Dinu Maxer a petrecut Paștele în spital, după ce mama lui a fost internată din cauza problemelor de sănătate. Așadar, din păcate, sărbătorile Pascale de anul acesta nu au fost atât de liniștite precum își îmagina artistul. Acesta a trecut prin clipe grele cu cea care i-a dat viață, după ce femeia a acuzat stări de rău și a fost adusă de urgență la o unitate medicală din București.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
În Sâmbăta Mare, mama lui Dinu Maxer a fost adusă de urgență, cu ambulanța, la Spitalul Universitar din Capitală, unde a și fost internată. Artistul a vorbit abia acum despre clipele delicate prin care a trecut atunci, fiind copleșit de „atâta emoție, teamă și speranță în același timp'.
Citește și: Alina Pușcău, singura româncă de la petrecerea de după Met Gala 2024. Modelul a impresionat cu o rochie foarte decoltată, cu șliț adânc pe picior
Dinu Maxer a petrecut Paștele în spital, după ce mama lui a fost internată din cauza problemelor de sănătate
Dinu Maxer i-a fost alături mamei sale în fiecare clipă, deși timpul petrecut în spital s-a dovedit a fi mai mult decât ar fi preconizat.
„Niciodată nu m-am așteptat că vreodată voi petrece ajunul Paștelui, ziua de sâmbătă, cu atâta emoție, teamă și speranță în același timp. Mama mea a fost internată sâmbătă. A fost adusă de urgență la Spitalul Universitar și am crezut că mă duc și că oarecum totul e bine, pentru că eu nu o văzusem.
Am chemat salvarea la telefon și am pus un diagnostic după spusele celor din jurul ei. Am ajuns la ora 4 și am crezut că la 6-7 plecăm. Abia la 11 am plecat de la spital. (…) Trebuia ca mama să fie reabilitată, adică pusă pe picioare și apoi mutată în salon, iar lucrul acesta a durat foarte mult', a spus Dinu Maxer în cadrul emisiunii de la Antena Stars.
„În fiecare zi am fost la spital'
După cele șapte ore petrecute în spital alături de mama lui, Dinu Maxer și iubita sa, Magdalena Chihaia, au mers împreună la slujba de Înviere. Cântărețul a avut parte de un șoc când a aflat despre problemele de sănătate ale mamei lui și recunoaște Paștele acesta nu a fost tocmai bun pentru el, având în vedere starea femeii…
„În fiecare zi am fost la spital. De la spital am plecat direct la slujba de Înviere. S-au dus și cadrele medicale. Ne-au întrebat dacă venim și noi acolo. Noi vorbiserăm și planificaserăm cu prietenii Magdalenei, prietenii comuni și atunci am fost până la Eroilor. Nu a fost deloc ușor. Șocul e mai groaznic decât deznodământul', a mai povestit Dinu Maxer.
Cum se simte acum femeia
Tot el a precizat că probleme de sănătate ale mamei sale sunt recente. Acum, din fericire, femeia e în afara oricărui pericol și așteaptă să fie externată din spital. Artistul îi mulțumește doctorului care se îngrijește de mama lui și e fericit că starea ei se îmbunătățește.
„Este ceva recent, nu este o afecțiune veche, dar nu m-am așteptat, evident. E un șoc. Tu știi că are aia, aia, aia, dar nu te aștepți la alte boli. În momentul de față este sub supravegherea doamnei profesor … , căreia îi mulțumesc pentru grijă și atenție. Astăzi am fost la ea în vizită și totul era bine, iar acum pot să zâmbesc. În momentul acesta este în afara oricărui pericol', a conchis el.
Dinu Maxer și iubita lui, Magdalena Chihaia, prinși de furtună în Dubai
Dinu Maxer a mai trecut prin momente de panică recent, atunci când el și iubita lui, Magdalena Chihaia, au fost prinși de furtună în Dubai. Artistul a vrut să îi facă partenerei sale de viață o surpriză, pentru că pe 16 aprilie a fost și ziua ei de naștere, și a dus-o într-o vacanță romantică, dar visul frumos s-a transformat rapid într-un coșmar. Ploile torențiale au făcut ca tot orașul să se inunde, iar îndrăgostiții să rămână blocați în hotel.
„Noi am reușit să ajungem la aeroport grație unei românce, ce deține una dintre cele mai apreciate agenții de travel (călătorii) din Dubai. Situația a fost una critică, taxiurile nu se încumetau să ia comenzi, netul era căzut. Din cauza inundațiilor nu puteam să ieșim nici măcar din hotel. Dar Cristina ne-a salvat cu un transport profesionist, pe noi dar și pe alți turiști disperați’, a anunțat Dinu Maxer atunci, pe pagina lui de socializare.
Sursă foto: Instagram, Facebook, Captură video