Fotografia zilei: Jojo – “Mult succes în anul școlar, iubirea mea!”

 Oana Pantazi
.

Ca de obicei, începerea școlii a luat pe toată lumea pe nepregătite, cel puțin sufletește. În plus, în mod total nedrept, anul acesta școala a început mai devreme cu 4 zile ca de obicei, un motiv în plus de nemulțumire pentru elevi, pe care vremea călduroasă de septembrie îi impinge la orice, doar la învățătură nu… Totuși, un lucru tot este așteptat cu mare nerăbdare – reîntâlnirea cu colegii, pentru că aventurile din vacanță sunt întotdeauna mai savuroase atunci când le împărtășești cu prietenii. De departe cei mai emoționați școlari au fost însă, în această dimineață, boboceii, care au făcut pentru prima oară în viață cunoștință cu școala, cu învățătoarea, dar și cu ceilalți micuți alături de care vor crește și se vor maturiza. Doar că prima zi de școală (ca să nu mai vorbim de grădiniță!) adună întotdeauna un bagaj emoțional imens și se încheie nu o data cu lacrimi…

 

Din acest motiv, la fel de emoționați ca micii școlari au fost, evident, și părinții. Printre mămicile care au trait această experiență astăzi se află și Cătălina Grama, Jojo, care a împărtășit cu fanii săi de pe Instagram unul dintre cele mai emoționante momente ale vieții sale – cel în care și-a îmbrățișat băiețelul înainte de a se îndrepta pentru prima oară împreună spre școală.

 

Prima zi de școală! Sunt extrem de emotionată și încă nu îmi vine să cred că trăiesc aceste momente. Mult succes în anul școlar, iubirea mea!', i-a urat Jojo micului Achim, care cu siguranță a simțit emoția mamei sale, dar, pentru că pe ghiozdănelul lui scrie Super erou, suntem convinși că, în cele din urmă, curiozitatea a luat locul neliniștii și că puștiul s-a întors acasă încântat de prima lui zi de școlar. Odată cu invitația de a privi cea mai frumoasă poză a zilei, le urăm mult succes tuturor elevilor în noul an școlar!

 

Oana Pantazi

Foto: Instagram

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton