Gafă de proporții! Serena Williams a dezvăluit sexul copilului lui Meghan Markle?!

 Oana Pantazi
.

Niciodată până acum nu s-a aflat sexul niciunui copil născut în familia regală britanică, Regina Elisabeta a II-a fiind cea care este informată prima, dar iată, se pare, nimeni alta decât Serena Williams ar fi dat de gol sexul viitorului bebeluș al lui Meghan Markle și al Prințului Harry…

Serena Williams este prietenă bună cu Meghan Markle. Tenismena a participat și la nunta acesteia cu Prințul Harry. Aici, alături de soțul ei, Alexis Ohanian.

Deși presiunea publicului este uriașă, Meghan Markle și Prințul Harry au păstrat până acum secretul în privința sexului viitorului lor copil, care se va naște cel târziu la finele acestei luni. Între timp, la casele de pariuri britanice este fervoare, cetățenii britanici pariind sume imense atât pe sexul bebelușului Ducilor de Sussex, cât și pe numele, ziua sau chiar… ora nașterii! Și iată că, într-un moment în care încă nu se știa nimic, una dintre prietenele bune ale Ducesei de Sussex, tenismena Serena Williams, ar fi făcut o gafă monumentală, menționând din greșeală sexul copilului.

Serena (37), care a participat la petrecerea dată în cinstea viitorului bebeluș al lui Meghan, care a avut loc la New York, și este la rândul ei mamă, a dat recent un interviu pentru E! News, în care le oferea sfaturi tinerelor mămici. Acela a fost momentul în care sportiva, referindu-se la o prietenă de-a ei însărcinată (evident că toată lumea s-a gândit la nimeni alta decât Meghan Markle!), a scăpat porumbelul, folosind pronumele personal „ea” atunci când s-a referit la viitorul nou-născut!

Meghan Markle va naște la finele lunii aprilie.

'Nu, EA nu o să facă asta!'

Vorbind despre o prietenă însărcinată, Serena a spus: Acceptă greșelile și nu te aștepta să fii perfectă. Punem atât de multă presiune asupra noastră', după care a continuat: 'Prietena mea e însărcinată şi spunea: „Copilul meu o să facă asta'. Am privit-o şi i-am spus: 'Nu, EA nu o să facă asta!'. Dat fiind că Serena este una dintre cele mai apropiate prietene ale lui Meghan Markle, cei mai mulți dintre fanii celor două au concluzionat, firesc, că la Ducesa de Sussex se referea tenismena, așadar, probabil, în momentul de față, cotele la casele de pariuri au crescut vertiginos în favoarea bebelușului de sex feminin. Din fericire, mai sunt doar câteva zile până se va elucida misterul…

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton