EXCLUSIV! Cu cine împarte patul Florin Ristei, prezentatorul emisiunii "Prietenii de la 11"

 Pirvu Cristina
.

Cu cine împarte patul Florin Ristei, prezentatorul emisiunii „Prietenii de la 11”. Prezentatorul ne-a povestit, în exclusivitate, cu cine locuieşte în apartamentul din Bucureşti, cum se înţelege cu Diana Munteanu, dar şi alte aspecte din viaţa sa. 

Florin Ristei, prezentatorul emisiunii „Prietenii de la 11” are mereu cuvintele la el. A recunoscut că este vorbăreţ şi aşa am aflat chiar de la el că împarte patul cu două pisici, iar apartamentul cu un coleg, nu cu o iubită.

L-am întâlnit la un eveniment monden acolo unde ne-a povestit ce poartă, dar şi ce a mai comis în timp ce îşi alegea articolele vestimentare pentru ieşirea în oraş.

„Am terminat repetiţiile acum 47 de minute, am ajuns acasă, cred că am băgat fierul în priză şi l-am şi uitat dacă îmi aduc aminte bine acum. Am dat să îmi calc un tricou, army aşa, şi l-am călcat şi am uitat fierul în priză. Bine că mi-ai adus aminte. (…) Nu avem pe cine să sunăm acasă că sunt doar pisicile, că sunt două. Am două pisici şi mai am încă un coleg de apartament din când în când. Şi el are o pisică, şi eu două şi facem o familie mare. „, a spus Florin Ristei în exclusivitate pentru Revista VIVA!.

Citeşte şi:

Dorian Popa și mama lui nu își mai vorbesc. Motivul este neașteptat

Florin Ristei ne-a povestit şi despre relaţia pe care o are cu Diana Munteanu, colega sa de la „Prietenii de la 11”.

„Cu Diana Dinamo i se spune. Extraordinară. O cunosc aproape de un an, o ştiam vag înainte şi ne-am obişnuit unul cu altul rapid. Ea are ce îmi lipseşte mie, probabil mai mult bun simţ decât mine în anumite situaţii, sunt un pic mai vorbăreţ, pus pe glume, n-aveam cum să fim amândoi aşa. Ne completăm foarte bine.”, a mai completat artistul.

 

Foto: Facebook

Cristina Pîrvu

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton