Florin Vasilică, primele declarații după ce a fost operat de hematom cerebral. Fiul lui Liviu Vasilică a ajung ieri de urgență pe mâinile medicilor, având nevoie de o operație pe creier. Emoțiile au fost foarte mari și este de la sine înțeles că a trecut prin momente cumplite, însă acum totul este bine. Operația a fost un real succes, iar Florin Vasilică a făcut și primele declarații direct din spital!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Cântărețul de muzică populară și-a speriat fanii cu vestea că a ajuns de urgență la o operație pe creier, astfel că imediat după ce și-a revenit din anestezie, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. A spus că totul a mers foarte bine și că, datorită numărului mare de oameni care s-au rugat pentru el, a prins multă putere și a putut depăși acest moment greu din viața lui.
Florin Vasilică, primele declarații după ce a fost operat de hematom cerebral
Florin Vasilică are doar 40 de ani, însă problemele de sănătate îi dau bătăi de cap de mai mult timp. Nu este pentru prima dată când ajunge pe masa de operație sau sub atenta îngrijire a medicilor. Chiar dacă a renunțat la viața publică și s-a dedicat muzicii și sănătății sale, fanii au aflat imediat ce se întâmplă cu el, astfel că a considerat că este de datoria lui să știe ce se întâmplă cu el.
„Operația de ieri a decurs foarte bine… Vă mulțumesc din inimă pentru toată susținerea morală și pentru miile de mesaje care mi-au dat foarte multă putere! Vă mulțumesc pentru faptul că existați! Dumnezeu să vă binecuvânteze!’, a spus Florin Vasilică pe rețelele de socializare.
Tot el a făcut și anunțul privind operația pe creier
Deși în ultima vreme a fost destul de discret cu viața lui personală și privată, Florin Vasilică le-a dat fanilor săi de pe rețelele de socializare, ieri, vestea cea tristă și anume că urmează o intervenție foarte grea pentru el. Nu le-a ascuns nici faptul că se operează pe creier, explicând totul în detaliu!
„Astăzi urmează să fiu supus unei operații de hematom cerebral. Sper că totul va decurge bine și ne vom revedea curând. Revin la voi după ce voi trece peste această grea încercare’, spunea Florin Vasilică, ieri, în mediul online.
Florin Vasilică a fost operat și de hernie de disc
Reamintim faptul că Florin Vasilică s-a confruntat de-a lungul timpului cu mai multe probleme de sănătate și a ajuns de mai multe ori pe mâinile medicilor. În trecut s-a operat și de hernie de disc, după ce a urmat mai multe tratamentele costisitoare.
„Am avut dureri groaznice. Nu mă mai puteam mișca, aveam amețeli și de-abia mă mai țineam pe picioare. Am fost la medic și mi s-a spus că am două hernii de disc cervicale. Am fost la un spital privat în București unde am făcut tratament: infiltrații cu ozon, săptămânal, timp de o lună. Apoi, în Alexandria, am făcut ședințe de fizioterapie. Mă simt mai bine, dar trebuie să am grijă, declara Florin Vasilică.
De aici, nu a mai durat mult și a ajuns pe masa de operație.
Am fost nevoit să fac testul de COVID-19 pentru a putea fi internat. Sufer de mai mulți ani de două hernii cervicale, hernii de disc, pe care am reușit să le țin până acest moment pe care am reușit să le țin în frâu cu mai multe tratamente, unele mi-au făcut mai mult rău decât bine, mărturisea Florin Vasilică la Antena Stars.
„Este vorba de disceptomie cu discogel. (…) Acum sunt foarte bine, după operație la o oră și ceva am fost externat. Efectele se vor vedea în aproximativ 4 săptămâni, dar deja de ieri până astăzi mă simt mai bine, preciza artistul pe atunci.
Sursă foto: Facebook