Ghinioanele parcă se țin lanț de Florin Busuioc! Busu de la Meteo s-a mai aflat încă o dată, la un pas de moarte, după infarctul suferit pe scenă, în 2018. Totul s-a petrecut la filmările 'Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună!', iar scena prin care a trecut Busu i-a făcut pe toți cei din jur să înlemnească.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
În toamnă, la filmările 'Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună!', Văru‘ Săndel, Cosmin Seleşi şi Alin Panc au asistat la o secvență la care nici cei mai îndrăzneți cascadori nu s-ar fi încumetat. Văru‘ Săndel a povestit pentru Impact.ro despre filmările peliculei, dar și despre scenele în care Busu a fost implicat. Acestea vor fi tăiate la montaj.
Fără să vrea, Busu a fost protagonistul unei secvențe de infarct. Cei trei colegi ai săi, alături de acesta, filmau la o stână din Munții Apuseni, lângă Cluj, la finalul lunii august și începutul lui septembrie, pentru filmul 'Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună!'. Florin Bucuios îi luase locul lui Bebe Cotimanis, care filma în aceeași perioadă pentru serialul 'Vlad' de la PRO TV.
- Vizitează Parcul Natural Apuseni!
„Ne pregăteam fie pentru o nouă zi sau pentru o nouă scenă. Nu mai reţin. Ceea ce ştiu e că Florin Busuioc se afla pe un ATV oferit pe bază de contract de unul dintre sponsorii filmului, a cărui imagine mai trebuie să apară în peliculă. Busu, colegul nostru, a avut inspiraţia nefericită de a-l porni. Cert e că nărăvaşul ăla, care e foarte greu de strunit chiar şi pentru cei care ştiu cum să se comporte cu el, nu l-a suportat foarte tare în şa şi, la prima colină, l-a aruncat într-un prun.
Ştiind problemele cu care se confruntase Florin am înlemnit cu toţii. Am alergat către copac, unde am constatat că eroul nostru nu păţise nimic grav, cu excepţia unei spaime teribile. Nu m-am putut abţine şi i-am zis-o: .Am râs, dar nu prea era râsul nostru‘‘, a povestit Văru‘ Săndel.
„Aveam o viață complicată. A trebuit să o las mai moale”
Florin Busuioc a suferit în luna noiembrie a anului 2018 un infarct miocardic după un spectacol susținut la Craiova. La un an și jumătate, prezentatorul meteo susține că nici nu își mai aduce aminte ce anume s-a întâmplat în acele momente. Însă, cum orice rău spre bine e, a luat o decizie importantă pentru sănătatea lui: s-a lăsat de fumat. În rest, viața nu i s-a schimbat în mod radical.
„Pentru un fumător să renunțe la viciu este… minunat! Eu personal n-am avut niciun fel de apăsare, n-am avut niciun fel de problemă, m-am lăsat imediat de fumat. S-o lași mai moale cu restul, hai să zicem că nu e chiar plăcut, dar e necesar. Oricum, era multă agitație, era complicată viața respectivă și normal că a trebuit s-o las mai moale și… am lăsat-o.”, a declarat Busu pentru VIVA! acum câteva luni, despre viața lui post infarct.
Citește și:
Viviana Sposub și George Burcea, confesiuni surprinzătoare din relație: „Nu mă feresc de el, i-aș face cunoștință cu fostul iubit”
Mihai de la 3 Sud Est, internat la Terapie Intensivă, cu COVID-19! Artistul are nevoie de tratament cu plasmă
Gina Pistol, răsfățată de colegii de la Chefi la Cuțite. Cum se simte iubita lui Smiley în luna a șasea de sarcină
I s-a citit în palmă că la 56 de ani va avea o cumpănă
La un moment dat, actorul a menționat că știa că urmează să aibă o cumpănă la 56 de ani, după ce o fată din Buftea i-a ghicit în palmă. Uitase complet întâmplarea, până a ajuns la spital:
„Când fata respectivă mi-a prezis această treabă, nu e că nu am luat-o în seamă, dar am uitat. În perioada aceea, aveam cumva încredere în ce spune ea, pentru că se mai adeveriseră multe alte asemenea întâmplări. M-am gândit că poate așa o fi, dar, îți dai seama, a fost în urmă cu 20 de ani, nu aveam cum să fiu atât de ancorat în treaba asta. Nu i-am dat prea mare atenție, am trecut peste și… am uitat. După care, iată, întâmplarea face că mi-am amintit imediat că ea mi-a spus treaba asta!”, a mai declarat Busu pentru VIVA!.