Este doliu uriaș în lumea filmului românesc. Actorul Remus Mărgineanu, unul dintre cei mai apreciați artiști din țară, a murit. Maestrul s-a stins la vârsta de 84 de ani, după ce și-a dedicat toată viața marii sale iubiri: actoria. În cariera lui, acesta a jucat în nenumărate piese de teatru, dar și în peste 30 de filme. Iată cine a făcut anunțul sfâșietor al decesului său!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Doliu în lumea filmului românesc. A murit actorul Remus Mărgineanu. Artistul s-a stins din viață la 84 de ani. A iubit nespus de mult publicul, iar prestațiile sale, atât de pe scena teatrului, cât și din filmele celebre în care a jucat, vor rămâne mereu în sufletul și amintirea oamenilor care l-au apreciat. În total, el a apărut în mai mult de 30 de pelicule.
Lumea filmului românesc este mai săracă, după ce a mai pierdut un mare actor. Remus Mărgineanu a murit la 84 de ani, lăsând în urma lui multă suferință în inimile apropiaților săi. Acesta era cunoscut atât pentru rolurile pe care le-a interpretat în diferite piese de teatru, cât și pentru aparițiile sale din numroase filme celebre.
Citește și: Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin, se judecă cu o femeie decedată pentru casa în care locuiește
Citește și: Marele regret al lui Cornel Constantiniu, la 77 de ani:”A aprins candela și a plâns”
Doliu în lumea filmului românesc
Anunțul cutremurător al morții lui Remus Mărgineanu a fost făcut public de către Teatrul Naţional din Craiova. Reprezentanții instituției și-au exprimat regretul printr-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook. Potrivit spuselor acestora, oamenii îi datorează actorului înființarea școlii de teatru din Craiova. Maestrul era societar de onoare al Naționalului craiovean.
„Primim o veste extrem de tristă astăzi: a încetat din viață actorul și profesorul Remus Mărgineanu, societar de onoare al Naționalului craiovean.
Domnului Mărgineanu îi datorăm înființarea școlii de teatru din Craiova. Dumnezeu să-l odihnească în pace!', au scris reprezentanții de la Teatrul Naţional din Craiova, pe Facebook.
A murit actorul Remus Mărgineanu
Moartea actorului Remus Mărgineanu a fost anunțată și pe pagina de Facebook Clv Film.
„Actorul Remus Mărgineanu a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani. Cunoscut de publicul din România pentru activitatea sa pe scena de teatru, dar şi din peste 30 de filme, lui Remus Mărgineanu i se datorează înființarea școlii de teatru din Craiova', se prezintă în postarea de pe pagina de Facebook – Clv Film.
Actorul Remus Mărgineanu a jucat în peste 30 de filme
Remus Mărgineanu s-a născut pe data de 22 martie 1938 la Cugir, județul Alba. Regretatul actor împlinise vârsta de 84 de ani în urmă cu mai puțin de o lună, scrie fanatik.ro.
De-a lungul carierei sale, Remus Mărgineanu a jucat atât în piese pe teatru, pe Teatrului Naţional din Craiova, cât și în numeroase filme celebre. Printre acestea se numără Buzduganul cu trei peceți (1977), Pentru patrie (1978), Vlad Țepeș (1979), Drumul oaselor (1980), Undeva în Est (1991) sau Păcatul (1992), conform Cinemagia.
Ultimul film în care a apărut Remus Mărgineanu este Cardinalul, în anul 2019. În peliculă se prezintă povestea episcopului Iuliu Hossu şi a altor conducători ai Bisericii Greco-Catolice, care au fost arestați și ținuți închiși penitenciarul de la Sighet, în anii 50.
Sursă foto: Facebook, Captură video