Elena Lasconi, după scandalul cu fiica ei: ”Aceste trei zile au fost cele mai grele şi dureroase din viaţa mea. M-am aşteptat la orice, mai puţin la faza cu Oana. Pur şi simplu m-a doborât”

 Calin Maria Bianca
.

Elena Lasconi reacționează în scandalul cu fiica ei, Oana. Elena Lasconi ține primele pagini ale presei de câteva zile bune, de când a făcut public detaliul că a votat DA la referendumul pentru familie. Primarul USR din Câmpulung Muscel este acum protagonista unui scandal politic, însă totodată și a unui conflict cu fiica ei, Oana, care susține comunitatea LGBTQ+. Mulți au așteptat reacția ei, mai ales în scandalul cu fiica sa, astfel că în cele din urmă aceasta a venit!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Elena Lasconi a atras atenția tuturor, astfel că fiecare și-a dat cu părere în mediul online. Pe lângă cele două scandaluri în care este implicată, valul de mesaje negative și criticile au afectat-o enorm de mult, însă este clar că cel mai tare o doare ceea ce a putut spune fiica ei despre ea. După zile în care mulți s-au întrebat care este reacția ei, se pare că aceasta a venit în fața tuturor cu multă pace, mult optimism și o doză mare de iubire, mai ales pentru Oana Lasconi.

elena-lasconi-salariu-primar-2elena-lasconi-salariu-primar-2

Citește și: Elena Lasconi, în scandal cu fiica ei, după ce a votat pentru susținerea familiei tradiționale. Tânăra își acuză mama de homofobie: „Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată!'

Citește și: Cum l-a cunoscut Elena Lasconi pe actualul ei soț: „Doamne, dacă tu vrei să am un bărbat, scoate-mi-l în cale”. S-au căsătorit la mănăstire, în costume populare

Citește și: Iulia Albu a certat-o pe Alexia Eram, la America Express 2023: „O imprudență, puteam muri cu toții…”

Citește și: Bărbatul care și-a incendiat mătușa în scara blocului a fost arestat preventiv. Tatăl criminalului a fost bodyguardul lui Gigi Becali

Elena Lasconi reacționează în scandalul cu fiica ei, Oana

Elena Lasconi nu a mai ezitat, astfel că după mesajul neașteptat postat de fiica ei, după ce a spus public că a votat cu DA la referendumul de familie, a reacționat. Primarul USR din Câmpulung Muscel a făcut totul pe față, în mod public, astfel că nu s-a mai ascuns și a spus clar că traversează zile extrem de grele și dureroase. Așa cum era de așteptat, scandalul cu fiica ei o afectează cel mai mult, însă este convinsă că se vor împăca într-un timp foarte scurt și vor remedia cele întâmplate, mai ales că pleacă la ea, la Paris.

„Bună seara, dragi colegi!

Aceste trei zile au fost cele mai grele şi dureroase din viaţa mea. M-am aşteptat la orice, mai puţin la faza cu Oana. Pur şi simplu m-a doborât. Cel mai greu e să fiu spectator la linşajul de care are ea parte zilele acestea şi cine ştie câte de acum înainte şi la cât suferă întreaga mea familie.

Înainte de funcţii, care vin şi pleacă, fiica mea este şi va rămâne fiica mea cât o să trăiesc. O iubesc indiferent ce o să spună sau o să facă. Aşa că, mă pregătesc să plec la Paris să o ascult, să avem un dialog, să o strâng în braţe. Ce se întâmplă acum nu e o PROBLEMĂ atâta timp cât există iubire. Lucrurile astea le rezolv eu cu ea şi ştiu că o să fie bine. Săptămâna asta o să mă ocup doar de asta.

Elena Lasconi: 'Vă rog să mă iertați'

Elena Lasconi și-a cerut scuze în fața tuturor pentru scandalurile în care este implicată în aceste momente, atât cel cu fiica ei, cât și cel politic, care au fost intens mediatizare. De asemenea, printre altele a ținut să mulțumească tuturor celor care i-au fost alături și care continuă să o susțină.

„Folosesc această cale de comunicare în primul rând pentru a vă cere iertare vouă, colegilor care s-au simţit dezamăgiţi de declaraţiile mele din ultimele interviuri şi îmi doresc din toată inima să înţelegeţi că a răni pe cineva prin cuvintele folosite este ceva ce nu încape niciodată în sufletul meu iar dacă asta s-a întâmplat vă rog în consecinţă să mă iertaţi! În egală măsură vreau să le mulţumesc celor care n-au încetat să creadă în mine şi care mi-au trimis mesaje de susţinere înţelegând apăsarea perioadei pe care o traversez!

