Fiica regretatatului Adrian Păunescu a făcut, recent, câteva mărturisiri neștiute despre tatăl ei. Deși nu a petrecut decât 20 de ani alături de marele poet, Ana Maria a reușit să-l cunoască foarte bine, însoțindu-l în diverse campanii electorale și turnee. Aceasta a vorbit de curând despre semnificația ultimei lui poezii, scrisă pe patul de spital, dar și despre motivul pentru care el intrase în politică!
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Fiica regretatatului Adrian Păunescu, Ana Maria, a vorbit despre tatăl ei în podcast-ul lui Adrian Artene, realizat chiar acasă la marele poet. Aceștia au deslușit împreună, de dragul publicului, ultimele versuri ale artistului, scrise pe patul de spital, înainte să-și dea ultima suflare.
Fiica regretatatului Adrian Păunescu, despre semnificația ultimei poezii a tatălui ei și motivul pentru care intrase în politică
„Cred că fiecare vers din poeziile lui arată empatia. Până și în ultima poezie, scrisă de pe patul de spital, este empatică și își arată dimensiunea', a spus Adrian Artene, făcând referire la ultima poezie a artistului, intitulată „Cardiac, Cordial'.
Și a continuat astfel: „Aici era vorba despre frații săi români, cei din țară'.
Ana Maria, fiica lui Adrian Păunescu, intervine susținând că tatăl său a fost un filantrop dedicat poporului român, care a încercat să-și ajute mereu semenii. Tânăra a povestit despre implicarea marelui poet în cel puțin trei județe din țară, reușind, în primul rând, să aducă apă curentă în acestea.
„Și așa a fost el. Eu sunt revoltată. Există tot mai puțini, din fericire, dar mai sunt câțiva care ori iau în râs, ori nu înțeleg dragostea lui pentru țară și care ne învață pe noi, cei care am stat pe lângă el. Repet, consider că am stat puțin lângă tata, vreo 20 de ani. Dar, stând mult timp cu el în acești 20 de ani, mergând în campanii electorale, în turnee, am văzut o altă dimensiune pe care oamenii nu o înțeleg. Mai spun unii: „Ce l-a apucat să se apuce de politică?”', a spus Ana Maria, fiica lui Adrian Păunescu.
De ce intrase Adrian Păunescu în politică
În continuare, Ana Maria a dezvăluit de ce Adrian Păunescu a ales să intre în politică, o decizie ce a fost foarte criticată la vremea respectivă. Se întâmpla în 2008, când ajunsese pentru prima dată senator de Dolj. Spune ea, poetul „a vrut să rezolve câteva de milioanele din nedreptăți'.
„L-a apucat să se facă politician pentru că a vrut să rezolve câteva de milioanele din nedreptăți. Nu putea el, senator de Dolj, apoi de Hunedoara, să îndrepte toată țara. Dar, mergeți în Dolj și Hunedoara, veți afla că erau multe comune fără apă curentă care au avut parte după ce Adrian Păunescu a intervenit.
El își deschisese cabinet senatorial la Târgu Mureș, nefiind senator de Mureș. Se ducea și rezolva problemele oamenilor din Târgu Mureș doar din dragoste de grup, de oamenii de acolo care l-au chemat în ajutor.
De asta a intrat în politică. Nu a existat niciun avantaj. Îmi aduc aminte de niște glume când era senator de Hunedoara. Îi zicea cineva că, dacă reușește să bage apă într-o comună care era în munte, îi face cadou o casă. Tata se amuza în stilul lui, cu bunătatea care îi stătea tot timpul în caracter. Zicea: „Ia să văd casa aia, că apa băgase în comună.”', a adăugat ea.
„El nu suporta ca întreprinderi românești să plece pe mâini străine'
Ulterior, fata lui Adrian Păunescu a precizat că deși poetului îi fusese promisă o casă în schimbul conectării unui sat la rețeaua de apă, acesta nu a avut parte de nicio recompensă suplimentară veniturilor sale lunare. Totodată, a explicat că tatăl ei și-a dorit ca românii să reprezinte întreaga privatizare și că nu suporta ideea ca întreprinderile românești „să plece pe mâini străine'.
„Nu a existat nicio casă, nicio recompensă. A ajutat oameni să devină oameni puternici. Mulți îmi spun acum: „E, și el nu a luat nimic?” Eu zic că nu a cerut nimic. Nu a cerut 5% din acel frumos trafic de influență, că așa se numește mai nou. Lui nu i-a fost teamă niciodată să ajute oameni, să investească moral sau spiritual în români.
El nu suporta, de exemplu, ca întreprinderi românești să plece pe mâini străine, să le ia ceilalți ca după să le închidă pentru a-și atenua concurența, cum se întâmpla. El voia ca marii români să ia acele afaceri, să facă din ele afaceri profitabile, dar el nu avea niciun câștig din toate acestea', a a mai explicat Ana Maria, în podcastul Altceva, cu Adrian Artene.
Sursă foto: Captură video, Arhivă VIVA!