Ionuț Varodi, noi săgeți către Mirela Retegan, după plecarea din Gașca Zurli: „Singura problemă a fost ea. Mi s-a ridicat un văl de pe ochi”. Cu ce se ocupă acum Bucătărașul Lulu

.

După despărțirea de Gașca Zurli, Ionuț Varodi (fostul bucătăraș Lulu) i-a adresat Mirelei Retegan acuzații dure și a spus despre ea că a jucat un rol important în decizia de a părăsi trupa. În primul interviu acordat după demisia bruscă, Ionuț Varodi a vorbit despre proiectele pe care le are în desfășurare și a exclus posibilitatea de a se reuni cu foștii săi colegi.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


La începutul lunii martie, Gașca Zurli a rămas fără trei membri, după ce Vero Căliman (Fetița Zurli), Ionuț Varodi („bucătărașul Lulu) și Răzvan Marina („Truli) și-au anunțat retragerea. Mirela Retegan, fondatoarea proiectului, a transmis public că nu este loc de resentimente deoarece despărțirea a avut loc în termeni buni și chiar este posibil să colaboreze pe viitor. Ionuț Varodi a transmis însă un mesaj acuzator la adresa acesteia și a făcut-o vinovată pentru încheierea coloborării.


Citește și: Ionuț Varodi, acuzații dure la adresa Mirelei Retegan după ce a părăsit Gașca Zurli. Ce l-a dezamăgit pe Bucătărașul Lulu: „Urăsc nedreptatea, manipularea și victimizarea. Totul din vina ei'

Citește și: Cine este și cum arată Maya, fiica Mirelei Retegan. A preluat Gașca Zurli la 22 de ani, după ce trei membri ai trupei și-au dat demisia

Citește și: Oana Roman, după ce o clinică medicală i-a transmis să-și plătească datoriile: „Efectiv, am uitat. Doamnele mă cunosc, știau prin ce am trecut’. Ce a deranjat-o, de fapt

Citește și: Survivor România All Stars 2024. Maria Chițu, cuvinte dure către Zanni: „Era un măscărici, acum este jumătate de măscărici’. Reacția concurentului

Ionuț Varodi, noi săgeți către Mirela Retegan, după plecarea din Gașca Zurli

În primul interviu acordat după plecarea din Gașca Zurli, Ionuț Varodi a reiterat ideea că neînțelegerile cu Mirela Retegan l-au constrâns să demisioneze. Fostul bucătăraș „Lulu’ s-a arătat deranjat de atitudinea afișată de fondatoarea trupei, după ce el, Vero Căliman și Răzvan Marina și-au anunțat demisia.


„Nu am plecat să îmi refac viața. Și, după cum am scris și în postarea de pe Facebook, nu am plecat să-mi fac o familie, nu am plecat să mă reprofilez. Singura problemă a fost ea. Nu există alte scuze, alte motive, lacrimile de la TV nu-și au niciun sens. Nu există să te victimizezi așa la televizor, când tu nu ești o victimă. De fapt, tu ești…’, a spus tânărul pentru actualitate.net.

Apoi a completat: „Îți spun sincer că nu-mi dau seama. Nu știu dacă mi s-a ridicat mie un văl de pe ochi și am văzut cu alți ochi, ulterior, ce se întâmplă. Habar nu am’.


Cu ce se ocupă Ionuț Varodi după plecarea din Gașca Zurli

După 10 ani în care a făcut parte din proiectul Gașca Zurli, Ionuț Varodi spune că va rămâne în continuare pe scenă și are deja alte proiecte în desfășurare. Tânărul și-a deschis o agenție de publicitate și este în discuții pentru un job la Academia de Film, Teatru și Televiziune Studiourile Buftea’.

„Păi, o să fac o grămadă de lucruri. Vin foarte multe propuneri spre mine. Mi-am deschis, în primul rând, DELULU PRODUCTIONS, care este la bază agenție de publicitate. Pentru că eu, pe lângă actor pe scenă, am fost și social media manager la „Zurli’.


