Florin Busuioc a fost supus unei operații de bypass. Ce riscuri există în continuare pentru actor

 Alina Dan
.

Florin Busuioc a fost supus unei operații de bypass aseară, în urma unui infarct suferit în timp ce juca pe scena Teatrului din Craiova. Intervenția chirurgicală a fost absolut necesară și s-a impus de urgență pentru că, după primul infarct, au urmat alte două. Acum, starea actorului și omului de televiziune este stabilă, dar gravă, și, potrivit surselor medicale, există în continuare riscuri.

Iată, așadar, cum explică medicul Tudor Ciuhodaru operația de bypass și riscurile care îi pot surveni. De asemenea, acesta a evidențiat ce reguli trebuie să respecte pacienţii după o astfel de intervenție.

Sunt două lucruri esenţiale pentru ca tratamentul obstrucţiei vaselor coronare prin proceduri intervenţonale de revascularizaţie (bypass sau implantarea unui stentsă fie eficient şi să ofere pacientului posibilitatea unei vieţi normale:

1. schimbarea modului de viaţă prin reducerea stresului, oprirea fumatului, scăderea colesterolului şi al glicemiei, controlul tensiunii arteriale ce duce la tratarea simultană a factorilor de risc coronarian

2. respectarea corectă, zi de zi, a tratamentului medicamentos antiagregant plachetar indicat de medic.

 Poate fi necesară repetarea operației sau revascularizarea intervențională în condiţiile în care artera sau vena utilizată ca grefă se obstruează sau dacă un nou blocaj se dezvoltă în alte artere care anterior erau sănătoase.

 Medicul curant va evalua oportunitatea unei noi operații luând în considerare mai multi factori: prezența și severitatea simptomelor afecțiunii coronariene, sediul și severitatea obstrucţiei pe arterele coronariene, răspunsul la alte tratamente, calitatea vieții pacientului și alte probleme medicale pe care le are poate prezenta acesta.

Florin Busuioc, infarct pe scena din Craiova

O veste bombă a venit aseară: celebrul actor Florin Busuioc, îndrăgitul Busu de la Meteo a suferit un infarct în timp ce juca pe scena teatrului din Craiova.  A fost resuscitat, starea de sănătate a acestuia fiind una deosebit de gravă.

În cursul nopții, Florin Busuioc a fost operat la Spitalul de Urgență din Craiova, unde i-a fost montat un stent. Intervenția a fost încheiată cu succes, actorul aflându-se acum la Terapie Intensivă, în ‘stare acută’, ceea ce înseamnă că starea lui este precară.

 Într-un interviu recent acordat revistei VIVA!, Busu a vorbit despre provocarea trezitului cu noaptea-n cap și a mersului la culcare după miezul nopții, care i-au cam șubrezit organismul.

CITEȘTE ȘI:  Cine l-a înlocuit pe Florin Busuioc la Meteo

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton