Ioana State și Mane Voicu luptă în competiția sezonului 7 Asia Express, pe Drumul Zeilor. Adrenalina, suspansul emoțiile, dar mai ales amuzamentul își fac loc pe micile ecrane începând cu data de 1 septembrie. Comedianții Ioana State și Mane Voicu sunt gata să lupte pentru marele premiu, însă nu oricum, ci în stilul lor caracteristic, mereu cu umorul la ei. Iată de ce momente au parte și ce spun despre marele show!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Noul sezon Asia Express, care a avut premiera pe 1 septembrie, de la ora 20:00 la Antena 1, aliniază la start 9 perechi de vedete pregătite să înfrunte obstacolele celui mai lung parcurs pe care l-a avut până acum celebrul reality show. Cu 11 etape în loc de 10, aventura îi va purta pe concurenți din Thailanda până în Malaezia și apoi în Indonezia, spre marea finală din Bali. Până acolo, însă, echipele vor avea de rezolvat cele mai surprinzătoare misiuni, fără telefon, cu doar un dolar pe zi, fără transport și cazare, sub soarele arzător, de-a lungul unui traseu de 7.000 de kilometri.
Ioana State și Mane Voicu luptă în competiția sezonului 7 Asia Express, pe Drumul Zeilor
Telespectatorii numără zilele până la marea premieră a noului sezon Asia Express, fiind gata să își vadă favoriții în ipostaze neașteptate și cum fac față cu brio celor mai grele situații. Deși se consideră două persoane ambițioase și îndrăznețe, Mane Voicu și Ioana State au recunoscut că se tem de ceea ce urmează.
'Mă aștept ca Asia Express să fie armata pe care n-am făcut-o!', a punctat comediantul Mane Voicu, cel care luptă în această competiție alături de un alt nume cunoscut din stand-up, Ioana State.
La rândul ei, cu glumele la ea, Ioana State a dezvăluit într-un mod amuzant că nu știe cum o să facă fața la toate și cum o să supraviețuiască, însă este foarte nerăbdătoare.
'Singurul meu instinct de supraviețuire e să comand două porții de paste, că poate nu mă satur cu una. Cu toate astea, sunt inconștient de nerăbdătoare. Știu că va fi foarte greu ce ne așteaptă și, în același timp, sunt cuprinsă de un entuziasm nebun. Vreau să testez adrenalina unei astfel de competiții. Eu mă laud că sunt echilibrată, că mă descurc în orice situație. Acum sigur voi avea contextul să-mi demonstrez că nu sunt chiar așa', a declarat Ioana State, înainte de plecare în marea aventură.
Mane Voicu: „E nebunie în Asia Express. Mult diferit față de cum ne așteptam să fie'
Ei bine, una vedeau la televizor și alta au trăit pe propria piele. Ajunși la fața locului, experiența din primele zile i-a făcut să spună clar că Asia Express este ceva unic în viață.
'E nebunie în Asia Express. Se întâmplă atât de multe lucruri… Lucrurile trăite aici nu pot fi trăite în niciun alt context. E foarte greu să poți să trăiești atâtea lucruri într-o zi, indiferent de cum ți-ai face programul. Dar nu trebuie să pleci la drum cu ideea că e ceva greu de făcut, ci cu ideea că e ceva ce nu vei mai face niciodată', a declarat Mane Voicu
Și coechipiera lui a dezvăluit, cu același entuziasm, că tot ceea ce trăiește este foarte palpitant, mai ales când nu au nimic, dar reușesc să obțină totul.
'E atât de palpitant! Mult diferit față decum ne așteptam să fie. Și asta chiar de la început… E o mobilizare fantastică a multor persoane ca să se întâmple asta și suntem fericiți că avem ocazia să ne jucăm pentru mize atât de importante. Ne-am adunat aici 9 echipe foarte motivate, foarte competitive și nimic nu poate egala ce trăim aici. Asia Express e un greu prin care ne dorim să trecem cu atâta entuziasm și hotărâre!'.
Cine este Ioana State de la Asia Express 2024
Ioana State a devenit cunoscută în mediul online datorită postărilor sale amuzate, dar în scurt timp și-a făcut debutul și la TV. Datorită glumelor sale, tânăra a fost finalistă Stand-Up Revolution și iUmor, iar ulterior, a urcat pe scena show-ului de umor în calitate de invitat special. Aceasta a stârnit hohote de râs cu numerele sale de stand-up și a fost încoronată „regina autoironiei’. Acum, începând cu data de 1 septembrie, telespectatorii o pot vedea pe micile ecrane alături de comediantul Mane Voicu, cu care are o relație specială.
„Ne-am certat, i-am spus de multe ori „prințesa mea'. Dar cu Mane chiar am făcut echipă extraordinară, mă bucur că ne-am găsit să facem echipă în asta, ne cunoșteam de ceva vreme, știam care e efervescența dintre noi și că ne cunoaștem, ne știm butoanele unuia celuilalt. Și atunci, am funcționat destul de bine.
Hai că îți explic, eu cu Mane ori suntem ca două femei, ori ca doi bărbați. Pentru mine, e verișoara mea retardată, eu pentru el sunt unchiul de la țară. Asta este relația dintre mine și Mane. Ne înțelegem atât de bine, încât noi nu ne percepem sexual în niciun fel. El are o iubită acasă de trei ani, eu am câțiva iubiți care de-abia m-au așteptat. O să vedeți, dacă ascunzi ceva, se simte, camera te vede. Oricât ai încerca să disimulezi o legătură ascunsă, n-ai cum, când ești filmat 24/24, nu ai cum să ascunzi. Și am plecat total relaxați, din punctul ăsta de vedere„, a mai spus Ioana State.
Sursă foto: comunicat / facebook