Florin Piersic, după ce a aflat că George Burcea îl interpretează Alexandru Ioan Cuza într-o nouă producție: „Să vorbească cu mine. Îl sfătuiesc să...”. Ce l-a nemulțumit pe maestru când a jucat același rol

.

Florin Piersic i-a transmis un mesaj lui George Burcea, după ce a aflat că actorul îl interpretează pe Alexandru Ioan Cuza într-o nouă producție, rol pe care și el l-a jucat în urmă cu 45 de ani. Maestrul a revăzut recent pelicula și are o mare nemulțumire, aceea că regizorul nu a păstrat vocea originală.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


De curând, Goegre Burcea anunța că îl va juca pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza într-un film pentru marile ecrane. Actorul s-a declarat entuziasmat la gândul că pășește pe urmele lui Florin Piersic, el fiind cel care l-a mai interpretat în trecut pe domnitor, în filmul artistic „Rug și flacără’. Pelicula a avut premiera în 1979 și a fost regizată de Adrian Petringenaru, fiind o ecranizare a romanului cu acelaşi titlu de Eugen Uricaru.

Citește și: George Burcea joacă rolul lui Alexandru Ioan Cuza într-o nouă producție: „Sunt extrem de emoționat și onorat’. Florin Piersic a fost singurul român care l-a interpretat pe domnitor


Citește și: Viviana Sposub, adevărul neștiut despre vacanța petrecută cu George Burcea în America: „Îmi doresc foarte mult să fiu mamă'/ EXCLUSIV

Citește și: Jorge investește în imobiliare. Artistul și-a cumpărat cinci apartamente la mare: „Am stabilit deja inaugurarea'

Citește și: Cum arată Cătălina Grama, alias Jojo, fără machiaj. Actrița nu și-a făcut nicio intervenție estetică până la 42 de ani: „Țin foarte mult la expresivitatea mea’

Florin Piersic, după ce a aflat că George Burcea îl interpretează Alexandru Ioan Cuza într-o nouă producție

Florin Piersic a ținut să-i transmită lui George Burcea câteva sfaturi după ce a aflat că îl va interpreta pe Alexandru Ioan Cuza într-o nouă producție. Maestrul l-a îndemnat să se documenteze despre viața domnitorului, pentru o interpretare cât mai autentică a rolului, și a subliniat că la fel de importante sunt machiajul și costumația. Până la urmă, Florin Piersic a concluzionat că cel mai bine ar fi ca George Burcea să-l caute personal, pentru alte îndrumări referitoare la interpretarea acestui rol.  


„Ca să îl joace cât mai credibil, îl sfătuiesc în primul rând să citească despre Cuza cum am făcut și eu și ar fi foarte bine ca persoana care îl va machia pe el și îl va îmbrăca să caute să fie cât mai aproape de felul de a fi al lui Alexandru Ioan Cuza, dar citind despre el va afla mai multe. Cel mai bine știi ce să facă? Să vorbească cu mine, așa să-i spui’, a spus actorul pentru fanatik.ro.


Ce l-a nemulțimit pe maestru când l-a jucat pe Alexandru Ioan Cuza

Florin Piersic a revăzut recent pelicula în care îl interpretează pe Alexandru Ioan Cuza și spune că are o mare nemulțumire. Maestrul a constat că regizorul nu a păstrat vocea lui, iar dublajul nu prea are de-a face cu stilul său de a se exprima.   

„Despre rolul ăsta vreau să-ți spun ceva. Vreau să îți spun ceva sincer. Cel care m-a distribuit în acest rol, personajul ăsta, care este emblematic, Alexandru Ioan Cuza, a fost Adrian Petringenaru, regizorul. Nu mai este. În schimb, trăiește băiatul lui…


Dar am să îți spun de ce nu sunt eu foarte încântat. Există un singur motiv. Fără să fiu eu anunțat… Probabil eram eu foarte ocupat și multă lume credea că nu poate să pună mâna pe mine, ceea ce era o greșeală, e că în locul meu, în personaj, că atunci așa se făcea, se filma și după aceea venea vocea ta…

Tu vorbeai ce ai vorbit pe ecran… Ei au pus o altă voce. Au pus o voce care nu e a mea. Nu seamănă cu mine. Nu seamănă cu felul meu de a vorbi și de a pune punct sau virgulă.


Când am văzut, acum abia, de vreo lună am văzut filmul, care s-a dat la televizor, am fost indispus. Nu mi-am recunoscut vocea. Eram eu ca imagine, dar vocea nu era a mea. Era altă voce. De asta am fost indispus de chestia asta, știi?’, a adăugat Florin Piersic pentru sursa citată mai sus.

Sursa foto: Facebook