Eu, în ultimul an, pe lângă activitatea pe scenă, eram și în spatele scenei. Eu am coordonat tot ce înseamnă online pentru „Zurli’, iar asta cu efect foarte bun. Acum, încep să preiau conturi de social media, persoane publice, firme, activități de genul acesta.

Pe lângă asta, o să mă întâlnesc foarte curând cu copiii și adolescenții, sunt în discuții avansate cu Academia de Film, Teatru și Televiziune Studiourile Buftea’, în curând o să predau pentru copiii de la ei.

Vin propuneri multe și pentru întoarcerea pe scenă, dar nu vreau să mă întorc pe scenă neapărat în spectacolele pentru copii, dar sigur o să mă întorc într-un anume fel. Ori că o să cânt, ori că o să fac un show stand up, un spectacol. Cert este că treaba mea cu scena nu s-a încheiat’, a adăugat el pentru aceeași sursă.


„Am avut mari emoții că am ieșit public’

Ionuț Varodi spune că l-au încercat mari emoții când a dezvăluit motivele plecării din Gașca Zurli și a îndreptat mai multe săgeți spre Mirela Retegan.

„Mie îmi este foarte clar că oamenii care conduc o afacere, sau oamenii care au interacționat vreodată cu ea, știu exact despre ce este vorba.

Și, din contră, mă gândeam, am avut chiar foarte mari emoții că am ieșit public și am spus ce am spus, iar angajatorii nu vor vrea să colaboreze cu mine pentru ce am scris despre ea. Dar sunt convins că oamenii cu care voi lucra vor aprecia curajul pe care l-am avut, dar și sinceritatea pe care am avut-o față de oamenii care ne-au urmărit atâția ani’, a mai spus el.


Ce spune Ionuț Varodi despre o reuniune cu membrii trupei Zurli

Ionuț Varodi păstrează legătura cu foștii membrii din Gașca Zurli, dar nu întrevede o reuniune.

„Nu cred că vom mai face o reuniune. S-au încheiat drumurile acolo unde s-au închis, la cel mai înalt nivel. S-a terminat cu turneul de film. Ne-am întâlnit cu o grămadă de oameni, și oamenii au fost un motor foarte bun ca să duc până la capăt toată treaba. Pentru că știam că se va termina, eram deja în discuții. Și oamenii, întâlnirile cu copiii și aprecierile publicului au fost fix motorul meu’, a mai completat tânărul.


Cum a ajuns Ionuț Varodi în Gașca Zurli

Ionuț Varodi a povestit cum a ajuns să-l interpreteze pe bucătărașul „Lulu’ în Gașca Zurli.

„M-am apucat de actorie pe la 13 ani, am făcut cursuri de actorie. La 15 ani am jucat pentru prima dată într-un spectacol profesionist la Teatrul Național București. Încă din liceu mergeam prin toată țară cu spectacolele în care jucam.

Am dat la facultate, la UNATC. M-am apucat de „Zurli’ pe la 15-16 ani, cum spunea, și eram în teatru, la Teatrul Zurli, care nu era cu personaje, nu eram „Bucătărașul Lulu’, eram urs, nici nu mai știu, erau spectacole care nu țineau de gașcă. Era și această componentă, Teatrul Zurli.

Când am împlinit 18 ani eram în clasa XII-a și mi-a zis Mirela că are nevoie de un om pentru rolul de bucătar și că vrea să plece în turneu. Atunci i-am zis că eu nu știu exact dacă mă pot implica, că nu știu dacă intru sau nu la facultate, dar totuși m-am dus și am înregistrat primele două cântece. Asta în iunie. În septembrie am dat admiterea la UNATC și am picat la ultima probă, la monolog. Și i-am scris Mirelei, și a doua zi eram pe scenă, pe cea mai mare scenă, cu cel mai mare public în care fusesem vreodată într-o sală închisă, în Cluj, cu 8.000 de persoane’, a încheiat el.

Sursa foto: Facebook