Gică Hagi, întâlnire emoţionantă cu copilul care a plâns în hohote după înfrângerea Farului cu Dinamo: "Dumi a primit un cadou special"

.

Gică Hagi și fotbaliștii de la Farul au avut o surpriză de zile mari pentru Dumi, suporterul în vârstă de 6 ani, care a plâns cu lacrimi amare după înfrângerea cu Dinamo. Dumi a fost surprins de camerele de filmat în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji, supărat de înfrângerea echipei pe care a susținut-o din tribune.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!


Imaginile cu micuțul Dumi plângând au făcut înconjurul României, iar oficialii campioanei României au făcut eforturi pentru a-l găsi pe copil. Gică Hagi i-a pregătit o surpriză pe care puștiul o va ține minte toată viața.

Gică Hagi, întâlnire emoţionantă cu copilul care a plâns în hohote după înfrângerea Farului cu Dinamo


Dumi, un băiețel de numai 6 ani a fost foarte afectat când echipa lui favorită a pierdut meciul cu Dinamo, cu scorul 2-0. Copilul a fost surprins de camerele de filmat în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji, supărat de înfrângerea echipei pe care a susținut-o din tribune.

După ce au văzut imaginile cu suporterul lor în lacrimi, fotbaliștii de la Farul, în frunte cu Gheroghe Hagi au cerut ajutorul pe rețelele sociale pentru a-l găsi pe micuț.

Șterge-ți lacrimile, copile! Clubul nostru îl caută pe puștiul din imagine, care a plâns în tribune la meciul de aseară, pentru a-i oferi o surpriză de neuitat!„, a fost anunţul făcut de şefii clubului din Constanţa.

La două zile distanţă, micul suporter al Farului a fost găsit şi invitat în vestiarul echipei. A făcut cunoştinţă cu Gică Hagi şi cu jucătorii „marinarilor’ şi a primit un cadou de neuitat.

Întâlnire emoționantă pentru Dumi, fanul farist de 6 ani care a impresionat o țară întreagă cu lacrimile vărsate pentru Farul.


Clubul nostru i-a făcut o surpriză de proporții micului farist, iar Dumi s-a întâlnit cu managerul tehnic Gheorghe Hagi și cu jucătorii fariști. Dumi a primit un cadou special, o minge semnată de cel mai mare fotbalist din istoria României.

În vestiar, fotbaliștii fariști l-au întâmpinat cu aplauze, iar căpitanul Ionuț Larie i-a oferit un tricou cu semnăturile tuturor jucătorilor, dar și alte materiale promoționale cu însemnele clubului nostru„, a transmis Farul Constanţa pe contul de Facebook.


Citește și: „Când suntem căzuți moral, el mă scoate din stările alea. Eu am făcut multe greșeli. În interior mă oftic, că lumea nu vede cum sunt eu. Cum o susține Alex Velea pe Antonia

Citește și: Antonia și Alex Velea au împlinit 11 ani de relație: „Azi simt nevoia să împărtășesc cu toooooată lumea câtă dragoste port pentru tine

Gică Hagi, discurs manifest după înfrângerea cu Dinamo

Gică Hagi a ţinut un nou discurs manifest după înfrângerea Farului cu Dinamo, 0-2, una dintre marile surprize ale sezonului. Regele susţine că acesta este al treilea moment în care echipa a clacat, după cele din Europa cu Sheriff şi Helsinki.


E al treilea moment în care am greșit anul acesta! Am avut două, iar ăsta e al treilea. Le-am zis: E un moment important pentru noi!'. Dar văd că și de data aceasta am clacat. Trei momente! Sheriff, Helsinki, iar ăsta e al treilea (n.r. înfrângerea cu Dinamo).


Sunt momente în care trebuia să arătăm. Asta le-am zis toată săptămâna. Așa am pregătit meciul, dar se pare că nu m-au auzit, se pare că n-am țipat prea tare, am vorbit mai lent, mai domol, mai moale. Sper, alături de conducere, să găsim soluții viabile. Și am ratat o șansă mare!

Au fost momente frumoase la Constanța, e ușor să vorbești când momentele sunt frumoase, dar aceasta este o seară dură. Cu toții trebuie să reflectăm la tot ce s-a întâmplat. (…) Tot ce am făcut în seara aceasta trebuie evaluat foarte bine pentru viitorul Farului‘, a spus Hagi la conferinţa de presă, potrivit as.ro.