E oficial! Andreea Bălan divorțează de George Burcea, la 5 luni de la nuntă: „Ella și Clara trebuie protejate!”

.

Andreea Bălan confirmă divorțul de George Burcea, la doar cinci luni de la nuntă printr-un mesaj postat pe contul său de Instagram. Cântăreața își asigură fanii de veridicitatea informațiilor apărute în presă, în ultimele zile.

Se pare că nu mai
este cale de împăcare și divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea este
iminent. Situația este atât de gravă între cei doi încât sunt deciși să-și spună
adio, iar Andreea a confirmat astăzi, încă o dată, că zvonurile apărute în
presă, legate de divorț, sunt adevărate.


Totodată, zilele
trecute a apărut în media o știre cel puțin surprinzătoare, cum că George
Burcea a fost prins sub influența substanțelor halucinigene de către polițiști
la volanul autovehiculu său. Momentul șocant a avut loc pe data de 21 februarie,
la ora 10:00, când bărbatul se afla la volanul unui automobil marca Mitsubishi.
În urma incidentului, Burcea s-a ales cu dosar penal. Mai mult, potrivit
informaților apărute ulterior, acesta i-ar fi făcut un scandal monstru Andreei,
în casa din Voluntari, chiar înainte de producerea accidentului.

Andreea Bălan încă
nu a comentat respectivul incident.

„Dragilor, vă mulțumesc din suflet tuturor pentru mesajele frumoase și de susținere. Le-am citit pe toate ❤. Tot ce pot să vă spun este că ceea ce s-a scris în presă este adevărat. În rest, altceva nu pot să declar momentan, deoarece sunt momente delicate, iar Ella și Clara trebuie potejate. Vă îmbrățisez cu drag, mereu a voastră AB’, a scris Andreea Bălan acum câteva minute pe Instagram.


La rândul său,
George Burcea își roagă fanii să înceteze cu mesajele.

‘Hellooo. Vă rog să vă potoliți cu mesajele astea. Când am făcut campania împotriva violenței domestice de ce nu ați dat jdemii de comentarii? Doar bârfa-i bună? De asta ne aflăm în punctul cel mai critic la nivel de educație, dezvoltare, etc…

Învățați să apreciați alte lucruri mai bune pentru voi și pentru societate… nu rahaturi de presă și alte bazaconii. Cei care nu vor să mai stea pe pagina mea… există un buton de unfollow… apăsați pe el, vă rog. Cei care sunt interesați de ce fac eu pe partea profesională, să rămână, dacă vor, iar dacă nu vor, același buton vă stă la dispoziție. Multzamos’, a fost mesajul pe care George Burcea l-a avut pentru fanii de pe Instagram.


Andreea Bălan s-a măritat cu George Burcea în martie 2017, pe plajă, în Los Angeles, iar la scurt timp au devenit părinții Ellei. Pe 6 martie 2019, Andreea Bălan și-a strâns pentru prima oară în brațe cea de-a doua fetiță, Clara Maria, după nașterea căreia a avut mari probleme de sănătate, iar viața i-a fost pusă în pericol.

Pentru că au vrut
să facă totul ca la carte și în România, cei doi s-au cununat civil pe 10
august, iar cântăreața a radiat de fericire alături de soț, de fiicele lor –
Ella și Clara – și, bineînțeles, de nași – Monica Davidescu și Aurelian
Temișan.


Pe data de 15 septembrie, Andreea Bălan și George Burcea au bifat nunta și botezul Clarei.