Drama care i-a marcat viața lui Sebastian Dobrincu: „Bunica mea a murit de cancer, din lipsa resurselor medicale ale spitalului. Îi promisesem că...”. Ce decizie a luat de atunci / EXCLUSIV

 Miniosu Alexandra
.

Am aflat drama care i-a marcat viața lui Sebastian Dobrincu. Fostul concurent de la Survivor România 2023 a suferit o mare pierdere, pe vremea când avea doar 14 ani. Potrivit spuselor lui, bunica sa a murit de cancer, „din lipsa resurselor medicale ale spitalului'. De atunci, și-a propus să ajute la modernizarea, renovarea și echiparea spitalele din România. Astfel, în asta urma să investească premiul, în cazul în care câștiga competiția de la PRO TV! Iată confesiunea emoționantă a iubitului Ioanei Ignat!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

La momentul acestui interviu, Sebastian Dobrincu urma să plece în Republica Dominicană, la „Survivor, și era pregătit din plin să facă față boost-ului de adrenalină la care competiția îi supune pe concurenți. Teoretic, pentru un fost sportiv de performanță, probele dure de la „Survivor nu ar fi trebuit să reprezinte o problemă, însă, din nefericire, astrele nu s-au aliniat cum trebuie pentru Sebastian Dobrincu și, astfel, competiția a luat sfârșit pentru el.

sebastian-dobrincu-1-2sebastian-dobrincu-1-2

Citește și: „Ți-a zâmbit diavolul”. Jorge și Codruța Began, scandal cu ceilalți colegi de la Survivor România 2023. Cum au fost puși la zid

Citește și: Bruja și Pufeh de la America Express i-au scos din sărite pe Irina Fodor și pe Cătălin Scărlătescu. Cum i-a certat prezentatoarea TV: „Nu respectați cursa, colegii!'

Citește și: Ce planuri are Sebastian Dobrincu, după ce a fost eliminat de la Survivor 2023: 'Îmi continui misiunea de a…'

Citește și: Câte kilograme a slăbit Sebastian Dobrincu la Survivor 2023: „Când ajunsesem la spital după accidentare, aveam…'

Drama care i-a marcat viața lui Sebastian Dobrincu

Faimosul s-a accidentat la picior pe traseu și a ajuns la spital, unde medicii au constatat că problema era mai serioasă decât se suspectase inițial, Sebastian urmând să fie operat… Sprijinit în cârje, acesta le-a transmis Faimoșilor și Războinicilor un mesaj emoționant, la scurt timp după ce, pentru el, „Survivor s-a încheiat:

„Un pas. Un pas greșit. Și asta a schimbat tot. Plec însă cu cel mai mare premiu. Survivor m-a învățat ce înseamnă, de fapt, fericirea – adevăratele frumuseți ale vieții. Luptam nemâncat în junglă, adormeam în ploaie, sub cerul liber, izolat total de civilizație și totuși… eram atât de fericit. Mă bucura fiecare rază de soare, fiecare adiere de vânt, sunet al naturii. Nu aveam nimic și, totodată, simțeam că am totul. Fugim după bani, succes, validare, când fericirea stă în cele mai mici lucruri. Ce nebunie! Înțeleg altfel viața acum. Vă sunt dator cu niște povești. Mă recuperez rapid și vă spun tot ce nu s-a văzut la televizor. Mă simt copleșit de mesajele voastre. Vă iubesc! Mă înclin în fața voastră!.

Ce voia să facă Sebastian Dobrincu cu premiul Survivor

Sebastian, suntem la început de 2023 deja, așa că, firesc, o să te întreb sub ce auspicii ai început anul și cum a fost 2022 pentru tine, atât pe plan personal, cât și profesional.

2022 a fost pentru mine un an special. Mi-am reorientat prioritățile și ambițiile în viață. Mi-am înțeles mai bine rolul pe această planetă și, totodată, am realizat cât de mult mai am de învățat. Îmi doresc ca 2023 să fie anul în care reușesc să aplic mare parte din ce am plănuit, atât pe plan profesional, cât și personal. Niciodată nu mi-am setat obiective concrete, întrucât viața mi-a demonstrat cât de rapid se poate schimba totul. Trăiesc cu dorința de a fi mai bun decât am fost ieri.

„Bunica mea a murit de cancer. Aveam 14 ani'

Regret că ai părăsit „Survivor, mai ales fiindcă știu că miza ta nu au fost banii. La ultima ta intervenție de acolo te-am auzit spunând că în Republica Dominicană ai găsit spitale mai bine echipate decât multe dintre spitalele de stat din România și ai făcut apel, și pe această cale, la cei care pot să ajute… Deci, ce s-ar fi întâmplat cu premiul dacă ai fi câștigat?

Sincer, am aflat că există și un premiu în bani după ce am acceptat propunerea. Nu am stat pe gânduri și am ales pe loc că, dacă voi reuși să câștig competiția, voi dubla premiul de 100.000 de euro și îl voi dona către o cauză foarte personală – Spitale publice din bani privați – alături de Fundația Metropolis, pentru a moderniza, renova și echipa spitalele din România.

Nu sunt fanul poveștilor lacrimogene, așa că vizavi de motivația mea pot spune doar că bunica mea a murit de cancer la Spitalul Fundeni, din lipsa resurselor medicale ale spitalului. Aveam 14 ani și, fix înainte de a muri, îi promisesem că voi munci și voi avea bani să o duc la un spital din afara țării, unde să poată fi tratată. Am reușit într-un final să îmi permit financiar, însă prea târziu pentru a o salva. Moartea bunicii mele mă motivează să ajut cum pot la salvarea acestor oameni lipsiți de ajutor.

Sebastian Dobrincu, despre Imperiul Leilor

Care sunt planurile tale pentru 2023? Și o ultimă întrebare din partea fanilor… La „Imperiul Leilor te mai vedem?

Vreau să încerc lucruri noi. Am ajuns într-un punct în care vreau să explorez cât mai multe lucruri, să mă descopăr pe mine, să cunosc oameni și locuri noi. Vreau să trăiesc mai mult în prezent. Toată viața am trăit cu gândul la viitor, iar asta devine în timp foarte obositor și deprimant.

„Imperiul Leilor e unul dintre cele mai dragi proiecte, deși necesită foarte mult timp. Mereu va fi o prioritate pentru mine, iar momentele petrecute cu colegii mei, cu echipa din spatele show-ului și cu antreprenorii care ne calcă pragul sunt de neprețuit. Publicul iubește emisiunea, iar prietenia și chimia dintre noi, leii, e incontestabilă. Vom vedea ce rezervă viitorul. (zâmbește)

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE FEBRUARIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Sursă foto: Instagram, Marius TNF (PRO TV)

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton