Emy Florescu, o dansatoare care apare în videoclipurile maneliştilor va lucra la Direcţia de Sănătate Publică. Pe numele său complet Maria Emylia Florescu, blonda va face parte din echipa DSP, care va avea grijă de sănătatea românilor în plină pandemie COVID-19.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Pe 6 noiembrie, Direcția de Sănătate Publică București a scos la concurs posturi pentru mai mulți medici, printre care și un post de inspector de specialitate debutant. Prin urmare, la interviul din 13 noiembrie, s-a prezentat şi dansatoarea Maria Emylia Florescu, care i-a înfrânt pe ceilalţi 10 contracandidați şi a obținut un punctaj de 93,33.
De la momentul afișării anunţului şi până la depunerea dosarelor, termenul era de doar 48 de ore, astfel că doar cine știa despre acele posturi vacante putea să fie gata atât de repede. Iar Maria Emylia Florescu a fost una dintre cei norocoși! Pentru postul de inspector de specialitate s-a cerut diplomă de licență în domeniul economic, juridic sau tehnic, iar Maria Emylia Florescu are studii în management turistic, însă experiența profesională este de actor, iar aptitudinile sunt de actorie, solist vocal și dans.
Prin urmare, Emy Florescu deține acum postul de inspector de specialitate DSP București, iar atunci când vine vorba de binele poporului său, iar Emy se arată mai pregătită ca oricând să învețe și să sară în ajutorul românilor infectați cu noul coronavirus.
Dansatoarea Emy a a apărut in videoclipurile mai multor manelişti, dar şi in emisiuni tv. Cea mai recenta apariţie a sa este intr-un scandal cu Veronica Vulpiţa, după ce s-a spus că soţul acesteia, Viorel Stegaru i-ar fi făcut „ochi dulci”. De altfel, dansatoarea Emy a apărut şi într-un videoclip al lui Viorel Stegaru, vedeta de la Acces direct.
Câţi bani va câştiga dansatoarea maneliştilor Emy Florescu de la DSP
Un inspector de specialitate debutant de la DSP are un salariu de 5.416 lei, iar la aceste venituri se adaugă și un spor de 30% pe care Guvernul l-a instituit pe perioada Stării de Alertă.
Citește și:
Reacţia DSP, în cazul dansatoarei Emy Florescu
În urma apariţiei acestui caz în presă, Direcţia de Sănătate Publică a reacţionat joi şi spune că postul respectiv este pentru debutanţi, iar dansatoarea Emy nu are contract individual de muncă cu ei.
„Pentru acoperirea deficitului de personal existent, în raport cu situația epidemiologică actuală și rolul pe care DSPMB îl are în gestionarea situației de criză în Municipiul București, în data de 6 noiembrie 2020 au fost publicate pentru ocupare fără concurs un număr de 12 posturi vacante, în conformitate cu prevederile Ordinul Ministerului Sănătății nr. 905/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea, coordonarea și sub autoritatea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pe perioadă determinată, în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României, conform art. 11 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Posturile publicate în vederea ocupării fără concurs au fost ocupate în proporție de 67%, fiind încheiate contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, respectiv cu o durată de cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă.
Potrivit Art. 5 din metodologia de ocupare a posturilor fără concurs, menționată mai sus, termenul de depunere al dosarelor este de 2 zile lucrătoare de la data publicării anunțului.
Postul de inspector de specialitate debutant publicat în vederea ocupării fără concurs, pentru care a candidat și Dna. Florescu Maria Emylia, este un post vacant ce face parte din schema de personal a Serviciului Administrativ și Mentenanță, respectiv un post de debutant în profesie pentru care nu este necesară experiență în specialitatea și ale cărui condiții specifice de ocupare le îndeplinește orice absolvent de studii superioare, din specialitățile enumerate în anunț.
Activitatea desfășurată de angajații din Serviciului Administrativ și Mentenanță nu are legătură cu activitatea medicală sau de specialitate a Direcției de Sănătate Publică.
Totodată, precizăm faptul că Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București nu a încheiat un contract individual de muncă cu Dna. Florescu Maria Emylia, prin urmare acesta nu este angajata Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București”, se arată în precizarea transmisă, joi, de DSP.