Ela Crăciun a făcut publice imagini din noua ei casă. Vedeta și familia ei s-au mutat aici exact acum un an și și-au făcut deja amintiri frumoase în noua locuință. Vila este conectată la telefonul vedetei, are sală de fitness, dormitoare impresionante și pe deasupra și un studio foto și video. Iată cum arată locuința și ce declarații a făcut Ela Crăciun despre căminul ei!
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Anul trecut, Ela Crăciun și-a îndeplinit visul și s-a mutat cu familia în casă nouă, după mai mult de cinci ani de așteptare și eforturi. Recent, aceștia au aniversat primul an de când locuiesc aici, iar vedeta a făcut și un jurnal, în care a notat cele mai frumoase clipe petrecute în căminul lor.
Ela Crăciun are, în sfârșit, o casă exact așa cum a visat. Locuința este una superbă, luminoasă și încăpătoare, în care se găsește biroul vedetei, o sală de fitness, un studio foto și video, dar și alte încăperi superbe. După cum se poate vedea în imaginile din GALERIA FOTO, Ela Crăciun a ales să decoreze dormitorul copiilor într-un mod inedit, cu paturi în formă de corturi.
Ela Crăciun, imagini din noua ei casă
Ela Crăciun se vede trăind aici și în viitor și este sigură că aici își va crește și nepoții, după ce copiii săi vor crește.
„Se împlinește primul an petrecut în casa visurilor noastre, o casă pe care ne-am dorit-o atât de mult și pe care am făcut-o cu atâtea dragoste și dăruință, o casă în care ne simțim absolut minunat. Am început să creăm amintiri frumoase și să legăm momente frumoase.
Este o casă superbă, o casă care a ieșit mai frumos decât în visurile noastre. Nu aș vrea să o dau pentru nimic în lume și sunt convinsă că aici vor veni și nepoții mei și vor alerga cu piciorușele lor mici pe scări și cu mânuțele lor micuțe îmi vor murdări pereții, iar eu voi foarte fericită să îi am aproape’, a declarat Ela Crăciun pentru Click.
„Aș găsi o modalitate cât să nu se mai murdărească pereții. Este singurul lucru care mă stresează’
Ela Crăciun are o casă modernă, cu un dressing impresionant și dispune de o serie de sisteme care să îi garanteze statutul de smart home. Vila e conectată la telefonul mobil al vedetei, iar astfel ea poate să se asigure imediat că temperatura în locuință e una optimă sau că aspiratorul funcționează de unul singur.
„Dacă mă întrebi acum nu aș schimba nimic. Și dacă aș face un exercițiu de imaginație, nu mi-ar ieși, pentru că arată foarte bine casa noastră.
Eventual, aș găsi o modalitate cât să nu se mai murdărească pereții. Este singurul lucru care mă stresează în casă, în rest, nu aș face absolut nimic’, a mai spus Ela Crăciun.
Sursă foto: Arhivă Personală, Instagram