Eugenia Șerban simte că ușor-ușor iese soarele și pe strada ei și perioada neagră prin care a trecut este pe cale să se sfârșească. La 50 de ani, actrița se reface după lupta grea cu două forme de cancer (la sân și ginecologic) și își colorează așa cum poate viața: ieșiri cu prietenii la mare și la munte, teatru, zâmbete, optimism și… păr albastru.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
„Viața își urmează cursul și eu mă refac treptat. Am grijă de mine cum pot mai bine și îmi urmez tratamentele. Am fost chiar și două zile la mare, cu prietenele mele, însă am stat sub umbrelă, pentru că nu am voie și nici nu îmi face bine soarele, dar simțeam nevoia să ies puțin din București.
La jumătatea lunii august vreau să plec la munte puțin, am și niște prieteni care mă așteaptă la Bistrița, doar că până acolo este drumul cam lung! Am început și spectacolele de teatru, la grădină. Luni, pe 27 iulie, joc la Tg. Jiu. Pe 21 august, la Grădina de vară din Herăstrău, joc în piesa <
Eugenia Șerban spune că se simte bine acum și are grijă la tratament și alimentație!
Sunt OK! Mă simt bine. Urmez în continuare tratamentele pe care le am de făcut, mi-am pus gene, mi-am făcut părul albastru, acum e simplu să mă spăl pe cap, pentru că este scurt, mănânc foarte multe fructe pentru că e vară, cireșe, pepene roșu, piersici, caise, mere și mă întrețin.
Citește și:
Fac tratamente corporale, nu am celulită, dar fac pentru tonus, pentru fermitatea pielii, pentru a mă menține în formă, radiofrecvență. Am apelat și la botox acolo unde am simțit că este nevoie și îmi doresc foarte tare să intrăm în normalitate, să se redeschidă teatrele. Am început să îmi reiau viața!', a mai adăugat Eugenia Șerban.
„Atunci mi-am dat seama că mă lupt cu moartea”
Actrița a declarat pentru VIVA! că mama sa a aflat ultima din familie că a fost diagnosticată cu cancer, pe parcursul întregii perioade încercând să-și protejeze mama.
„Faptul că astăzi sunt bine și am trecut de tot ce a fost mai greu este una dintre cele mai mari bucurii. Și o altă mare bucurie este că am descoperit oameni minunați în această perioadă și că am reușit să fac o mare selecție a oamenilor din jurul meu. Am înțeles cu adevărat acea vorbă reală din bătrâni: „Adevăratul prieten îți este aproape și la bine, și la greu. Dar mai ales oamenii întâlniți la greu, care te ajută să depășești această perioadă, sunt adevărații prieteni. Familia mi-a fost mai aproape ca niciodată, surorile mele…”, ne-a declarat Eugenia.
Citește și:
„Mama a aflat foarte târziu. A aflat ultima din familie. Am vrut să o protejez, mult timp nu am vrut să-i spun. Am acceptat la un moment dat, la mult timp după operație, exact când am început chimioterapia, la insistența surorilor mele. Le era teamă să nu cumva să afle din altă parte, să nu cumva să răsune în presă că am această boală nemiloasă. Mama, care citește presa, care stă toată ziua pe internet, care este toată ziua pe Facebook și care citește orice știre despre mine înaintea mea.
A fost cel mai greu moment al acestei perioade: să-i spun mamei că sunt operată și că încep chimioterapia. Nu reușeam să-mi găsesc nici măcar cuvintele. Am amânat zi după zi, până la un moment dat, când nu se mai putea amâna, pentru că, în foarte scurt timp, rămâneam fără păr. Trebuia să mă vadă cu perucă și începeau întrebările. Și atunci am luat hotărârea să îi spun. A fost cel mai greu moment: să o văd pe mama plângând de teama de a nu-și pierde copilul.”, a declarat actrița pentru VIVA!