Multă lume s-a întrebat din ce câștigă bani Dana Războiu acum, după retragerea din televiziune. Fosta știristă s-a reprofilat, orientându-se către un cu totul alt domeniu, și se pare că îi merge foarte bine. În prezent, fosta vedetă de la TVR a devenit un antreprenor de succes, lucru de care e foarte mândră, dorindu-și mereu să fie independentă financiar.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Dana Războiu a dezvăluit, recent, din ce își câștigă banii acum, după retragerea din televiziune. În vârstă de 45 de ani, ea a fost una dintre cele mai apreciate apariții de la TVR. A renunțat însă la meseria care a consacrat-o după mai bine de 17 ani în care am văzut-o mereu prezentă pe micul ecran. Viața ei s-a schimbat radical în ultima perioadă, iar acum se numără printre antreprenorii de succes din România.
Deși e o fire veselă și mereu cu zâmbetul pe buze, viața Danei Război nu a fost deloc ușoară. Fosta știristă de la TVR a fost victima violenței domestice în copilărie, atunci când tatăl ei îi aplica bătăi crunte. Din păcate, povestea s-a repetat și ani mai târziu, când s-a căsătorit cu bărbatul pe care-l considera jumătatea ei.
Citește și: Cum a scăpat Dana Războiu de problemele de sănătate: „Nu puteam să mă aplec să-mi leg șireturile”
Din ce câștigă bani Dana Războiu, după retragerea din televiziune
Dar Dana Războiu a demonstrat că este o fire puternică și și-a găsit motivația, după retragerea din televiziune, să se reorienteze către un nou domeniu. În prezent, aceasta investește în marile burse ale lumii și susține că este o corelație între experiența jurnalistică pe care a dobândit-o în aproape două decenii și noul domeniu care îi crește substanțial veniturile.
Așadar, acum, Dana Războiu o duce foarte bine pe plan financiar. Vedeta face bani frumoși din investițiile la bursă și antreprenoriat. Cea mai mare mulțumire a ei e faptul că le poate oferi copiilor ei o viață lipsită de nevoi, fiind acum independentă financiar.
„Având în vedere că am fost jurnalist de TV timp de 17 ani, sunt foarte obişnuită să citesc şi să adun informaţii despre tot ce mişcă, de la companii la antreprenori, astfel am descoperit că îmi place foarte mult partea aceasta de cercetare din domeniul investițiilor.
Bursa înseamnă să fii la curent cu tot ce se întâmplă, de fapt. Dacă vrei să vezi cum merge o ţară, arunci o privire asupra Bursei şi vezi ce se întâmplă cu adevărat în culise. Deci pentru mine a fost cumva naturală această tranziție. În plus, aveam mare nevoie să fiu independentă financiar și să îmi pot crește copiii.
Poţi fi investitor la Bursă indiferent de background-ul tău profesional. Poți investi chiar dacă nu îţi place domeniul acesta, însă atunci eşti investitor pe termen lung şi, de obicei, se ocupă altcineva de portofoliul tău', a declarat Dana Războiu, potrivit protv.ro.
Dana Războiu a rămas cu sechele, după 17 ani de televiziune
Dana Războiu are doi băieți adolescenți din fostele sale căsnicii. Vedeta a fost căsătorită cu fostul ministru al Sănătății, Ovidiu Brânzan, de care a divorțat în urma unui incident de violență domestică. După 12 ani de căsnicie, Dana Războiu a divorțat de cel de-al doilea soț, omul de afaceri Bogdan Enoiu, cu care are un fiu, pe Marc. Copiii au fost cei care i-au dat ideea proiectului de care se ocupă acum, după ce a renunțat definitiv la televiziune.
Dana Războiu s-a reprofilat de ceva timp, după ce a renunțat la televiziune, dar încă mai luptă să scape de urmările pe care cei 17 ani petrecuți în platouri TV.
„Face foarte bine. Trăiește cu mai puțin stres decât era în televiziune, sincer, și cu mai puțin mercur! Trebuie să zic de subiectul „Mercurul în corpurile noastre', pentru că mi-am propus să îl promovez, după ce termin cu Campionatul Național de Robotică.
Și cred că e foarte mult mercur în televiziune. Mulți colegi, din TVR, care au făcut boli grave, nici nu vreau să le rostesc. Și boli metabolice sau de imunitate. E foarte mult mercur în aparatură și, mai ales, în fostele becuri.
Sunt neoane, în care e mercur. Dacă e funcțional, nu e o problemă, dar dacă se sparge și rămâne, acolo, nu e înlocuit, atunci devine o mare problemă’, a declarat Dana Războiu pentru Click.
Sursă foto: Facebook