Giovanni Becali, despre perioada petrecută în închisoare: „Borcea îmi aranja sprâncenele, mă tundea, îmi făcea pedichiura. Este un om special”. Ce relație au acum foștii colegi de celulă

.

Giovanni Becali a împărtășit amintiri din perioada când s-a aflat în spatele gratiilor, ispășindu-și sentința în „Dosarul Transferurilor', cel mai mare scandal de corupție din România. Perioada de detenție a petrecut-o alături de fratele său, Victor, și bunul său prieten, Cristi Borcea.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!


Giovanni Becali, primul agent de jucători din fotbalul românesc, a trăit o viață tumultuoasă, care în 2014 l-a adus în spatele gratiilor, după ce a fost condamnat la șase ani și jumătate de închisoare în „Dosarul Transferurilor’. A fost eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava la începutul lunii mai 2018, după ce a ispășit aproape 3 de închisoare.

Citește și: Valentina Pelinel și Cristi Borcea, apariție rară alături de toți cei 9 copii: „Familie mare! Copii fericiți, părinți fericiți! Suntem binecuvântați'. Patru dintre ei au fost concepuți în închisoare


Citește și: Ce rutină de îngrijire avea Cristi Borcea în închisoare: „Părul din urechi îl fac cu flacăra, că acolo m-au învățat, comandam acid hialuronic fiole'

Citește și: Dana Roba s-a despărțit de iubitul ei, Beniamin, după un an de relație: „S-a terminat aici! Viața merge înainte și fără mine…’ / În urmă cu câteva luni anunțau că se căsătoresc

Citește și: A murit celebrul prezentator american Phil Donahue, recompensat cu 20 de premii Emmy pentru show-ul său: „Mi-am pierdut iubitul soț…' / Mesajul emoționant transmis de Oprah

Giovanni Becali, amintiri din închisoare

În perioada detenției, Giovanni Becali a fost coleg de celulă cu alți grei din fotbal, printre care și Cristi Borcea. Atunci s-a consolidat legătura dintre cunoscutul impresar și fostul acționar de la Dinamo. Acesta a avut grijă de el, îi făcea pedichiura și îl tundea, de aceea îl poate numi „un prieten adevărat’.

„Cu toate astea, cu vopsitul părului, că a vrut să mă vopsească și pe mine. Îmi aranja sprâncenele, el îmi făcea toate astea, mă tundea. Eu îmi tăiam unghiile așa, el își luase clește, să aibă speciale, îmi făcea pedichiura. Un prieten adevărat, mă bucur că e bine, mă bucur că cu Valentina a mai făcut niște copii. Frumoși toți’, a spus impresarul pentru wowbiz.ro.


Ce relație au astăzi Giovanni Becali și Cristi Borcea

Și în prezent, prietenia dintre Giovanni Becali și Cristi Borcea este la fel de strânsă. Impresarul îl tratează ca pe un membru al familiei și spune că el însuși a avut un rol în formarea acestuia.

„Borcea este un prieten adevărat, țin enorm la el, este un om special. Borcea a fost ca primul copil al meu, eu l-am luat, eu l-am șmecherit, eu l-am dus la Milano prima dată, eu i-am zis costumul ăsta nu merge așa, eu i-am zis să nu încheie doi nasturi, cravata să nu treacă de centură. Nu ca țăranii ăștia’, a mai spus acesta pentru sursa citată.


Cine este Giovanni Becali

Ioan Becali este cel mai important impresar român de după 1990. A realizat cele mai mari transferuri din fotbalul românesc în ultimii de 25 de ani. De la Gheorghe Hagi, până la Adrian Mutu. A fost primul agent de jucători din fotbalul românesc, intrând pe piață după 1989, împreună cu fratele său, Victor Becali. În 2006 a fost președinte și acționar al clubului Dinamo.


În martie 2014, Ioan Becali a fost condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare în „Dosarul Transferurilor pentru deturnare de fonduri, fals în acte și înșelăciune. A fost eliberat condiționat în mai 2018, după aproape trei ani de închisoare.

De asemenea, a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani și 4 luni de închisoare, în dosarul în care este acuzat că i-a dat mit judecătoarei Geanina Terceanu. Din pedeapsă i s-au scăzut 2 ani și 6 luni executați în precedenta condamnare.


A profitat și de faptul că a împlinit peste 60 de ani, iar condamnarea nu depășea 10 ani, și a primit reducerea pedepsei la jumătate, cu drept de eliberare condiționată.