Drama cumplită a regretatei Cristina Țopescu. A trăit patru luni de Iad în închisorile comuniste: „Mi s-a plimbat puşca pe gât...”

În 1989, Cristina Țopescu a încercat să fugă din România, pentru a ajunge la mama ei în Germania, dar a fost prinsă și a stat în închisoare. Ea a povestit cu lux de amănunte, într-un interviu la Jurnalul Național, ce s-a întâmplat atunci și cum a reușit să supraviețuiască Iadului pe care l-a reprezentat cele cinci închisori în care a stat aproape patru luni.

„Am fost plecată de patru ori la mama mea, începând cu vârsta de 16 ani. De fiecare dată m-am întors la timp şi n-am avut nici cea mai mică problemă. Pentru că însă, odată devenită studentă, am refuzat elegant să fiu membră de partid, din acel moment n-am mai pupat, ca să zic aşa, plecare peste hotare.

Faptul că nu mai puteam pleca la mama mea, că nu mai eram un om liber nici din acest punct de vedere, ar mai fi fost cum ar fi fost, dar când mama mea s-a îmbolnăvit, suspectă fiind de cancer de pancreas, paharul s-a umplut de-a binelea. Având un oarecare simţ al aventurii, am hotărât că singura soluţie era, oricât de nebunească, să fug.', povestea Cristina Țopescu.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Câți copii a avut Helmut Duckadam și cum arată. Are o fată și un băiat din prima căsătorie și încă o fiică din al doilea mariaj

A fost prinsă și a stat trei luni și cinci zile în cinci închisori

„Ca într-un film prost, în care eroii pozitivi sunt prinşi de cei negativi în ultima clipă şi niciodată mai devreme, acolo, în locul de unde deja se putea vedea libertatea sau măcar jumătate din ea (pentru că trebuia să mai treci totuşi şi de sârbi), aventura noastră s-a oprit brusc. Am auzit câteva focuri de armă trase în aer, am fost puşi pe burtă, cu câini-lupi şi puşti deasupra noastră şi admonestaţi în «dulşele grai moldovienesc» («Pi burtă, mă, că trag!») de câţiva flăcăi neaoşi, cărora în scurt timp li s-au alăturat alţii, la fel de zeloşi şi de încântaţi de captura grasă pe care o făceau.

De pe graniţă am fost «conduşi», cu puşca între omoplaţi, la batalionul de la Oraviţa, acolo am fost aliniaţi în faţa soldaţilor care de care mai spirituali, mai ales cu femeile din grup, acolo mi s-a plimbat puţin puşca pe gât şi mi-au auzit urechile tot felul de complimente de soldat care nu văzuse femeie de ceva timp, dar tot acolo, după ce una dintre călăuze a spus cine sunt, pentru ca lucrurile, în ce mă priveşte, să nu… degenereze, am curăţat apoi cartofi cu soldaţii la bucătăria garnizoanei. Aceiaşi soldaţi, nu tocmai gentlemani cu mine până atunci, acum îmi spuneau că sunt frumoasă, că ei îl iubesc pe tatăl meu şi că… şi ei sunt tot stelişti. Măi să fie!'.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Mama lui Helmut Duckadam, Elisabeta, are 85 de ani și trăiește drama de a-și înmormânta fiul: „Ultima dată l-am văzut anul trecut, a fost în vizită. El mai venea, dar era mereu pe fugă...”

A ieșit din pușcărie și mai puternică

„A fost o teribilă ocazie de a cunoaşte pe propria piele regimul închisorilor ceauşiste, metodele slugilor lui şi lumea extrem de interesantă şi complexă, dramatică, pe alocuri, a celor din spatele gratiilor. Mă bucur că am avut această experienţă! (…) Chiar dacă, pe perioada detenţiei, am avut şi momente de disperare, deloc vizibile pentru cei care mă anchetau, am ieşit din aceste închisori mai puternică decât oricând. De-atunci ştiu că sunt un om foarte puternic, că greul îmi mobilizează resorturi interioare pe care nici nu le bănuiam.', mărturisea Cristina în Jurnalul Național.

Pe 22 decembrie 2019, Cristina a rememorat pe Facebook momentele cumplite din urmă cu 30 de ani

„21 decembrie 1989. Tocmai ce ieșisem din închisoare de două zile. Nici nu mă dezmeticisem bine, nu-mi venea să cred că sunt liberă. Nu știi cât de neprețuită este libertatea până nu ți se ia, până nu ai fost închis măcar o săptămână. Primim tot de ca și cum ni s-ar cuveni. Când, de fapt, nimic nu ni se cuvine și orice ne poate fi luat oricând de către alții, de viață, sau de noi înșine. Pentru că viața ne-o putem lua și noi singuri când ajungem să n-o mai prețuim. Nu apreciem nimic din ceea ce avem până-n momentul în care ni se ia, într-un fel sau altul, așa e natură umană, ingrată și superficială. Atunci, în 89, la libertatea pe care mi-o recâștigasem după un periplu de 3 luni prin 5 închisori (batalionul de la Oravița, arestul de la Reșița, Penitenciarul de la Timișoara, Jilava și arestul din Rahova), se adaugă libertatea noastră, a tuturor, libertatea poporului meu.', posta Cristina pe Facebook, pe 22 decembrie 2019, precizând la finalul mesajului că acestea sunt cuvinte pe care le-a scris în urmă cu zece ani.

„În disperarea de a ajunge la mama mea care era atunci bolnavă, în Germania, mă bucur că am trăit în două epoci, mă bucur că am avut experiență închisorii și a terorii pe care securitatea a exercitat-o cu atâta sârg asupra familiei mele. (…) Noroc cu oamenii, puțini, dar frumoși, verticali și inteligenți, insule de bun simt pe care mă refugiez când simt că nu mai pot înota în mocirlă, când simt că mă duc la fund cu noroi în gură, în gât, pe trahee, când simt că mai am puțin și mă înec într-o moarte suficient de spectaculoasă ca să poată deschide liniștit orice jurnal de știri din zilele noastre. Nu v-ați simțit niciodată in derivă într-o lume care nu seamănă deloc cu cea pe care ne-o imaginam în zilele unui decembrie românesc redeșteptat?' – este o parte din mesajul pe care Cristina Țopescu l-a distribuit pe 22 decembrie 2019.

Cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News