Ioana Tufaru, interviu emoționant despre Rona Hartner, direct de la înmormântare artistei. Este durere mare în showbiz-ul românesc! În aceste momente, regretata artistă Rona Hartner este condusă pe ultimul drum de familie, apropiați și toți cei care au cunoscut-o și i-au fost alături de-a lungul vieții. Printre cei care au mers să-i aducă un ultim omagiu se numără și fostul ei soț, Rocco Sedano, Aurel Pădureanu, dar și Ioana Tufaru!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Rona Hartner a murit pe data de 23 noiembrie, după ce a pierdut lupta cu cancerul. Ani de zile s-a luptat cu boala nemiloasă cu care a fost diagnosticată de mai multe ori. Dacă de două ori a reușit să învingă boala, de data aceasta totul a fost în zadar. Metastazele de pe creier au fost fatale pentru îndrăgita artistă care reușea cu brio să aducă zâmbetul pe buzele tuturor. Acum, toți cei dragi sunt sfâșiați de durere, printre care și Ioana Tufaru care nu poate uita zâmbetul și energia regretatei artiste.
Ioana Tufaru, interviu emoționant despre Rona Hartner, direct de la înmormântare artistei
Este durere de nedescris la Cimitirul Bellu din Capitală, acolo unde se ține slujba de înmormântare a regretatei artiste. Cu lacrimi în ochi, Ioana Tufaru și-a adus aminte de cât de multe ori a ajutat-o Rona Hartner, dar și că mama ei a murit tot din cauza cancerului. Aceasta a avut o relație cu adevărat specială cu Rona Hartner și au vorbit foarte mult, mai ales în mediul online, astfel că vestea tragică a îndurerat-o profund pe Ioana Tufaru.
'Pe Rona o cunosc de 30 de ani cred, dacă nu mai bine. Ne-am înțeles foarte bine, când mie mi-a fost greu, Rona m-a ajutat. Ea i-a fost studentă în facultate mamei mele. Mama mea a fost profesoară la Facultatea de Teatru. Eu acum lucrez la o carte despre mama mea și mă bucur că Rona a apucat să îmi scrie și ea câteva gânduri. I-am cerut ieri acordul surorii sale să le public, așa mi se pare normal. (…)
Este greu de crezut că o persoană atât de veselă, optimistă și mereu cu zâmbetul pe buze, cum a fost Rona Hartner, a plecat dintre noi subit, când nimeni nu se aștepta, la vârsta de doar 50 de ani, răpusă de cancer. Toți o vom ține minte veselă, așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor, însă chiar și așa, durerea este una de nedescris.
Ce să zic, îmi pare foarte rău. Nu îmi vine să cred. Am să rămân cu energia ei debordantă pe care o avea. cu zâmbetul ei, cu frumusețea ei interioară. Mai ales, am învățat de la ea un lucru foarte important, oricât ai fi de bolnav și de jos, trebuie să înfrunți totul cu zâmbetul pe buze. Și mama mea a murit tot de cancer, dar ea nu era atât de deschisă. Rona știa ce se întâmplă, ea a căzut din senin, așa, mai ales că în octombrie a avut concert din câte știu. M-am rugat foarte mult pentru ea, mai ales că fetița ei are 15 ani, așa aveam și eu când a murit mama mea de cancer. (…) E greu, sunt lucruri triste care te dor.', a declarat Iona Tufaru în exclusivitate pentru VIVA!
Ce amintiri are Ioana Tufaru cu Rona Hartner
Ioana Tufaru a rememorat ultima întâlnire față în față cu Rona Hartner, care a fost în urmă cu 5-6 ani. Deși a fost o întâlnire scurtă, aceasta nu o poate uita, explicând că regretata artistă și-a făcut timp pentru ea deși era într-o criză de timp și se pregătea pentru o emisiune.
'În urmă cu 5-6 ani, nu știu cum am vorbit, și mi-a zis că e în țară și ne-am văzut. Ea se aranja că trebuia să intre într-o emisiune. M-am dus la coafor unde se aranja și am vorbit cu ea. Atunci a fost ultima dată când ne-am văzut, cred. Ea era foarte prietenoasă. Era un om deosebit. Este foarte greu. Nu îmi vine să cred, parcă nu conștientizez. Aș fi vrut să vin la un concert de al ei, nu la înmormântare.', a mai continuat ea.
Rocco Sedano, fostul soț al Ronei Hartner, a venit la înmormântarea artistei
Familia, apropiații și cei care au cunoscut-o, au venit să-i aducă un ultim omagiu Ronei Hartner. În mulțime însă a fost zărit și Rocco Sedano, fostul soț al artistei, care a venit însoțit de fiica pe care o are din relația cu regretata vedetă. Rocco Sedano a venit la înmormântarea Ronei Hartner, cu toate că sora ei, Rinda, nici nu a vrut să audă de acest lucru. Se pare că a trecut peste spusele lor și a venit să o vadă pentru ultima dată și să fie alături de fiica lor, Rita.
Sursă foto: VIVA! Exclusiv / Facebook