Florin Busuioc a suferit un stop cardio-respirator și a fost resuscitat de trei ori. Actorul a fost operat aseară, iar starea de sănătate este foarte gravă

 Alina Dan
.

Actorul și omul de televiziune Florin Busuioc a suferit un stop cardio-respirator aseară, în timpul spectacolului  pe care îl susținea la Craiova. Busu de la Meteo, așa cum îl cunoaște toată România grație îndelungatei sale colaborări cu trustul Pro TV, a fost resuscitat, starea de sănătate a acestuia fiind, la ora difuzării acestei știri, una deosebit de gravă.

În cursul nopții, Florin Busuioc a fost operat la Spitalul de Urgență din Craiova, unde i-a fost montat un stent. Intervenția a fost încheiată cu succes, actorul aflându-se acum la Terapie Intensivă, în 'stare acută', ceea ce înseamnă că starea lui este precară.

O viață prea solicitantă

Florin Busuioc apare de peste 20 de ani în televiziune, peste două decenii în care a adus Vremea în casele românilor, o viață despre care a spus că este frumoasă, dar care l-a solicitat foarte mult din punct de vedere fizic. Într-un interviu recent acordat revistei VIVA!, Busu a vorbit despre provocarea trezitului cu noaptea-n cap și a mersului la culcare după miezul nopții, care i-au cam șubrezit organismul.

„Programul meu nu este foarte spectaculos. Problemele pe care le întâmpin eu sunt legate de faptul că având ştirile de seară şi terminând destul de târziu, nu prea mai apuc să merg la teatru. Mă încurcă puţin treaba asta. Încerc să rezolv problema în weekend-uri. Teatrul este o parte destul de improtantă din viaţa mea. În general programul e legat de familie, de repetiţii, când am un spectacol în pregătire. Am două spectacole în pregătire', ne-a mărturisit actorul în interviul video pe care îl puteți urmări mai jos.

Înainte de a ne acorda interviul, am stat cu Busu la o cafea. 'A cincea sau a șasea până la ora aceea', ne-a mărturist el. Era aproape de ora prânzului și interviul programat în redacția Ringier era doar un punct pe lista cu treburi 'de rezolvat' pentru acea zi. Avusese emisiunea de la Pro și urma să plece la un spectacol la Craiova, pentru ca, la finalul zilei, să se întoarcă pentru a prezenta Meteo.
Busu fumează mult, după cum însuși a recunoscut și asta nu-i face bine. Ne-a povestit cum reușise să renunțe la acest viciu 'nu pentru mult timp' și cum s-a reapucat. S-a întâmplat fără să își dea seama, într-o seară, înainte de 1 Decembrie când i s-a cerut să scrie într-un timp foarte scurt imnul din acel an al Pro TV. Era pe muzică lui Moga – piesa 'Tot mai sus' – și nu avea inspirație. Eram complet blocat și, fără să îmi dau seama, am luat o țigară din pachetul neveste-mii. Nu știu când am fumat-o. Mi-am dat seama abia la a treia. Din clipă aia, textul a început să curgă și, în câteva ore, imnul era gata', ne-a povestit amuzat Busu.
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton