Imagini de la nunta fastuoasă a lui Horia Ivanovici. Jurnalistul sportiv s-a însurat în weekend, în cadrul unui eveniment cu ștaif, unde au fost prezente numeroase vedete. Cel mai inedit moment a fost, de departe, acela când artistul italian Al Bano și-a făcut apariția pe scenă, ridicându-i în picioare pe invitați. Silviu Prigoană, Adrian Mutu sau Anamaria Prodan s-a numărat printre aceștia.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
În weekend, Horia Ivanovici s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, în cadrul unui eveniment unde a dominat eleganța și bunul gust. Ceremonia a avut loc într-un decor deosebit, cu mult accent pe detalii – de la aranjamentele florale la meniul sofisticat. Seara a fost animată de muzică live și momente speciale, iar invitații, printre care și nume sonore din showbiz, s-au bucurat de o petrecere rafinată.
Imagini de la nunta fastuoasă a lui Horia Ivanovici
Nunta fastuoasă a avut loc la Palatul Snagov, într-un cadru de poveste și cu invitați de seamă. Horia Ivanovici, jurnalist și prezentatorul emisiunii „Fanatik Super Liga’, și-a unit destinul cu aleasa inimii sale, la 50 de ani. În ziua cea mare, mireasa a purtat o rochie tip sirenă, care i-a lăsat umerii la vedere și i-a flatat silueta. Cu părul roșu ca focul, Ioana a avut o apariție inedită, alegând un machiaj subtil, care i-a pus în valoare frumusețea naturală.
Evenimentul a strâns laolaltă nume sonore din showbiz și din lumea sportului. Prieteni dragi și colegi s-au adunat pentru a celebra iubirea cuplului, printre care Anamaria Prodan, Adrian Mutu sau Silviu Prigoană.
Impresara de fotbal și-a făcut apariția într-o rochie neagră, cu decupaje în zona abdomenului, care i-a venit ca turnată. Pe parcursul serii, Anamaria Prodan a făcut fotografii cu Adrian Mutu, Mihai Stoichiță, Florentin Petre, Bănel Nicoliță, Silviu Prigoană și băieții lui.
Al Bano a cântat la nunta lui Horia Ivanovici
Atmosfera a fost întreținută de artista Bianca Sârbu, care a reușit să ridice invitații de la mese cu un repertoriu energic. A cântat hituri cunoscute, iar cei prezenți au fost încurajați să danseze pe ritmurile muzicii.
Cel mai inedit moment al serii a fost, fără doar și poate, acela când artistul italian Al Bano și-a făcut apariția pe scenă. A cântat în duet cu Bianca Sârbu melodia „Felicita’, moment care a emoționat profund invitații și le-a creat o amintire unică, pe care o vor păstra în suflet mult timp după acest eveniment.
„Când visele devin realitate! Al Bano, la fel de carismatic, generos și iubit. Multumesc, maestre, pentru acest duet care nu ar fi fost posibil și fără următorii oameni dragi!’, a scris Bianca într-o postare pe rețelele de socializare.
Anamaria Prodan a savurat din plin atmosfera de petrecere și a avut ocazia să se fotografieze alături de legenda muzicii italiene Al Bano. Într-o postare pe contul ei, impresara a transmis un mesaj mirilor: „Casă de piatră, frumoșii mei de vis’.
Sursa foto: Instagram & Captură Video