Festivalul Brazilor de Craciun - 11 ani de inspiratie si design pentru educatie

.

Salvati Copiii Romania organizeaza, pentru al unsprezecelea an consecutiv, Festivalul Brazilor de Craciun, eveniment de strangere de fonduri in vederea facilitarii accesului la educatie al copiilor si tinerilor din medii sociale vulnerabile.

Wilhelmina Arz, Irina Marinescu, Lena Criveanu, Stephan Pelger, Alexandru & Mihnea Ghildus, Ana Wagner, Cristian Samfira, Iris Serban, Claudia Castrase, Andreea Musat, Rhea Costa & Malvina Cervenschi, Venera Arapu, Oxette, Mihaela Glavan, Kristina Dragomir se numara printre cei care au confirmat deja implicarea in acest proiect. Ca in fiecare an, designerii vor crea exclusiv pentru aceasta ocazie brazi de Craciun care vor fi apoi licitati pentru a strange fonduri pentru proiectele derulate de Salvati Copiii Romania.


Ne bucuram sa vedem ca in 10 editii am reusit sa ajutam 12.000 de copii si familiile lor si speram ca si in acest an sa inregistram rezultate cel putin la fel de bune ca si in anii precedenti. Ne-a ajutat foarte mult faptul ca oameni din diferite domenii ne-au sprijinit ani la rand pentru a reda copiilor din Romania un drept fundamental – dreptul la educatie.’ declara Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania.

Mai multe companii s-au alaturat deja proiectului din acest an: Banca Comerciala Romana, Renovatio, Carrefour, Porsche, Banca Romaneasca, Clifford Chance Badea, Valoris Center, UPS, Bosch Communication Center, PayPoint, Tpa Horwath, Oscar Downstream.


Desi educatia este un drept fundamental al fiecarei persoane, in Romania exista multi copii si tineri care, din diferite motive, nu au beneficiat niciodata de educatie sau au fost nevoiti sa-si intrerupa studiile, aceasta reprezentand una dintre marile probleme ale societatii romanesti. Cei exclusi din sistemul educational au sanse minime de a reusi pe piata muncii, asa ca vor intra in sistemul de asistenta sociala, sustinerea lor fiind un proces de lunga durata, costisitor si putin eficient.

Exista, de asemenea, un numar semnificativ de copii care nu au fost niciodata inscrisi in sistemul de invatamant, numar care nu este surprins de statisticile oficiale. Dintre ei fac parte copiii care nu au acte de identitate, copiii strazii sau copiii care provin din comunitati defavorizate care nu au puterea financiara de a-si sustine copiii sa mearga la scoala.

Beneficiarii fondurilor ce se vor colecta la editia 2011 a Festivalului Brazilor de Craciun vor fi aproximativ 3.200 de copii si familiile lor care vor fi integrati in programe de prevenire a abandonului scolar si de integrare sociala a copiilor din categorii defavorizate, astfel:


  • 650 de copii vor beneficia de programul A Doua Sansa;
  • 2.050 de copii vor frecventa programul Scoala dupa Scoala;
  • 500 de copii vor fi integrati in programul de Educatie Prescolara.

In primele zece editii, Festivalul Brazilor de Craciun a reusit strangerea sumei de 2.250.000 euro. Toti acesti bani au fost folositi pentru reintegrarea scolara a copiilor care muncesc, facilitarea accesului la educatie si prevenirea abandonului scolar pentru 12.000 de copii din comunitatile sarace. Familiile lor au primit de asemenea ajutor financiar si consiliere in centrele educationale Salvati Copiii Romania (in prezent sunt 43 de centre educationale la nivel national).