Frații Sterp și Bogdan Mocanu l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova. Jador: „Am fost sunat, o sumă mare de bani. Nu mă bag”

.

Frații Sterp și Bogdan Mocanu au publicat, în ultimele zile, videoclipuri în care l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova. După ce subiectul a fost preluat de presă, postările au fost retrase de pe platformele online. La rândul său, Jador a dezvăluit că a primit și el o ofertă pentru a deveni un pion în campania electorală de peste Prut, însă a refuzat-o.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Pro-europeana Maia Sandu și pro-rusul Alexandr Stoianoglo sunt candidații din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. Stoianoglo figurează în mai multe dosare penale, după ce l-a eliberat din închisoare pe Veaceslav Platon, oligarhul fugit la Londra. În 2021, a fost suspendat din funcție și ulterior arestat sub acuzații de abuz în serviciu și corupție, aspecte pe care Stoianoglo le-a respins, susținând că sunt motivate politic.

jador-3jador-3

Citește și: Cine este Alexandr Stoianoglo, contracandidatul pro-rus al Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Are 57 de ani și două fiice

Citește și: Cine este Maia Sandu, prima femeie președinte din istoria Republicii Moldova. A studiat la Harvard și regretă că nu are copii

Citește și: Vali Vijelie a cântat cu Adrian Enache și cu Diana, fiica artistului. Ce piese au interpretat și cum a reacționat publicul: 'A fost o atmosferă extraordinară…'/ EXCLUSIV

Citește și: Cine este Pavel Ciurea, elevul care a câștigat doi ani la rând medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică: „Munca mea va fi răsplătită la un moment dat”

Frații Sterp și Bogdan Mocanu l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova

Postările celor trei urmăresc un scenariu similar. Frații Sterp și Bogdan Mocanu se uită la un videoclip electoral cu Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, apoi laudă afirmațiile acestuia. Niciuna dintre postări nu a fost marcată pe TikTok ca fiind reclamă sau promovare plătită, a relatat prima dată G4Media. După ce subiectul a fost adus în atenția publicului, videoclipurile au fost retrase din mediul online.

„Frații noștri de peste Prut din Republica Moldova, Dumnezeu să fie cu voi și să va ajute să aveți un conducător așa cum va doriți, în primul rând cu frică de Dumnezeu! Îmi place mult de acest om!', începe Culiță Sterp postarea despre Stoianoglo, după care pune un clip de campanie.

„Eu nu prea mă bag în politică, dar mi-a apărut un clip acum cu domnul Alexandr Stoianoglo, un om care încearcă să construiască o echipă puternică, încrezătoare și competentă, pentru toți oamenii din Republica Moldova', spune Culiță Sterp pe filmarea publicată pe TikTok, unde e urmărit de 1.9 milioane de oameni.

„Mulți dintre voi aveți prieteni peste Prut, adică în Republica Moldova. Ei bine această țară trece printr-o perioadă dificilă, iar unul dintre punctele importante este apă potabilă, deoarece populația a rămas fără ea. Ascultați ce spune Alexandr Stoianoglo despre asta', afirmă Iancu Sterp, înainte de a prezenta imagini cu Stoianolgo care zice ca va face un plan de acțiuni pentru a rezolva această problemă', a fost mesajul lui Iancu Sterp, urmărit de 1.7 milioane de internauți pe TikTok.

„E plăcut să vezi un candidat care chiar vorbește despre dezvoltare, despre relații bune între state, care vorbește despre o lume fără conflicte, despre pace', spune Bogdan Mocanu, influencer cu 1,5 milioane de urmăritori pe TikTok.

Reprezentanții celor cei au fost contactați de Digi24, însă nu au oferit un punct de vedere.

Jador: „Am fost sunat, o sumă mare de bani'

Jador a dezvăluit că, la rândul său, a fost contactat pentru a promova un candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Nu a oferit numele candidatului, însă a specificat că i s-a făcut o ofertă generoasă, pe care însă a refuzat-o.

„Am fost sunat azi… bă, o sumă de bani mare (…). Să promovez un președinte (…). Mă doare la bască cine conduce, mă refer la Republica Moldova. Eu nu pot să influențez așa ceva. Nu mă bag eu în așa ceva, nu mă interesează', spune Jador pe filmarea postată pe Instagram.

Sursa foto: Facebook & Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton