Fiul regretatului pilot Adrian Iovan și al Romaniței, Albert, a dovedit încă de la o vârstă fragedă că ambiția este cheia succesului. Tânărul a înregistrat o nouă performanță deși are doar 16 ani. Iată ce planuri are în viitorul apropiat, dar și ce o să facă în Laponia.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Regretatul pilot Adrian Iovan, decedat într-un tragic accident de avion, are cu ce să se mândrească. Deși nu mai este printre noi, cu siguranță își veghează familia din ceruri și este bucuros că are un băiat ca și Albert, care îi calcă pe urme, fiind un pilot de raliuri foarte talentat. Tânărul s-a clasat pe podium la Campionatele Naționale, este constructor de perspectivă, iar de curând a înregistrat o nouă performanță, viitorul său fiind unul grandios.
Recent, Albert a creat împreună cu câțiva colegi o mașină, iar acum urmează ca aceasta să fie testată pe lacurile înghețate din Laponia, de o comisie de specialitate. Ce-i drept, nu mulți ajung în acest punct la vârsta de 16 ani, dar fiul regretatului pilot a dovedit că se poate.
Fiul regretatului pilot Adrian Iovan și al Romaniței, o nouă performanță
Deși are o vârstă fragedă, Albert și-a ales deja drumul în viață. Cu un talent bine definit de la tatăl său și o ambiție de fier, tânărul vrea să devină unul dintre cei mai buni. Din nefericire, nu are susținerea regretatului pilot Adrian Iovan, însă mama lui, Romanița, are grijă să fie mereu acolo pentru el, îndeplinind cu succes ambele roluri.
„La unul dintre cluburi, unde a început să meargă, în cadrul Inovation Cup, a construit o mașnă electrică, cu alți copii. Mașina a fost testată de Titi Aur. Anul acesta mai trebuie doar să o închidă cu carcasa.
A fost nominalizată să participe la un eveniment foarte interesant, la anul, în luna februarie din Finlanda și va fi testată pe lacurile înghețate din Laponia.
Faptul că e pilot de raliu, dar în același timp e pasionat de tot de înseamnă design, inginerie și realizarea unei mașini, înseamnă că el deja își alege drumul', a declarat Romanița Iovan în exclusivitate pentru Playtech.ro
Romanița Iovan își susține fiul din toate punctele de vedere
Creatoarea de modă ține și rolul de mamă, cât și pe cel de tată, astfel că de când nu mai este printre noi regretatul pilot de raliuri, și-a însoțit fiul la toate competițiile. Romaniția Iovan a mers peste tot cu el, Finlanda fiind prima destinație în care Albert o să meargă singur.
„Am fost peste tot cu el, dar în februarie va trebui să meargă singur. Ca să fie un pilot bun, s-a antrenat și mental, merge și la sală, pentru echilibru, forță, mușchi. E foarte important să aibă forță să țină volanul.
Sunt chestiuni de secundă ce se pot întâmpla. Acum vrea la o etapă superioară. A făcut 16 ani în octombrie, și poate lua carnetul acela, poate participa la Rally 2. Ideea e că a fost un an compeițional foarte intens, chiar s-a pregătit serios.
Am mers mereu cu el, face antrenamente la Sibiu, dar nu sunt prea dese. Aici nu avem circuite, iar mașina pe care concurează, e în Sibiu', a mai spus creatoarea de modă Romanița Iovan pentru Playtech.ro.
Albert, copia fidelă a regretatului pilot Adrian Iovan
Printre numeroasele cuvinte de laudă la adresa fiului ei, Romanița Iovan nu a putut să nu aducă în discuție cât de mult seamănă Albert cu tatăl lui, dar și cât de mândră este de el.
„E leit Adrian, are conformația lui, dar pe culorile mele, blond, cu ochi albaștri. Nu are încă iubită, e în tatonări, e foarte pretențios. Acum nu mai e preocupat cu hainele, de unde se îmbracă, fiind conștient de ceea ce-l pasionează.
A depășit acel moment….Vrea să investească în pasiunea lui. Important că se formează ca individ. Trebuie să ai un bun echilibru mental. I-am spus să nu gândească prea mult la volan, să facă calcule, ci să facă cursa cât mai bine', a mai adăugat Romanița Iovan.
Albert Iovan, acuzații dure la 8 ani de la moartea tatălui său
Au trecut 8 ani de la tragedia din Apuseni, în care Romanița Iovan și-a pierdut soțul, iar Albert Iovan, tatăl. Pilotul Adrian Iovan a murit atunci, de frig, în așteptarea salvatorilor. La vremea aceea, Albert era mult prea mic să realizeze ce s-a întâmplat, dar acum este suficient de mare încât să îi acuze pe cei care trebuiau să-i salveze părintele și nu au făcut-o.
„S-a maturizat precoce. În momentul ăla am zis copilul ăsta gândește ca un om matur. Un medic care a fost în avion m-a sunat și mi-a spus că cei de la Colegiul Medicilor vor să-i ofere o diplomă în onoarea tatălui lui. L-am consultat pe Albert. După două zile i-am zis exact cum a zis Albert. Albert mi-a zis că nu are nevoie de nicio diplomă și că el nu înțelege cum dintr-un avion plin cu medici nu a fost în stare niciunul dintre ei să-l ajute pe tatăl lui. Copil la 7 ani. (…) Copilul a spus esența foarte clar. .', a dezvăluit Romanița Iovan la Interviurile VIVA!.
Sursă foto: Facebook