Gina Pistol va fi prezentatoarea unui show culinar

.

Gina Pistol va intra în bucătărie primăvara aceasta, seducătoarea blondă urmând să prezinte un show culinar.

 


Vedeta se alătură echipei „Chefi la cuţite’ (Antena 1) şi urmează să aducă savoare bucătăriei care devine câmpul de luptă dintre cei trei chefi. Astfel, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu vor avea parte și de o prezență feminină în deja celebrul lor trio.

 

„Pentru mine este o mare plăcere să lucrez cu ei. Nu suntem la prima colaborare, noi ne-am înțeles bine dintotdeauna, așa că nu pot să fiu decât foarte fericită că am fost cooptată în acest proiect. În plus, mă simt foarte mândră să lucrez din nou cu echipa Monei Segall, cea cu care am colaborat la atâtea emisiuni frumoase’, spune Gina.


 

„Am ocazia să cunosc oameni faini, talentați, haioși, oameni cu care eu împart pasiunea pentru bucătărie și de la care aflu o mulțime de secrete culinare. Recunosc, mă bucur că nu sunt concurent și că nu trebuie să îndur privirea tăioasă a lui chef Bontea sau criticile lui chef Scărlătescu, deși în afara concursului toți trei sunt niște băieți extraordinari’, mai povestește vedeta.