Imagini de la priveghiul Minervei. A avut coroane într-o formă total atipică și i-a fost respectată și ultima dorință

.

Luni, 10 martie, trupul neînsuflețit al regretatei Minerva a fost depus la Biserica Dichiu din București, unde cei care au cunoscut-o sunt așteptați să își ia rămas-bun. Gabriela Lucuțar, cea care se ocupă de funeralii, și-a făcut deja apariția la capelă pentru a se asigura că totul decurge conform dorințelor familiei. Tot astăzi are lor și înmormântarea, la Arad, sicriul urmând să fie transportat în cursul după-amiezii.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


Pe 7 martie, Minerva, pe numele real Gabriela Dima, s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. Ultimele luni au fost deosebit de grele pentru aceasta, fiindcă a ajuns de la un spital la altul, în România și în străinătate. Și-a amputat șoldul, în luna ianuarie, la Spitalul Militar, iar apoi a făcut mai multe vizite la un spital din Viena.


Imagini de la priveghiul regretatei Minerva

Astăzi, trupul neînsuflețit al regretatei Minerva a fost depus la Capela Bisericii Dichiu din București, unde, într-o atmosferă tristă și apăsătoare, prietenii și cei care au conoscut-o îi aduc un ultim omagiu. Sicriul este înconjurat de flori și coroane funerare, iar un tablou cu celebra astroloagă este așezat pe capac.

Gabriela Lucuțar, cea care se ocupă de ceremonia de înmormântare, a ajuns deja la capelă, având grijă ca totul să decurgă conform dorințelor familiei. Alături de ea, alte câteva persoane au fost surprinse în imagini, care au venit pentru a-și lua rămas bun de la Minerva. Mai multe imagini AICI.

Funeraliile vor avea loc tot în cursul zilei de astăzi, la Arad, în prezența familiei, a prietenilor apropiați și a celor care au apreciat-o pe celebra astroloagă.


Sanda Ionescu, declarații emoționante după moartea Minervei

Sanda Ionescu, tot astrolog de profesie, a cunoscut-o pe Minerva și o consideră „mama astrologiei’ românești.

„Pentru mine este mama astrologiei românești, este ființa cu care râdeam tot timpul pentru că eu tot timpul încercam să o scot din stările de neîmplinire, probabil… Aveam noi glumele noastre astrologice. Eu ziceam Lilith, mama lui Lilith, iar ea îmi spunea mie că sunt fiica lui Lilith. A inspirat foarte mulți astrologi, iar noi îi suntem datori pentru toate moștenirile pe care ni le-a lăsat… E foarte ciudat, pentru că anul trecut mi-a zis: îmi schimbi și mie prefața la agendă pentru 2025? Că vreau să am o amintire de la tine.


Am invitat-o la evenimentul meu Astro Anima, eu sunt producătorul acestui eveniment și mi-a mai dedicat o scriere. E cel mai mare eveniment astrologic. Am reușit să o scot din stările ei triste, pentru că a avut o viață grea, iar în scrierea respectivă, ea m-a numit aripa ei de înger. Este un astrolog vechi, care ne-a susținut pe noi, ăștia noi și care ne-a apreciat munca și dedicarea. Este singurul astrolog vechi care a susținut noua generație de astrologi. Tot timpul a spus: învățați să vă susțineți! Vreau să apelez la o editură, pentru că eu sunt singura care are manuscrisul ei, ultima carte pe care voia să o scoată și nu a mai apucat, Astrologie Medicală 2, mi-a trimis ca să-l corectez. M-am gândit ca drepturile de autor să i le lăsăm moștenire mamei, care are 81 de ani și care nu e prea ok…’, a spus Sanda, în exclusivitate pentru Click!.


Citește și: Gabriela Lucuțar se ocupă de înmormântarea Minervei. Ce i-a cerut, înainte să moară: ce va avea în sicriu și cum va fi îmbrăcată

Citește și: Ce se întâmplă cu cei trei copii ai Gabrielei Lucuțar, după divorț. Cum se descurcă Regina Întunericului ca mamă singură: „Câteodată sunt foarte obosită, nu e ușor. Nu concep…’

Citește și: Crin Antonescu și-a depus candidatura la prezidențiale și a demisionat, după 35 de ani, din PNL: „E straniu, dar necesar. Nu mă clatin’ / La sediul BEC, și-a făcut apariția cu Adina Vălean, soția sa


Citește și: Anca Serea, jefuită la un târg de haine din București: „Am înregistrarea cu gestul făcut și voi merge la Poliție!'. Ce mesaj i-a transmis femeii care i-a furat geanta de lux

Care au fost ultimele dorințe ale Minervei


Gabriela Lucuțar a povestit că a vorbit cu Minerva despre funeraliile sale, înainte ca regretata astroloagă să moară. Aceasta din urmă și-a dorit un sicriu bej, care va fi închis, având deasupra o fotografie cu ea. Întrebată ce mesaj crede că ar dori aceasta să le transmită românilor și celor dragi, „Regina Întunericului a spus: „Iubiți-vă pe voi înșivă și iubiți-vă aproapele, a declarat aceasta pentru Click.

Conform apropiaților Minervei, acesteia nu i-a plăcut niciodată să poarte haine negre. Ea a ales între alb și mov, iar, în cele din urmă, a stabilit că va fi îmbracată în mov. Totodată, Gabriela Lucuțar a precizat că va pune în scriu obiecte care au legătură cu astrologia, aranjamentul floral fiind realizat în aceeași temă.

Sursa foto: Facebook & Click