Detalii neştiute despre familia lui Mircea Diaconu. Cum arată și cu ce se ocupă fiica și nepoate lui: ambele sunt pasionate de echitație

.

Ana, fiica actorilor Mircea Diaconu şi Diana Lupescu a ales să fie o prezenţă cât se poate de discretă în ciuda notorietăţii părinţilor săi. Spre deosebire de fratele său, Victor, care a absorvit UNATC, Ana nu a călcat pe urmele părinţilor săi şi nu şi-a dorit o carieră în actorie. Cu toate astea, Ana Diaconu a jucat într-un film alături de tatăl ei: Poveștile Alexandrei, când avea doar nouă ani.

Mircea Diaconu și Diana Lupescu au un mariaj de invidiat, cei doi actori fiind căsătoriți de 39 de ani, lucru extrem de rar în showbizul autohton și având doi copii, Ana și Victor. Dacă Ana nu și-a dorit să calce pe urmele celebrilor săi părinți, spre deosebire de fratele ei. Ana Diaconu a absolvit Științe și comunicare şi. o perioadă, a fost reporter de știri la TVR.


„Lucrez în TVR la Departamentul Sport. Îmi place fotbalul la nebunie.', spunea Ana în urmă cu ceva timp, iar între timp a devenit ofiţer de presă la Sportul Studenţesc.

În 2008, Ana s-a căsătorit cu fotbalistul Marius Nae, însă căsnicia lor nu a funcţionat.  După ce a devenit mama unei fetiţe, Ana a divorţat de sportiv, pentru că acesta ar fi părăsit-o pentru o altă femeie. Actualmente, acesta are şi o fetiţă cu aceasta din urmă.

De ce nu şi-a dorit Ana să fie actriţă


Mircea Diaconu şi Diana Lupescu sunt foarte încantați că Ana n-a ales actoria, deşi la 9 ani a jucat într-un film, Întâmplări cu Alexandra’, regizat de Cornel Diaconu, din a cărui distribuție fac parte în calitate de tată și fiică, atât la propriu, cât și în scenariu. Rolul Alexandrei a fost primul și ultimul pe care Ana Diaconu l-a jucat.

„Ea a crescut în teatru, fiind mică în perioada cumplită a turneelor prin case de cultură neîncălzite, trenuri moarte. Vai de viața noastră cum umblam răciți. De nu știu câte ori am adus-o cu sania pentru că nu aveam voie să circulăm cu mașina. O dată mi s-a întâmplat ca la întoarcere să adoarmă pe sanie. Nu am avut încontro și am legat-o cu cureaua de la pantaloni să nu cadă.

Din  această cauza, pentru ea nu a existat nici un miraj. Ea a văzut teatrul din interior, din burtă, nu miraculos şi fantastic, aşa cum pare din afară. Nu o interesează. Îi place teatrul, dar nu ca meserie!’, spunea Mircea Diaconu în urmă cu câţiva ani.


Fiica şi nepoata lui Mircea Diaconu au pasiuni comune

În schimb, Ana s-a îndrăgostit încă de la o vârstă fragedă de echitație și, în cele din urmă, a devenit o campioană în branșă. De asemenea, și fiica Anei a prins dragi de cai și competiție.

„De mică mi-au plăcut caii, poveştile despre cai, tot ce înseamnă calul. Mi se pare cel mai frumos animal pur, sincer', spune Ana Diaconu.

Şi nepoata lui Mircea Diaconu participă deja la concursuri de echitaţie, la doar nouă ani. „A venit şi mi-a spus, te rog frumos să nu mă mai duci în niciun concediu! Dacă tu mă tot duci în vacanţă, eu cum să mă mai ţin de călărie?!', povesteşte Ana.