Horia Vlădescu susține că Oana Zăvoranu a fost bătută de Alex Ashraf și că ea mergea la vrăjitoare ca să se împace cu el: „Era în primăvara lui 2020. M-a sunat și mi-a zis: «Vino repede, că o să mă omoare»”

.

Horia Vlădescu, fostul manager al Oanei Zăvoranu, face acuzații dure la adresa ei și a lui Alex Ashraf. Potrivit relatării sale, vedeta ar fi acceptat infidelitățile și violențele partenerului său. În disperarea de a-și proteja căsnicia, aceasta ar fi apelat la ajutorul vrăjitoarelor și la practici oculte.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE GRATIS, AICI


Oana Zăvoranu și soțul ei, Alex Ashraf, au înființat o clinică în 2017, care a generat, pentru o bună perioadă de timp, bani frumoși. Luna trecută, afacerea a intrat în insolvență, după mai mulți ani de procese cu administratorii companiei. Unul dintre aceștia este Horia Vlădescu, care a avut clinica pe mână timp de doi ani, în rolul de manager.

Citește și: Cine este Horia Vlădescu, bărbatul acuzat că a falimentat clinica Oanei Zăvoranu. El și soția, Elisabeta Vlădescu, dețin un centru de imagistică medicală


Citește și: Oana Zăvoranu susține că Horia Vlădescu, fostul administrator al clinicii sale, a făcut închisoare în Germania: „Dețin document. Informația o am de la fratele lui. Dacă știam…'/ Ce spune despre Ioan Bogdan Furtună, medicul care o acuză de șantaj

Citește și: Aurelian Temișan a plecat de la „Te cunosc de undeva!'. Cu ce post de televiziune a semnat artistul

Citește și: Frații Sterp și Bogdan Mocanu l-au promovat pe Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova. Jador: „Am fost sunat, o sumă mare de bani. Nu mă bag’

Horia Vlădescu, fostul manager al Oanei Zăvoranu, susține că aceasta a fost înșelată și bătută de Alex Ashraf

Horia Vlădescu, bărbatul acuzat că a falimentat clinica Oanei Zăvoranu și a lui Alex Ashraf, a avut parte de repetate atacuri din partea cuplului. La un moment dat, bruneta susținea că are documente care demonstrează că fostul ei manager ar fi făcut închisoare, timp de un an, în Germania.


În prima sa apariție publică, Horia Vlădescu a lansat acuzații extrem de grave la adresa foștilor săi angajatori, dezvăluind detalii controversate din intimitatea acestora. Potrivit acestuia, Oana Zăvoranu ar apela la practici oculte pentru a-şi ţine partenerul aproape și ar fi gestionat defectuos afacerile proprii, inclusiv clinica și parfumul, acumulând datorii şi evitând plata taxelor. De asemenea, el o acuză că ar fi acceptat infidelitățile și violențele partenerului său.


„Parfumul costa 10-20 de dolari, şi-l vindea publicului cu 100. Nu doar că l-a vândut publicului cu 100, dar nu a plătit datorii la stat. (…)  În încercarea ei de a-l aduce înapoi acasă pe Alex Ashraf, încă mai mergea la vrăjitoare. (…) noaptea, se ducea în bucătărie, avea nişte păpuşi croşetate, în formă de om, şi le înţepa cu nişte andrele. Nu ştiu ce incantaţii făcea pe acolo, lega şi sfori la uşi, avea şi cărţi de magie neagră. (…) Mai trecea şi dintr-o cameră în alta în patru labe, începea să urle, ca un câine în casă. (…) se apuca să cerşească pe TikTok. (…) am găsit datorii peste datorii, nimic nu era plătit. (…) Era în primăvara lui 2020, când Alex oscila între a veni acasă sau a rămâne la amantă. Pe Oana o bătea (…) m-a sunat şi mi-a zis „Vino repede, că o să mă omoare în bătaie’, sunt o parte din acuzaţiile lui Horia Vlădescu aduse la adresa Oanei Zăvoranu şi a lui Alex Ashraf, potrivit unui comunicat Antena 1.


Oana Zăvoranu și Alex Ashraf vor să-și apere imaginea

După acuzațiile din partea lui Horia Vlădescu, Oana Zăvoranu și Alex Ashraf vor să-și apere imaginea și să răspundă punctual la probleme ridicate de aceasta. Duminică, cei doi vor fi prezenți în cadrul emisiunii Spynews TV, prezentată de Mara Bănică, pentru a comenta situația în care se află.


Horia Vlădescu a început colaborarea cu Oana Zăvoranu și Horia Vlădescu în 2019. Acesta a susținut că, în momentul angajării în funcția de manager, clinica era îngropată în datorii și el ar fi fost cel care a prevenit atunci falimentul.

După doi ani de colaborare, managerul a fost concediat din cadrul clinicii, apoi i-a deschis un proces Oanei Zăvoranu. Disputa juridică a inițiat-o pentru a-și recupera banii pe care i-ar fi împrumutat vedetei.

Sursa foto: Facebook & Antena 1