Delia a împlinit 41 de ani. Marți, 7 februarie, cunoscuta artistă își sărbătorește ziua de naștere. Anul acesta, jurata de la „iUmor' spune că va sărbători prin muncă, însă a doua parte a zilei o va petrece cu soțul ei, Răzvan Munteanu. La 41 de ani, cântăreața regretă că nu a călătorit mai mult și dezvăluie cum se „răsfață' de ziua ei. Iată declarațiile acesteia!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Delia este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România. Astăzi, jurata de la „iUmor' împlinește 41 de ani și a primit numeroase urări și gânduri bune pe rețelele de socializare. Deși își va petrece o mare parte din zi pe platourile de filmare, cântăreața și-a rezervat seara pentru o cină romantică cu soțul ei, Răzvan Munteanu. Având în vedere că are un program destul de încărcat, artista susține că își dorește să se relaxeze și să petreacă timp de calitate cu partenerul ei de viață. Când vine vorba despre cadouri, Delia spune că îi place să se „răsfețe' și să-și îndeplinească toate dorințele.
Delia a împlinit 41 de ani. Când vine vorba despre regrete, frumoasa artistă susține că și-ar fi dorit să călătorească mai mult. Artista a vizitat diferite colțuri ale lumii, dovada stând în imaginile și videoclipurile publicate pe rețelele de socializare.
Citește și: Cutremur de 7,8 grade pe scara Richter în Turcia și Siria. Peste 4900 de persoane au murit
Delia a împlinit 41 de ani
În acest an, cunoscuta artistă își va sărbători ziua de naștere pe platoul de filmare. Cu ocazia aniversării ei, Delia spune că încearcă să se relaxeze și să desfășoare activități care îi plac, căci nu-și dorește ca această zi să o lase fără energie.
„Când eram mică chemam copiii din bloc și făceam o petrecere cu tortul pe care mi-l cumpăra mama. Țin minte că primeam în general hăinuțe, și ce cadouri se făceau atunci. Nu aveam niciun tabiet, acum lucrurile s-au schimbat. Încerc să am o zi cât mai frumoasă, să mă relaxez și să fac tot ce-mi place mie. Ideal este să nu mă prindă la muncă, așa cum se întâmplă anul asta. Încerc să mă sărbătoresc și să nu mă prindă ziua mea foarte obosită, vreau să fiu cât mai fericită posibil', a declaat aceasta, potrivit fanatik.ro.
„Probabil că în seara asta vom ieși la masă'
De ziua ei, Delia a planificat o cină romantică cu Răzvan Munteanu. Artista nu va organiza o petrecere fastuoasă, având în vedere că această perioadă este destul de aglomerată din punct de vedere profesional. Când vine vorba despre cadouri, jurata de la „iUmor' recunoaște că se răsfață și își face toate poftele.
„Probabil că în seara asta vom ieși la masă, o să servim chestii bune, iar la final o să avem un tort. După care vom merge să facem nani deoarece eu sunt în timpul filmărilor. De la soțul meu nu știu încă ce-o să primesc, dar cred că multă afecțiune, dragoste și căldură în primul rând. Iar dacă vorbim de surprizele pe care mi le fac eu astăzi îți spun că la asta nu mă încurc. Când este vorba de mine și de a primi cadouri din partea mea, efectiv mă răsfăț', a adăugat aceasta, potrivit sursei citate.
„Ar fi trebuit să călătoresc mai mult'
La 41 de ani, Delia regretă că nu a călătorit mai mult. Referitor la realizările profesionale, artista se bucură de succesul pe care încă îl are în industria muzicală, având în vedere că și-a făcut debutul în urmă cu peste 20 de ani.
„Nu știu care e cea mai mare realizare a mea, însă faptul că încă mă interesează lucruri, încă sunt relevantă în showbiz și asta nu spun eu, așa am dedus, este un lucru bun. Este bine să fii în continuare pe această linie. Și nu cred că am pierdut prea multe în acești 41 de ani, poate doar timpul, ar fi trebuit să călătoresc mai mult', mărturisește Delia.
Sursa foto: Facebook