fericitul moment.
„Dacă ar exista litere fericite, ele ar fi cu siguranță următoarele: «Am devenit părinți!». Gina se simte bine, a născut în seara aceasta, fetița noastră este sănătosă, are 3,230 kg și 51 cm lungime, iar @danaoprescu, medicul nostru, spune că este perfectă. Sunt primele ore din cea mai frumosă poveste din viețile noastre și știm deja că nu știm nimic din tot ce ne așteaptă:)', a scris Smiley pe Instagram.
Sursa foto: Facebook