Ioana și Ilie Năstase nu mai locuiesc în aceeași casă și se vorbește, din nou, despre divorț: "Fiecare la casa lui"

.

Ioana și Ilie Năstase și-au unit destinele în 2019 și între ei există o diferență de vârstă de 29 de ani. Relația lor a fost mereu controversată și în repetate rânduri s-au despărțit și împăcat, iar acum se află într-o nouă pauză. Ioana Năstase dezvăluie că nici nu mai locuiesc împreună și apropiații lor susțin că se vorbește chiar despre divorț.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI


Ioana și Ilie Năstase nu mai formează un cuplu, după cum susțin apropiații lor, iar fostul tenismen ar fi foarte afectat din cauza acestei decizii. Zilele trecute, Ilie Năstase a plecat în Cehia, unde s-a lansat documentarul „Nasty', care prezintă viața și cariera sa, iar Ioana Năstase, în Turcia. Fără să se anunțe unul pe altul, iar asta a accentuat tensiunea dintre ei.

Ioana și Ilie Năstase nu mai locuiesc împreună


Ioana Năstase a dezvăluit, la un moment dat, că a fost victima violenței conjugale, închizând ochii de mai multe ori în fața faptelor fostului mare tenismen. În prezent, relația lor pare din nou tensionată, iar cei doi au plecat separat în vacanțe. Afaceristul nici măcar nu a informat-o pe soția sa că plănuiește să călătorească până în Cehia.

„Sunt în drum spre Piatra Neamț, acum mă aflu în țară. Da, am fost în Turcia. Ilie a venit după mine, dar nu ca să mă prindă sau să mă verifice. El știe ce fel de om sunt, nu se pune problema. E adevărat și că el a plecat în Cehia fără să mă anunțe. Dar eu nu m-am supărat, eu sunt obișnuită cu astfel de lucruri. Eu mi-am sunat nora și am rugat-o să-mi ia bilete pentru o vacanță de câteva zile în Turcia.

Am acolo și o prietenă. El știa, i-a luat apoi și lui bilet. A venit, am stat două zile, după care ne-am întors acasă. Fiecare la casa lui’, a mărturisit Ioana Năstase pentru cancan.ro.


Ioana Năstase confirmă faptul că se află în fața unei decizii foarte importante și are nevoie de liniște pentru a ști exact ce are de făcut, însă nu a dezvăluit dacă este vorba despre divorț, așa cum s-a speculat.

Mă respect, vreau să fiu liniștită pentru a lua cea mai bună decizie. Vreau ca oamenii să mă iubească pentru ceea ce sunt eu. Nu vreau să mă afirm pe spatele nimănui, pentru că și eu am clădit ceva în viața asta. Și înainte, și împreună cu el. Am plecat la Piatra Neamț și să mă încarc sufletește pozitiv. Am aici un loc al meu care mă liniștește. Sunt un om echilibrat, care-și vede de viața lui. O să stau vreo două zile’, a completat soția lui Ilie Năstase.


Citește și: Ilie Năstase spune că Ioana este „cea mai frumoasă femeie’ din viața lui: „Eu așa simt. Noi încercăm să avem și un copil’/ Ce le-a transmis fostelor soții

Citește și: Ioana Năstase amenință că va scoate la iveală lucruri neștiute din căsnicia cu Ilie Năstase: „Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul! Este dureros ce mi se întâmplă

Ioana Năstase, despre supărările din mariajul cu Ilie Năstase

Ioana Năstase spunea acum câteva luni că supărările îi macină sufletul și a trebuit să facă multe lucruri împotriva voinței ei în această căsnicie. Ba mai mult, că o să vină și ziua când o să vorbească pentru că a mascat multe lucruri în mariajul cu Ilie Năstase și s-a săturat să trăiască așa.


„Am niște supărări în suflet care mă macină de ceva timp. Este postul Paștelui și trebuie să maschez multe. Eu am fost și sunt genul de femeie care a mascat foarte multe lucruri. Am foarte multe dureri sufletești, dar o să vină și ziua când o să vorbesc despre tot ce se întâmplă în mariajul meu. Chiar și așa, în ciuda problemelor, nu se pune vorba de un divorț. Simt că am sufletul foarte încărcat. A trebuit să fac foarte multe lucruri împotriva voinței mele, a spus Ioana Năstase pentru Click!.


Ioana Năstase recunoaște că a apelat la credință atunci lucrurile au devenit de neîndurat, iar asta a ajutat-o.

„Mereu am ținut postul Paștelui, am avut o familie care mereu a respectat tradițiile. Sunt o persoană foarte credincioasă, așa am fost mereu, o să merg și la Înviere, anul acesta, normal. Credința pe care o port mereu în suflet a reușit să mă salveze din multe situații. Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul. Este dureros ce mi se întâmplă. Nu mai pot, a mai spus soția lui Ilie Năstase.


Ioana Năstase a făcut eforturi mari pentru a-l înțelege pe Ilie Năstase

Ioana Năstase a vorbit, mai demult, despre certurile din căsnicia cu Ilie Năstase. După mai multe despărțiri și împăcări, aceasta lăsa se înțeleagă că a reușit să aducă armonia în familia lor.

„Ca în orice familie, mai există certuri. Prefer să plec, când îl văd nervos, sau când ceva nu -i pe placl meu. Mă urc în mașină și plec, am casă la mare, sau plec la munte, la căluț. Mă întorc cam în 2-3 zile sau vine după mine. Viața e imprevizibilă, niciodată nu știi ce-ți oferă. Eu nu mă cert, doar spun ce nu-mi convine.


L-am studiat foarte bine, trebuie să recunosc, pentru a putea să-mi păstrez mintea sănătoasă. L-am analizat, dar nu pot spune că îl știu din scoarță-n scoarță. Stai cu un om o viață și poate nu reușești să-l cunoști în totalitate. Dar știu ce am de făcut ca eu să fiu zen, să pot trece mai departe. Nu trebuie să-ți mai pui mintea, când e mai vulcanic. Așa e felul lui de a fi. La început mă agitam, ziceam că nu e normal. Dar e mai bine așa, că-ți păstrezi tu echilibrul ca om. Nu mai stai tu în tensiune. Iar dacă te vede pe tine calm, imediat devine și el la fel. Am un copil care mă respectă (n.r, fiul său din prima căsnicie) și vreau ca el să vadă cât mai puține lucruri rele. Mă doare când vede ceva ce nu-i în regulă. Îmi seamănă și la caracter, la fizionomie, spunea Ioana Năstase.