În cele mai negre momente mesajele sau postările pe care le-am citit au contat enorm. M-au făcut să înţeleg cât de puternică şi totuşi fragilă este fiinţa umană. Vreau să vă mai asigur că sunt pe deplin conştientă de toată munca voastră depusă de-a lungul timpului pentru acest partid. Nu a fost în van şi aportul fiecăruia a ajutat să întărească un crez comun, o speranţă. Îmi pare rău dacă există colegi care au simţit că declaraţiile mele au sabotat într-un fel acest efort. Ştiu că acum sunt multe întrebări fără răspuns, unele cu sclipici şi can-can, altele cu consistenţă. Va veni şi timpul lor.

Elena Lasconi lămurește situația și consideră că s-a creat o confuzie

Elena Lasconi nu s-a oprit cu declarațiile doar la detaliile despre scandalul în care ea și fiica ei, Oana, sunt protagoniste și nici la scuzele de rigoare pe care le-a făcut în mod public. Primarul USR din Câmpulung Muscel a explicat că, din punct ei de vedere, s-a creat o confuzie pe care o să o lămurească în curând, astfel că-i îndeamnă pe cei care cred în ea să analizeze totul cu mare atenție.

Analizaţi cu precauţie tot ce vedeţi şi auziţi săptămâna asta în spaţiul public. Eu nu mint şi nu am intrat în politică ca să mă fandosesc. Tot în aceste zile am primit oferte: ‘cap de listă te miri pe unde de la aproape toate partidele (de unele nici nu auzisem). În aceşti trei ani în care ne-am cunoscut, ne-am ajutat, nu mi-am pierdut entuziasmul pentru că SUNT TARE MÂNDRĂ să fac parte din această echipă. Sunteţi faini, sunteţi vii şi foarte important vreţi să faceţi treabă.

Am convingerea că o să fie bine. Orice se poate gestiona dacă suntem uniţi. Chiar şi problemele personale. Aşa că, mergem înainte! Cred că la fel de important este să tragem aer în piept înainte de a lua poziţie pentru sau împotriva cuiva/ceva pentru că lucrurile sunt de cele mai multe ori altfel de cum par. E important să avem încredere unii în alţii. Eu am. Chiar şi în aceste momente în care simt că nu mi se mai ia ‘bolovanul de pe piept.

Acestea fiind zise, nu lăsaţi garda jos că nu aveţi de ce. Urmează un an greu şi sunt sigură că o să fie bine. Am ţinut să vă transmit acest mesaj pentru că minciunile şi intoxicările încă nu s-au oprit. Mai urmează. E doar începutul. Dar, o să facem lumină. Cu cât e lupta mai grea cu atât învăţăm mai mult şi devenim mai puternici.

Am învăţat pe pielea mea. Şi încă ceva, îmbrăţişaţi subestimarea! V-am spus, cred, de fiecare dată când ne-am văzut. Nu contează ce trâmbiţează unii şi alţii despre procentele pe care le avem, sondaje etc. dacă muncim cu entuziasm pentru crezul nostru. E o binecuvântare că suntem diferiţi, dar cu toţii avem aceeaşi Românie în inimă. Vă mulţumesc! Încredere! Elena Lasconi'.

Oana Lasconi, mesaj dur pentru mama ei după votul cu DA la referendumul pentru familie

Ei bine, reamintim că totul a început după ce Elena Lasconi a spus public că a votat cu DA la referendumul pentru familie. Fiica ei, Oana, nu a putut accepta acest lucru se pare, astfel că a răbufnit pe rețelele de socializare, unde i-a transmis mamei sale un mesaj dur, încărcat de multe cuvinte dure.

„Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. Am citit știrile de astăzi (sâmbătă – n.red.), însă sunt în continuare în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat DA la referendumului Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie.

Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiica ei, însă și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată. Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu am cuvinte. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată, nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale. Nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aud că a votat DA pentru modificarea Constituției într-un mod jegos și discriminatoriu. Mă doare sufletul, inima și am palpitații de câteva ore.

Nu susțin un astfel de om pentru alegerile europarlamentare sau prezidențiale, deși știu că este favorita multora pentru acel rol. Sufăr foarte mult și nu-mi vine să cred. Consider că dacă ești creștin și crezi în legea iubirii ar trebui să lupți pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să-și aleagă calea și să-și poată forma o viață fericită și liniștită.

Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie și din acest motiv nu o mai susțin pe mama din niciun punct de vedere din acest moment’, a transmis Oana Lasconi într-un videoclip publicat pe contul ei de Instagram.

Sursă foto: Instagram / Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton