Necazurile se ţin scai de fostul fotbalist Iosif Rotariu şi soţia lui, Dana. Aceştia au înfiat doi copii bolnavi, pe Kassandra, în vârstă de 14 ani acum şi pe Cristian, de 16 ani, cu care au stat numai prin spitale, dar nu regretă o secundă decizia de a-i lua în familia lor. Între timp, fiica lor biologică, Romina, a fost condamnată la închisoare cu suspendare după ce a agresat un copil de doi ani, pe când lucra la creşa deţinută de familia lor.
În această primăvară, Iosif Rotariu spunea că fiica lui, Kassandra se pregăteşte pentru o nouă operaţie extrem de complexă la ambele mâini.
„Următoarea operație a Kassandrei, a 50-a, va fi la mâini. E o operație complexă pe care o va face în Canada sau în Statele Unite. Specialiștii din Canada analizează acest caz de doi ani și acum așteptăm verdictul. E un caz unic, practic vorbim despre o intervenție chirurgicală în premieră mondială', a declarat, pentru Libertatea, Iosif Rotariu.
Fetița a mai fost supusă o singură dată unei intervenții chirurgicale la mâini, în urmă cu trei ani, însă fără rezultatul scontat. „Kassandra a mai fost operată o singură dată la mâini, în Franța, la Strasbourg, însă operația n-a fost o reușită', a spus Iosif Rotariu, care i-a mulțumit prietenului Ioan Andone pentru evenimentul cartiabil organizat de acesta, în urma căruia banii rezultați vor ajunge la patru copii, printre care și Kassandra.
Adoptată de familia Rotariu pe când avea 4 ani, Kassandra Rotariu a trăit un adevărat coșmar, fiind arsă cu țigara, otrăvită cu acid și chiar aruncată de la fereastră de bunica ei! În plus, Kassandra Rotariu suferă și de osteomielită, o boală a oaselor care i-a atacat articulațiile.
Cristian are o poveste emoţionantă
Iosif şi Dana Rotariu au mai adoptat un băieţel, Cristian, bolnav de diabet, căuia medicii i-au montat o pompă de insulină, pentru a-l scăpa de cele 6 injecții pe care e nevoit să le facă zilnic.
În 2007, Romina, fiica cea mare a soților Rotariu, bolnvă de diabet, s-a internat la Centrul Medical din Buziaş, pentru a învăţa să-şi trateze singură afecțiunea. Acolo l-a văzut pe Cristian şi şi-a convins părinţii să-l înfieze pentru a-i alina suferinţele.
Romina, condamnată la închisoare
Pe lângă copiii înfiați, Kassandra și Cristian, soții Rotariu mai ai doi copii naturali, Roberto (29 de ani) și Romina (33 de ani).
În timp ce umblă prin spitale şi pe la mănăstiri cu copiii cei mici, Dana şi Iosif Rotariu au mai primit o lovitură: Romina a fost condamnată la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, pentru purtare abuzivă și rele tratamente aplicate unui minor.
În iunie 2018, Romina Rotariu a bruscat şi lovit în mod repetat un copil de doi ani, pe când lucra ca îngrijitoare la o creşă deţinută de familia ei. În urma agresiunii, copilul s-a ales cu piciorul rupt.
De asemenea, Romina Rotariu trebuie să plătească daune de doar 20.000 de euro, deși cuantumul acestora este inițial de cinci ori mai mare.
foto: Click!