Luminița Anghel este una dintre cele mai iubite artiste din România, însă puțină lume știe de dramele din viața ei. Deși are mereu o atitudine pozitivă și e mai mereu cu zâmbetul pe buze, îndrăgita cântăreață a trecut, de-a lungul timpului, prin multe greutăți… În 2019, a fost chiar la un pas de moarte, suferind de trombofilie, boală moștenită de la tatăl ei. Însă cele mai dureroase momente din viața ei au fost cele în care și-a pierdut părinții, la distanță de 5 ani. Iată confesiunea emoționantă a vedetei!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Luminița, ne bucurăm să te avem iar între paginile revistei VIVA! A trecut ceva vreme, așa că, sunt convinsă, ai multe să ne spui… Cum a fost perioada asta, care ne-a afectat pe toți, și cu precădere artiștii, pentru tine?
Pandemia a fost pentru mine o perioadă de odihnă fizică și mentală pe care, deși nu mi-am dorit-o, am apreciat-o din toate punctele de vedere. Am învățat că mă pot lipsi de foarte multe dintre lucrurile pe care le foloseam înainte de lockdown. A trăi simplu este o adevărată fericire. Am experimentat cântatul din sufragerie și m-am simțit ca în perioada începutului de carieră.
Citește și: Ramona Gabor e singură din nou. Ce se întâmplă în viața ei amoroasă: „Unde sunt toți bărbații buni?’
Citește și: Cum a slăbit Cătălin Scărlătescu 48 de kilograme, fără operație de micșorare a stomacului: „Nu vă zgârciţi'
Dramele din viața Luminiței Anghel
Ai avut parte de multe încercări pe toate planurile, iar una dintre ele s-a petrecut acum 4 ani, când ai fost la un pas de moarte din cauza unei tromboze venoase. Cum te-a schimbat această experiență?
În 2019 am trecut printr-o experiență cumplită, fiind, într-adevăr, la un pas de moarte. Nu am știut până în acel moment că sunt moștenitoarea unei boli pe parte paternă, numită trombofilie. În urma unui cheag de sânge, ignorat în timp și instalat pe piciorul drept, am ajuns în situația critică din care am fost salvată în ultimul moment.
Întâmplarea nu pot să spun că m-a schimbat, doar că acum am devenit mai atentă la semnalele corpului meu, după cum ar trebui să facă toată lumea, de fapt.
Artista a fost la un pas de moarte și și-a pierdut ambii părinți
Care au fost cele mai grele momente din viața ta, pe plan sentimental? Dar cele mai fericite?
Fară îndoială, cele mai grele momente din viața mea au fost atunci când mi-am pierdut părinții, pe tatăl meu, imediat după Eurovision, și pe mama mea la cinci ani distanță. Iată aici un dezavantaj mare al celebrității, când nu poți să arăți publicului larg tristețea din suflet. Nu pot să ofer o clasificare a celor mai fericite momente din viața mea, pentru că au fost prea multe.
Luminița Anghel l-a întâlnit pe Papa Francisc
Au fost momente când ai simțit mai mult prezența divină prin intermediul oamenilor din viața ta? Crezi în minuni?
Mi s-au întâmplat multe minuni în viață, pentru care mulțumesc în fiecare zi când mă trezesc. Una dintre ele este vizita la Vatican, din noiembrie anul trecut. Nu era pentru prima oară, dar acum, la invitația Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, și alături de membrii Organizației Mondiale a Profesorilor Catolici, l-am întâlnit personal pe Papa Francisc.
Alături de prietenele și colegele mele de scenă, Nico și Monica Anghel, am legat, în ultimii ani, multe prietenii valoroase. Una este aceasta, cu familia Enjoy Music, Părintele Popa Paul și Preasfinția Sa Virgil Bercea, alături de care am amintiri valoroase, de neprețuit.
Ce proiecte mai ai pentru restul anului? Cu ce își va surprinde Luminița Anghel fanii?
Anul acesta, voi mai participa la alte proiecte internaționale. Luna aceasta, voi fi la Madrid, într-un concert numit ,,Să nu uiți cerul, concert de muzică gospel-symphonic, alături de colegii mei din familia Procred. În lunile viitoare, voi fi în diferite orașe ale țării – Moinești, Tecuci, Slobozia, Oradea, Constanța –, dar și într-o tabără de muzică pentru tineret, alături de Nico. În luna noiembrie, vom fi la Washington și vom concerta în celebrul Kennedy Center, locul în care sunt celebrați cei mai mari artiști ai lumii și unde președintele SUA participă frecvent. Va fi un concert de muzică gospel, un gen muzical foarte îndrăgit în Statele Unite.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IUNIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Instagram, Facebook, Rolf Vescan