Irina Shayk l-a uitat deja pe Bradley Cooper? Modelul a fost surprins în tandrețuri cu un alt bărbat!

 Oana Pantazi
.

La nici două luni de la despărțirea de Bradley Cooper, când lumea încă îi plângea de milă, iată că Irina Shayk a dovedit că are puterea de a merge mai departe fără să se iute în urmă. Iată cu cine a fost Irina Shayk în tandrețuri recent!

Între Irina Shayk și Bradle Cooper au fost niște sentimente ce nu pot fi contestate de nimeni, rusoaica dăruindu-i actorului o fetiță superbă. din nefericire, relația lor nu a fost îndeajuns de puternică pentru a rezista provăcărilor ultimului an, când zvonurile despre așa-zisa poveste de dragoste dintre Bradley Cooper și Lady Gaga le-a distrus definitiv relația.

Deși nu a recunoscut asta, pentru Irina Shayk a fost foarte greu să asiste neputincioasă la chimia, mai bine zis explozia de hormoni care se producea la fiecare apariție a iubitului ei alături de Lady Gaga – cei doi fiind protagoniștii filmului A Star Is Born. În cele din urmă, deși au infirmat până în ultima secundă că au probleme în relație, în luna iunie Irina Shayk și Bradley Cooper s-au despărțit, iar imaginile cu fotomodelul plecând cu bagajele în mâini din casa actorului i-au făcut pe fanii modelului să o urască și mai mult pe Lady Gaga, chiar dacă vina despărțirii nu îi aparține…

Cine e noul bărbat din viața Irinei Shayk

În loc să-și plângă iubirea apusă, iată însă că Irina Shayk s-a reorientat, fiind decisă, probabil, să-l înlocuiască repede pe Bradley Cooper… Dar chiar atât de repede? Imaginile surprinse de paparazzi, în timp ce Irina era cu fetița la plimbare, dovedesc însă că între frumoasa rusoaică și bărbatul în compania căruia a fost surprinsă este mai mult decât o relație de simplă prietenie.

Apropierea dintre ei depășea limita impusă, el a îmbrățișat-o de câteva ori, chiar și-a odihnit capul pe umărul ei și, cel mai important, a făcut-o din nou să râdă. Pe scurt, limbajul mimico-gestual conduce spre o singură concluzie: Irina Shayk se lasă din nou curtată sau poate e chiar îndrăgostită.

Cine este noul bărbat din viața ei? Este vorba despre directorul de creație de la British Vogue, Alec Maxwell, deci, dat fiind că amândoi sunt oarecum în branșă, noua relație are toate șansele să funcționeze. Să sperăm însă că nu este deja însurat, fiindcî pe mâna lui stângă se putea zări ceva asemănător cu o verighetă…

Foto: Northfoto, Hepta

Irina, Bradley și fiica lor Lea De Seine, în Veneția.Irina, Bradley și fiica lor Lea De Seine, în Veneția.

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton