Fiica Serenei Williams a împlinit doi ani: cele mai frumoase imagini mamă-fiică! Uite cu cine seamănă micuța Olympia

.

Alexis Olympia, fiica Serenei Williams și a lui Alexis Ohanian, a împlinit doi ani la începutul acestei luni, iar mama ei a scris un mesaj emoționant, însoțit de o fotografie înduioșătoare, pe care a postat-o pe contul ei de socializare. Iată cu cine seamănă acum micuța!

În ultimele luni de sarcină, starea jucătoarei de tenis Serena williams s-a deteriorat, sportiva trecând prin momente foarte dificile când a adus-o pe lume pe micuța Olympia.


„Deși sarcina mea a decurs normal, fiica mea s-a născut prin cezariană de urgență, după ce ritmul ei cardiac scăzuse îngrijorător în timpul contracțiilor. Operația în sine a decurs ușor și, înainte de a-mi da seama, Olympia era deja în brațele mele. A fost cel mai minunat sentiment pe care l-am experimentat în toată viața mea. Însă, la 24 de ore de la naștere, au urmat șase zile de nesiguranță', a povestit Serena.

Serena Williams a stat 6 săptămâni în pat după ce a născut


Din nefericire, momentul nașterii a debutat cu un eveniment dramatic, despre care Serena a povestit ulterior:

„Totul a început cu un embolism pulmonar (…). Din cauza istoricului meu medical, aceasta era chiar o problemă și acum trăiesc cu această frică. Așa că, atunci când am simțit că am probleme de respirație, am alertat imediat asistentele. (…) Apoi, sutura s-a deschis din cauza faptului că tușeam prea mult, tusea, la rândul ei, fiind cauzată de embolism. Așa că am revenit pe masa de operație, iar atunci medicii au descoperit un hematom mare în abdomen. Așa că au fost nevoiți să mă opereze din nou pentru a preveni ca hematomul să ajungă la plămâni. Când, în cele din urmă, am ajuns acasă, în sânul familiei, a trebuit să petrec următoarele șase săptămâni de maternitate în pat', a povestit Serena Williams.

De la nașterea fiicei sale, după care s-a recuperat extrem de greu, Serena nu și-a mai atins niciodată potențialul, vremurile ei de glorie apunând… Cu toate acestea, după cum afirmă, pentru ea cea mai mare realizare este micuța Olympia, care, deși a venit pe lume în condiții dramatice, acum e o frumusețe de fetiță cu părul creț și pielea ciocolatie. Deși a moștenit caracteristicile fizice ale mamei sale, micuța seamănă totuși și cu tatăl ei, Alexis Ohanian, care o iubește la nebunie.


„Ultimii doi ani au fost cea mai mare realizare a mea'

În ziua în care Olympia a împlinit doi ani, mama ei a postat o fotografie din maternitate, în care își ține micuța la piept, iar Alexis este lângă ele. „Ultimii doi ani au fost cea mai mare realizare a mea' – este textul emoționant al Serenei, care este cea mai mare jucătoare de tenis din lume.

Nici tatăl micuței nu s-a lăsat mai prejos: „Oare când au trecut deja acești doi ani? La mulți ani, Olympia! Îți mulțumesc pentru că ai fost cel mai grozav lucru pe care l-am făcut vreodată! Și îți mulțumesc că m-ai învățat că fiecare părinte merită să stea alături de bebelușul lui în primele luni de viață. Acum sunt un lider în afaceri mai bun datorită acestui lucru', a comentat Ohanian pe contul său de socializare.


Foto: Hepta, Instagram