Elena Marin, dusă de urgență la spital cu Salvarea. Elena Marin, fosta concurentă de la Survivor All Stars a luat pe toată lumea prin surprindere, mai ales pe mare ei comunitate de fani, asta după ce a postat pe rețelele de socializare o fotografie în timp ce era întinsă pe targa din mașina de salvare. Toți cei care o urmăresc au reacționat imediat, astfel că ea a făcut și primele declarații. Ce a pățit fosta dansatoare a Andreei Bălan!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Elena Marin a participat la Survivor All Stars, însă nu pentru mult timp. S-a întors din republica Dominicană în urmă cu aproximativ o lună, ceea ce a bucurat-o foarte mult, mai ales că este, din nou, alături de familiei și de oamenii dragi din viața sa. Ei bine însă, fericirea nu a ținut prea mult timp fiindcă recent a ajuns de urgență pe mâinile medicilor.
Elena Marin, dusă de urgență la spital cu Salvarea
Elena Marin este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește totul cu marea ei comunitate de fani, de la lucrurile bune și inclusiv la cele mai puțin plăcute, cum a fost de data aceasta. Cei care o urmăresc au sesizat absența ei, însă la scurt timp, dansatoarea le-a explicat că a ajuns pe mâinile medicilor. Mai concret, a postat în mediul online o imagine în care se afla chiar în ambulanță, alături de care a atașat și o scurtă explicație pentru admiratorii ei, care se îngrijorau.
„Woow, câte mesaje de la voi! Vă mulțumesc și nu aveți idee cât de mult contează, mai ales în momentele astea. Nu s-a mai putut și am plecat spre spital. Doamne ajută!’, a scris Elena Marin în mediul online.
Mulți s-au așteptat ca Elena Marin să detalieze totul sau să spună cu ce probleme de sănătate se confruntă, însă de data aceasta fosta concurentă Survivor a ales să fie reținută, cel mai probabil, pentru că nu se simțea deloc bine. Deși au trecut câteva ore bune, în continuare nu se știe nimic despre ceea ce se întâmplă cu ea și de ce a ajuns la spital.
Elena Marin a fost operată după participarea la Survivor în anul 2021
Reamintim că după participarea ei la Survivor în anul 2021, aceasta a trecut prin cea mai grea perioadă a vieții sale, după ce mai mulți medici i-au spus că este nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a se întoarce din nou la marea ei pasiune, dansul. Bineînțeles, s-a conformat și a fost operată la genunchi, însă a mai avut și o altă intervenție la nivelul gambei.
„Problemele din Dominicană nu-mi dau pace. Am vorbit cu diverşi medici şi toţi au avut acelaşi verdict: operaţia. Ca atare, piciorul drept va avea cel mai mult de suferit. Voi avea două suruburi de pus în gambă şi de purtat tot restul vieţii., a spus ea în urmă cu mai mult timp.
Cu ce se ocupă Elena Marin de la Survivor în prezent
Nu mai este un secret faptul că Elena Marin a lucrat timp de un sezon cu echipa de la Te cunosc de undeva. Totuși, dincolo de proiectul de la Antena 1, cea mai mare realizare a finalistei de la Survivor România 2021 este deschiderea propriei sale școli de dans, în Pipera, care-i ocupă tot timpul în prezent.
„Am revenit cu forțe proaspete și sunt nerăbdătoare să reîncep munca la proiectul meu de suflet, școala de dans „Elena Marin Dance School', pe care am deschis-o relativ recent, în zona Pipera, și care este dedicată atât copiilor, cât și tuturor iubitorilor de dans, indiferent de vârstă. Este un proiect solicitant, având în vedere că toate cursurile de dans sunt susținute exclusiv de mine, dar cred foarte tare în visul meu, iar asta îmi dă putere.’, a spus Elena Marin, conform Click.
Sursă foto: Facebook / Instagram