Elton John şi fosta soţie au ajuns la o înțelegere. Femeia i-a cerut daune de 3 milioane de lire sterline

.

Elton John şi fosta soţie, Renate Blauel, au ajuns la o înţelegere în procesul intentat pentru încălcarea termenilor de divorţ în care ea cerea despăgubiri de 3 milioane de lire sterline.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Potrivit Sky News, un purtător de cuvânt a spus: „Cele două părţi sunt mulţumite să anunţe că au rezolvat acest caz, în sensul recunoaşterii nevoii de intimitate a lui Renate’.


„În ceea ce o priveşte, Renate recunoaşte că Elton a acţionat faţă de ea într-un mod onorabil şi respectuos în ultimii 30 de ani şi că a fost mereu fericit să o ajute. Ei nu vor vorbi în viitor despre ei sau mariajul lor şi nu vor face alte comentarii legat de caz’.


Fosta soţie a lui Elton John a susţinut că artistul a încălcat termenii înţelegerii de divorţ prin dezvăluirea unor detalii ale căsniciei lor care au fost incluse în autobiografia „Me’ şi în filmul „Rocketman’. Ea a deschis în luna iunie o acţiune la Înalta Curte din Londra. A cerut despăgubiri de 3 milioane de lire sterline.

Citește și: Fosta soție a lui Elton John a încercat să se sinucidă, chiar în luna lor de miere. Renate Blauel l-a dat din nou în judecată pe artist

Femeia a spus că dezvăluirile au declanşat vechi probleme de sănătate mintală. În replică, apărarea lui Elton John a recunoscut existenţa unui acord de divorţ, semnat de ambele părţi, dar a negat încălcarea vreunei prevederi sau cauzarea unor daune psihologice.


Elton John și Renate Blauel au fost căsătoriți 4 ani

În luna iunie 2020, Blauel, care a fost soţia lui Elton John între anii 1984 şi 1988, a deschis o acţiune legală împotriva artistului britanic şi cere un ordin de interdicţie. Ea susţine că autobiografia şi filmul dezvăluie detalii ale căsniciei lor, încălcând astfel acordul la care au ajuns la divorţ, şi că asta i-a cauzat probleme de sănătate mintală, citează News.ro.

Renate Blauel, fostă însoţitoare de zbor, a început să lucreze ca inginer de sunet la un studio de înregistrări din Londra la începutul anilor 1980, fiind creditată pe albume ca „Rio’ al Duran Duran şi „Hysteria’ al The Human League.


Citeste si: Elton John, declarații șocante despre Michael Jackson: „Era într-adevăr bolnav psihic'

L-a cunoscut pe Elton John în 1983, când el înregistra
albumul „Two Low For Zero’, pe care sunt incluse single-urile „Im Still
Standing’ şi „I Guess Thats Why They Call It The Blues’. Anul următor,
ei s-au căsătorit în Australia.

Au divorţat în 1988. Elton
John, care declarase în 1976 pentru revista Rolling Stone că este
bisexual, a revenit şi a spus că se simte „chiar confortabil să fie
homosexual’. După divorţ, ea a stat departe de presă, iar muzicianul s-a
căsătorit în 2004 cu David Furnish, pe care l-a cunoscut la începutul
anilor 1990 şi cu care are doi copii.


Elton John a vorbit în mai multe rânduri despre „o vină uriaşă şi regret’ pentru durerea pe care a provocat-o.