Helmut Duckadam a fost căsătorit de două ori și a trăit o viață demnă de scenariul unui film. Prima sa soție, Ildiko, i-a fost alături timp de 27 de ani, iar împreună au avut doi copii. După divorț, legendarul portar și-a găsit fericirea alături de Alexandra, cu 20 de ani mai tânără decât el. Aceasta l-a făcut tată pentru a treia oară.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Pe 2 decembrie 2024, Helmut Duckadam s-a stins din viață, tristul anunț fiind făcut de Marcel Pușcaș. Legendarul portar avea 65 de ani și suferise, în luna septembrie, o operație pe cord la Spitalul Universitar din București. Recuperarea părea să decurgă fără probleme și nimeni nu s-ar fi așteptat la un astfel de deznodământ.
Ce spunea Helmut Duckadam despre fidelitate în căsnicia cu cea de-a doua soție
În anul 2003, Helmut Duckadam a câștigat „Loteria Vizelor’, primind dreptul de a emigra legal în Statele Unite ale Americii. A început o nouă viață alături de familie peste Ocean, însă, după doar un an, regretatul portar s-a despărțit de prima soție. Ildiko l-a acuzat că a înșelat-o cu cea care i-a devenit ulterior parteneră de viață.
„Ştiam cu mult înainte să divorţăm că Helmuth are pe altcineva. Cu toate acestea, a fost o perioadă în care nici el şi nici eu nu am vrut să rupem mariajul. În cele din urmă, acest lucru s-a întâmplat după ce s-a întors în România din America. Eu am decis să rămân în SUA şi am stabilit că ar fi mai bine să ne despărţim’, a declarat Ildiko pentru libertatea.ro.
Invitat în emisiunea lui Denise Rifai, Helmut Duckadam recunoștea că a mai călcat strâmb în tinerețe. Situația s-a schimbat când a cunoscut-o pe Alexandra, cea de-a doua soție, căreia i-a fost fidel de la începutul căsniciei.
„Sunt un tip, cel puțin în ultima perioadă, foarte loial. Deci pot să jur, cu mâna pe inimă, că pe actuala soție, Alexandra, cu care sunt căsătorit de 16 ani, nu am înșelat-o niciodată. În tinerețe a fost altceva. Din păcate, am mai înșelat’, declara fostul portar în emisiunea de la Kanal D.
A încercat s-o convingă pe fosta soție să nu emigreze în America
În cadrul aceleiași emisiuni, Helmut Duckadam mai povestea că a încercat s-o convingă pe prima soție să nu emigreze în America. Nu s-a putut obișnui cu viața de acolo și, după o perioadă, s-a întors în țară singur.
„A fost visul soției, Ildiko. Am pus, dintr-o joacă, la Loteria Vizelor și am fost printre norocoșii care au câștigat. Dar, înainte de a pleca, când am avut viza și tot, am stat de vorbă cu soția și i-am spus: „Uite, stă, destul de bine’. Eram ok financiar, aveam un apartament drăguț. Îi zic: „Hai să nu mai plecăm, îți cumpăr un Matiz’. N-aveam bani de altceva, dar un Matiz îmi permiteam să-i cumpăr. Am cedat și am plecat. Mi-am dat seama că nu este America pentru mine. Fosta soție locuiește în America, Brigitte e căsătorită în America, dar eu n-am putut să mă obișnuiesc’, mai povestea acesta.
Sursa foto: Facebook