Gabi Bădălău a plecat cu noua iubită în vacanță, în Mykonos, după despărțirea de Bianca Drăgușanu. Omul de afaceri și actuala lui parteneră, Daria, și-au făcut bagajele și au zburat împreună spre o destinație superbă din Grecia, frecventată de celebrități. Între timp, medicul estetician Auday Al-Ahmad a avut o primă reacție, după ce Gabi Bădălău a susținut public că Bianca Drăgușanu l-ar fi înșelat cu el, în ultimele luni de relație.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit cu scandal, după patru ani de relație. Deși mulți dintre fanii lor mai sperau la o împăcare, totul s-a spulberat după ce omul de afaceri și-a refăcut viața amoroasă. Ba mai mult, el a prezentat-o oficial pe noua lui iubită, Daria, venind la braț cu ea la petrecerea VIVA! de anul acesta, eveniment ce a avut loc săptămâna trecută.
Așadar, se pare că Gabi Bădălău nu a suferit prea mult după despărțirea de Bianca Drăgușanu, având în vedere că și-a refăcut rapid viața amoroasă. Se pare că el și noua lui iubită, Daria, se înțeleg de minune, iar bărbatul face orice ca să-i intre în grații. Pentru a petrece timp împreună, ca doi îndrăgostiți, afaceristul a dus-o într-o vacanță luxoasă, în Grecia, Mykonos.
Gabi Bădălău a plecat cu noua iubită în vacanță, în Mykonos, după despărțirea de Bianca Drăgușanu
Gabi Bădălău și noua lui iubită, Daria, nu s-au ferit să dezvăluie că au plecat împreună în vacanță, pe tărâmuri elene. Deși nu au postat nicio fotografie împreună, amândoi au postat imagini cu peisajele de vis din Grecia. Ba mai mult, el a publicat un filmuleț cu ea, la InstaStory, în timp ce tânăra dansa. De asemenea, a redistribuit un Story postat de ea pe pagina ei.
După ce s-a aflat despre despărțirea lor, Gabi Bădălău nu se sfia să o acuze pe Bianca Drăgușanu de infidelitate. Acesta a susținut în spațiul public că blondina l-ar fi înșelat cu Auday Al-Ahmad, medicul ei estetician.
„Bianca are un iubit de șase luni de zile și am aflat și eu acum. Întrebați-o pe ea mai bine!’, spunea Gabi Bădălău, recent, conform Spynews.ro.
Gabi Bădălău o acuză pe Bianca Drăgușanu de infidelitate
Ulterior, el a spus că știe și cu cine i-ar fi fost Bianca infidelă, și anume medicul ei estetician, cu Auday Al-Ahmad.
„Eu nu am nicio problemă cu Bianca (…) Ea a ales drumul ei în viață într-un moment al relației noastre când eram cel mai bine cu copii, cu familie, cu vacanță, cu planuri de viitor, ea a decis să nu mai meargă pe un drum drept și să mai facă stânga-dreapta și când spun lucrurile astea, le spun asumat 100%.
Nici nu mai contează lucrul ăsta. Eu nu vreau să o denigrez pe ea (…) Nu am cum să fiu gelos pe bodyguarzi și asistenți medicali, să ne înțelegem un pic nivelul și statutul. Dacă ea asta a vrut și ăsta e nivelul ei, eu îi doresc liniște și fericire’, declara el la Antena Stars.
În aceeași emisiune, și Bianca Drăgușanu a primit dreptul la replică, prin convorbire telefonică. Aceasta a negat relația amoroasă cu Auday Al-Ahmad: „Spun încă o dată cu subiect și predicat că nu am nicio relație în momentul de față cu domnul doctor Auday pe care îl respect, cu care lucrez, cu care am un proiect nou’.
Gabi Bădălău, convins că Bianca Drăgușanu l-a înșelat cu medicul estetician Auday Al-Ahmad
La scurt timp, chiar și medicul Auday Al-Ahmad a făcut declarații pe subiect. Și acesta a negat relația amoroasă cu Bianca Drăgușanu.
„Relația dintre mine și Bianca este o relație strict de colaborare, suntem prieteni foarte buni și parteneri la acest business și chiar vrem să dezvoltăm această afacere și să o ducem la un alt nivel.
Noi ne cunoaștem de cinci luni de zile, iar parteneriatul de colaborare este de patru luni de zile. Deci, nu știu ce a declarat domnul Bădălău de șase luni de zile. Nu, niciun caz (n.r. – că s-ar cunoaște de șase luni)’, a declarat medicul Auday Al-Ahmad, pentru Știrile Antena Stars.
Totuși, Auday Al-Ahmad a precizat că Bianca Drăgușanu „este una dintre cele mai frumoase femei din România’ și că „toți bărbații își doresc o relație cu ea’.
„Ea este una dintre cele mai frumoase femei din România, este dorită de foarte mulți bărbați, este normal să se speculeze anumite chestii, dar așa cum v-am spus și mai devreme, este strict o relație de colaborare. Eu cred că am prins cea mai bună versiune a ei. Este singura femeie relevantă în România care a rămas peste ani.
Bianca fiind una dintre cele mai dorite femei din România, toți bărbații își doresc o relație cu ea și fiind pe prima pagină a tabloidelor mereu, este normal să fie astfel de speculații, dar cum am mai spus și mă repet, este doar o relație de colaborare între mine și ea și nimic mai mult, a adăugat medicul estetician Auday Al-Ahmad.
Sursă foto: Instagram
Vezi pe Libertatea subiectele la proba la română la Evaluare Naţională 2024, iar de la ora 13.00, rezolvarea subiectelor la română – Evaluare Naţională 2024!
Vezi subiectele la proba la matematică la Evaluare Naţională 2024, iar de la ora 13.00, rezolvarea subiectelor la matematică – Evaluare Naţională 2024!