În urmă cu doi ani, Marius Țeicu a trecut printr-o dramă uriașă, prin care nici un părinte nu trebuie să treacă: fiica lui, Patricia, a murit la doar 41 de ani de leucemie, după doi ani de suferință îngrozitoare. Tânăra avea și doi copii de 7 și 10 ani atunci, care au rămas în grija tatălui lor și a bunicilor.
Fata compozitorului Marius Ţeicu fusese diagnosticată în 2015 cu o formă rară de leucemie și, chiar dacă după un transplant medular suferit la începutul lui 2017, declara că se simte mai bine şi era încrezătoare că a învins boala, câteva luni mai târziu s-a stins.
Marius Țeicu a fost devastat. La fel și soțul Patriciei, dar mai cu seamă cei doi copii minori care și-au pierdut mama.
„Am trecut printr-o perioadă delicată. Mă simt obosit, dar există această responsabilitate enormă pentru că îi am pe aceşti doi nepoţi care în afară de tatăl lor au nevoie şi de bunici. Faptul că ei există contează foarte mult pentru mine, deşi s-a rupt ceva ce nu mai poate fi umplut niciodată.
Îi am pe ei doi, pe soţia mea alături şi asta mă ajută foarte mult să depăşesc totul. O simt aproape pe fiica mea, Patricia, însă nu aş vrea să mai vorbesc despre ea pentru că îmi face mult rău', a declarat Marius Teicu, potrivit OK!magazine.
Patricia Ţeicu, singurul copil al compozitorului Marius Ţeicu, a fost căsătorită cu actorul Dan Rădulescu şi au împreună doi copii, Andrei (12 ani) şi Casandra (9 ani).