Drama neștiută a lui Victor Rebengiuc. Actorul a avut o copilărie marcată de lipsuri: „Tata ne-a părăsit pe mine și pe fratele meu când eram foarte mici!”

„N-a fost bine. Am crescut fără tată, care ne-a părăsit pe mine și pe fratele meu când eram foarte mici, eu cred că aveam 2 ani și el 1 an. Am fost crescut de bunici, din fericire, pentru că am avut niște bunici materni foarte buni. Cealaltă parte a familiei, familia din partea lui taică-meu, n-am cunoscut-o. Era de pe undeva de prin Moldova și n-am avut ocazia să-i cunosc. N-am știut că avem rude. Am aflat târziu, când eram actor deja, lumea mă cunoștea: Auzi, să știi că eu sunt unchiul tău! Să fii sănătos, i-am spus, târziu mi-atragi atenția asupra acestui lucru.

Am simțit întotdeauna lipsa unui tată. E altceva când ai un tată, mi-nchipui, când ai cum să te sfătuiești cu el în legătură cu fel de fel de lucruri care ți se întâmplă copil fiind. Evident că m-a marcat. Te-ntreabă:

– Bă, dar tac-tu unde e?

– Păi, nu ştiu unde e.

– Păi nu vine şi el la şcoală, nu vine cu tine?

– Păi, n-am!

Ți-e părinte, ai nevoie, de aceea există doi ca să facă un copil, pentru că un copil are nevoie de amândoi.

Mama s-a recăsătorit la mulți ani după, eram deja în liceu când ea s-a recăsătorit cu un al doilea soț al ei. Dar eu n-am simțit apropiere, n-am putut să mă apropii de el așa cum mi-aș fi dorit: să ai un tată, să-l iubești, să te mângâie… Și el era destul de rezervat cu noi, eram deja destul de mari, nu mai eram copii de un an, doi, trei și a fost o relație oarecum oficială, nu era o relație familială între noi. A murit și el, din păcate, săracul, s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit. Ăsta a fost ‘norocul’ maică-mii, n-a izbutit și ea să aibă o familie, să aibă un soț.

S-a luptat, a muncit, ne-a crescut pe noi, cu ajutorul bunicilor. Ei mai ales ne-au ajutat, au fost tot timpul cu noi, dar am avut o viață foarte modestă, am fost oameni săraci, foarte săraci familia mea. Exista un singur salariu, al maică-mii, care ne ținea în viață. În copilărie am mâncat rareori carne. Fasole, cartofi, varză, ăsta era meniul nostru obișnuit. De sărbători mai prindeam câte o bucată de carne. Trăind aici, în București. Eu sunt născut și crescut și încă în viață în București.

Mama nu ne-a părăsit, tata ne-a părăsit. Și el s-a prăpădit, a murit în război, în 1942, la Stalingrad. Am avut, ca urmare a morții lui, am avut o pensie de orfan de război, fratele meu și cu mine, și așa am putut să trăim și cu banii ăștia pe care îi primeam, habar n-aveam cât era pensia, dar oricum era un ban care venea în casă, acolo, și ne mai ajuta până am terminat școala, pe urmă am intrat la facultate”, a povestit Victor Rebengiuc.

Actorul a evocat și figura mamei, o femeie frumoasă și tânără, dar lipsită de „noroc', care se temea să vină să-l vadă jucând pe scenă, la teatru.

„Ca adult, n-am mai simțit lipsa tatei. Aveam treabă cu teatrul atunci, aveam probleme, roluri care spun probleme, aveam altceva, nu mai aveam nevoie de el. Îmi luasem zborul.

Îi spuneam mamei:

– Vino, domnule, de ce nu vii să mă vezi la teatru?

Nu venea, nu vrea să vină.

– De ce nu vrei să vii să mă vezi la teatru? Să fii acolo, spui că ești mama mea și o să te primească în sală.

– Nu, nu vreau să vin la teatru, că tu mori acolo, pe scenă, și eu nu vreau să văd asta!

– Dar nu-i adevărat, nu-ți dai seama, nu știi că…

– Nu, nu, nu, nu vreau să văd asta.

Mama mea era tânără și era o femeie frumoasă. Îmi spunea, vara: hai, mă, să mergem, mergem împreună, la o grădină, mâncăm o friptură, să ascultăm o muzică. Mie îmi era jenă, pentru că era…puțin mai mare decât mine. Și-mi era jenă: băi, uite, ăsta umblă cu femei mai în vârstă, mi-era jenă, o prostie din partea mea. Și i-am spus lasă, uite, luăm niște carne, o frigem noi aici, dăm drumul la radio, ascultăm muzică, gata, ce nevoie ai să mergi acolo?' a povestit amuzat Victor Rebengiuc. „Da, sărăcuța de ea, uite, o pomenesc', a povestit Victor Rebengiuc la Digi 24.

Urmărește-ne pe Google News