Cu puțin timp înainte de a împlini 87 de ani, pe 24 octombrie, Draga Olteanu Matei a acordat un interviu emoționant pentru emisiunea „Rețeaua de idoli',realizată de către Irina Păcurariu, la TVR. Regretata actriță spunea, atunci, că iubește viața și este foarte puternică pe dinăuntru, chiar dacă pe-afară pare dărâmată.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
De zece ani, Draga Olteanu Materi trăia în discreție și liniște, la Piatra Neamț, dar animată de aceeași dragoste pentru viață și publicul său. După moartea soțului său, medicul Ion Matei, interviurile pe care Draga Olteanu le-a acordat au fost rare, iar aparițiile televizate au devenit doar o aminitire. A fost visul vieții mele să mă mut la Piatra-Neamț. Locurile astea m-au atras extraordinar de tare', spunea artista.
Din fericire pentru toți cei care au prețuit-o, cu puțin timp înainte de a împlini 87 de ani, Draga Olteanu a vorbit cu nostalgie despre anii tinereții și dragostea pentru tot și toate.
„Nu trebuie să plângem, cine ajunge la capăt, scapă, deși ne dorim să mai fie ceva, e prea frumosă viața pe pământ dacă știi să ți-o faci ca să mai fie ceva de trăit după…. Am scris în unul din caietele mele…m-am rugat lui D-zeu dacă e să ne reîncarnăm, pentru nimic în lume să n-o facă, sunt în stare să fac orice să nu mă mai nasc, din cauză că iubesc viața foarte mult. Mă bucur de fiecare lucru, că suntem aici, că stăm de vorbă, că ați trecut să mă vedeți”, declara la acea vreme, Draga Olteanu.
Actița a vorbit cu drag despre foștii colegi și a menționat că cinematografia are avantajul de a-i păstra mereu tineri în mintea privitorilor pe cei care interpretează rolurile.
„La UNITER și la alte mari festivaluri de gen se dau fotografiile celor care au dispărut… Nu se gândește nimeni că acei oameni au fost cunoscuți în rolurile pe care le-au avut, nu ca oameni în viața reală, care au imbătrânit. I-am și spus lui Caramitru, nu mă pune pe mine asta de acum, pune-o p-aia care a fost și a jucat….acela e chipul pe care îl știu și l-au iubit oamenii…', adauga îndrăgita actriță.
„Mai am puțin și dau în mugur!”
La începutul interviului pentru emisiunea „Rețeaua de idoli', Draga Olteanu Matei răspunde „Mai am puțin și dau în mugur!” la întrebarea Irinei Păcurariu – „Ce mai faceți, dragă doamnă?”. „De toamnă”, completează regretata actriță. „Sunt plante care înfloresc de două ori…”, spune doamna Draga.
„Se poate că înmugurim întotdeauna… Nu doar de două ori”, îi spune actrița partenerei sale de dialog. „Mă vedeți așa dărâmată….Pe dinăuntru mă simt puternică! Pe afară nu pot… Dacă nu poți să te miști cum trebuie, nu mai ai energie, nu mai ai putere… Nu ai cum!”, completează Draga Olteanu Matei.
Citește și:
Cum s-a apropiat Daniel Buzdugan de Dumnezeu: „Sunt un atotpăcătos”. Ce rugăciune spune cel mai des / EXCLUSIV
De ce nu a avut Draga Olteanu Matei copii. Actrița a vrut să înfieze unul: 'Mi-am dat seama că…'
Dan Puican, primul soț al Stelei Popescu, face dezvăluiri la 3 ani de la moartea actriței. Când ar fi decedat, de fapt, artista
„Cât timp ai învățat alfabetul, nu ai cum să te pierzi!”
Întrebată dacă se plictisește vreodată, dată fiind lunga izolare – zece ani de când trăiește în liniște și discreție la Piatra Neamț-, căreia i s-a adunat și cea impusă de restricțiile COVID-19, Draga Olteanu a răspun senin:
„Nu! Eu oricum nu am fost niciodată o plimbăreață și, în plus, cât timp ai învățat alfabetul, nu ai cum să te pierzi! Sunt atât de multe cărți încă necitite. Eu fac parte din generația căreia îi place să citească. Mai citesc, mai scriu câte ceva, mai vorbesc cu prietenii la telefon și… stau de vorbă cu mine însămi. Tot ce-mi trece prin cap, discut cu mine și cu soțul meu. Mă uit la el în poză și vorbim. El pentru mine nu a murit, a rămas în sufletul meu! Ne și propusesem să murim împreună, dar el a făcut un infarct acum șapte ani… Mi-aduc aminte: el era în spital și eu i-am dus niște floricele și i-am scris „La viață eu te chem, dar ia aminte, acesta-i lucrul cel mai important. De nu vrei, te previn: ți-o iau înainte și tot eu o șterg prima în neant!”, dar s-a întâmplat exact invers….”.
Actriţa Draga Olteanu Matei a încetat din viaţă marți noapte, la Spitalul 'Sf. Spiridon', din Iaşi, unde fusese internată în urmă cu câteva zile, pentru o hemoragie digestivă. Draga Olteanu Matei avea 87 de ani.