Interviu: Andreea Marin Banica lupta pentru o noua cauza

.

Atunci cand vine vorba de implicarea in campanii pe teme de sanatate si educare, Andreea Marin Banica are o energie inepuizabila. Luni dimineata am intalnit-o in statiile de metrou Unirii si Victoriei, marcand Ziua Mondiala de Lupta impotriva Pneumoniei printr-o campanie de informare a parintilor cu privire la riscurile bolilor pneumococice.

 


In calitate de Presedinte al Fundatiei Pretuieste Viata’ si ambasador al campaniei Coalitia pentru o Noua Preventie 2013′, Andreea lupta pentru introducerea vaccinului pneumococic in schema nationala de imunizare gratuita a copiilor. Peste 5.000 de parinti au semnat deja petitia online Spune DA introducerii vaccinului pneumococic, lansata in urma cu cateva saptamani, si Andreea spera ca se vor strange si mai multe, pentru a convinge autoritatile sa se alature acestui proiect, incepand cu anul viitor.


 

 

 

Dupa ce a stat de vorba cu trecatorii, in special cu mamele, si a explicat jurnalistilor si celor prezenti cat de important este acest vaccin, vedeta a raspuns la cateva intrebari pentru VIVA! despre implicarea ei in aceasta campanie.  Cifrele vorbesc de la sine: pneumonia ucide anual peste 1,3 milioane de copii din intreaga lume, provocand 18 % din cazurile de mortalitate infantila, capitol la care, din pacate, tara noastra ocupa un loc de frunte. In Romania, rata de mortalitate in randul copiilor este dubla fata de media europeana, aprox. 25 % dintre cazurile de deces producandu-se din cauza bolilor aparatului respirator.

 

Ea insasi mama, Andreea militeaza cu o convingere molipsitoare pentru vaccinarea impotriva bolilor pneumococice, lucru care ar putea salva multe vieti pe viitor. Motivele pentru care acest vaccin este folosit in prezent de doar 2 % dintre copii sunt pretul foarte mare si lipsa de informare. Aici intervine rolul Andreei, care incearca sa duca mai departe demersul de informare a parintilor si sa sprijine introducerea acestui vaccin in grila de imunizare gratuita.


 

Intrebata de unde isi gaseste energia sa lupte pentru atatea cauze, Andreea ne-a raspuns cu umor ca… inca nu s-a inventat un vaccin pentru asta.

 

[jwplayer  width='500 height='350 file='https://www.viva.ro/wp-content/uploads/video/andreea-marin-metrou.flv']

 

Mai multe informatii pe www.scoalamamelor.ro