Un incendiu uriaș de vegetație a izbucnit pe Insula Mykonos din Grecia. Elena Udrea şi soţul ei, Adrian Alexandrov, care se aflau acolo într-o vacanță romantică, au fost evacuaţi din calea flăcărilor. Cei doi au părăsit de urgență hotelul în care erau cazați, înainte să le fie pusă viața în pericol.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Autorităţile din Mykonos au intervenit de urgenţă, după ce flăcările au cuprins zeci de hectare de vegetaţie. Pentru siguranţă, mai multe clădiri din zonă au fost evacuate, inclusiv hotelul de lux în care erau cazați Elena Udrea și soțul ei, Adrian Alexandrov.
Elena Udrea se află într-o perioadă foarte delicată, din cauza problemelor din justiție, și a plecat în Grecia tocmai pentru a se relaxa câteva zile. Din păcate pentru ea, ghinioanele se țin lanț și ceea ce s-a vrut a fi o săptămână liniștită cu soare, mare și liniște s-a transformat într-un coșmar.
Alexandrov Adrian a postat pe contul personal de Instagram o imagine cu flăcările, pentru a-i pune în temă și pe alți români cu incidentul care are loc într-un dintre cele mai populare și frecventate stațiuni din Grecia.
Citește și: Anca Serea spune adevărul despre situația financiară a familiei:„Atât de prost ne merge…’
Citește și: Justyna, iubita lui Alex Bodi, este căsătorită! Cum a aflat soțul ei de relația cu afaceristul:„Este un șoc’
Elena Udrea este condamnată la opt ani de închisoare
Fostul ministru al Turismului a primit o condamnare de 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu. Dosarul este judecat de cea de a doua instanță.
Elena Udrea a scris recent un mesaj destul de dur pe Facebook.
'Ce treabă au înregistrările dintre Ioana Băsescu şi Giovani, puse acolo de doamna judecător special ca să atragă atenţia presei şi să distragă atenţia de la lucruri esenţiale.
Doamna judecător nu explică cum m-a condamnat pentru patru fapte care nu erau prevăzute în 2009. Nu poate să explice chestia asta. Doamna judecător, pusă în situaţia de a motiva că a dat o condamnare care nu era prevăzută în legea penală – şi anume două instigări la luare de mită, urmate de două spălări de bani – adică patru fapte în total, vine şi invocă o convenţie europeană şi nişte înţelegeri, un raport GRECO şi aşa mai departe.
Nu poţi să vii cu aşa o enormitate şi să condamni pe cineva nu în urma legii penale, nu în baza Codului Penal valabil la acea vreme, ci în baza unor convenţii europene şi a unor rapoarte GRECO şi a altor documente subsecvente', a declarat Elena Udrea.