Irinuca Loghin a împlinit 43 de ani, dar încă nu a reușit să își vadă visul cu ochii: acela de a avea un copil. Fiica faimoasei Irina Loghin, Irinuca Iris Cernea, așa cum se numește după tată, i-a călcat pe urme artistei. Cântă de la o vârstă fragedă, atunci când a apărut prima dată pe scenă, alături de mama ei.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Când a ajuns la adolescență, Irinuca a început să înregistreze piese frumoase din folclorul românesc. Avea 40 de ani atunci când s-a căsătorit cu Bogdan Barbu, un coleg de muncă din Târgu-Jiu. Fiica Irinei Loghin a mărturisit că își dorește din tot sufletul să devină mamă, iar pentru acest lucru este capabilă de orice sacrificiu.
Se pare că artista a mers la o mulțime de medici ca să rezolve această problemă, iar acum face inclusiv tratamente de fertilizare.
„Dorim ca anul acesta să-i facem un nepoțel mamei. Ne chinuim foarte mult să-i îndeplinim dorința. Am mers la medic, urmez un tratament. Medicii fac și ei ce pot, acum trebuie să mai vrea și Dumnezeu. Nu e o problemă medicală, suntem sănatoși amândoi, dar bebelușul se lasă așteptat. Eu îmi doresc mult o fetiță. Am crescut numai cu fratele meu, surorile mamei mele au avut numai băieți, de aceea vreau o fetiță', a declarat Irinuca Loghin, la Antena Stars.
Irinuca Loghin își dorește să devină mamă, la 43 de ani
În cazul în care Irinuca va rămâne însărcinată, știe deja cine va fi nașul bebelușului: Paul Surugiu sau Fuego, așa cum îl cunoaște o țară întreagă. Rămâne de văzut dacă artistul a avut dreptate și sora lui de suflet va deveni mamă de fată. „Și el mi-a zis de ziua mamei mele că simte că voi avea o fetiță anul acesta', a mai spus fiica Irinei Loghin.
Nici Irina, marea artistă a României, nu a devenit mamă fără niște sacrificii enorme. Cântăreața are doi copii: Irinuca și Ciprian Cernea. Și ea a fost de la un medic la altul, a făcut niște tratamente dureroase și greu de suportat, dar a reușit, în cele din urmă, să-și vadă visul cu ochii.
Citește și: Copiii Irinei Loghin, geloşi pe Fuego, fiul adoptiv al mamei lor?Irinuca şi Ciprian spun tot adevărul!
Citește și: Irina Loghin a copilărit în sărăcie cruntă:”Eram tunsă la piele, bântuiau păduchii pe la noi!”
Ce tratamente a urmat și Irina Loghin, mama Irinucăi
Artista de muzică populară avea 35 de ani când s-a decis să facă tot ce îi stă în putere ca să devină mamă. Timp de șase luni a îndurat niște tratamente extrem de dureroase. Însă, după această perioadă, s-a întâmplat minunea.
Pe la 35 de ani, când m-am dus într-un turneu la Cluj, m-am interesat ce pot să fac, aflasem că la Cluj sunt profesori foarte buni. M-am dus la un profesor ginecolog, ca să îmi facă un consult. Mi-a dat un tratament de șase luni, mi-a făcut histerosalpingografia. Îţi introduce un lichid, o soluţie în uter, care este înfiorătoare, ustură așa de tare!
El a observat că am avut o răceală în copilărie, foarte puternică și netratată la timp. Această analiză era și un tratament, deoarece îmi introdusese lichidul acela și am devenit fertilă. Imediat, la nicio lună de zile, am rămas însărcinată', a povestit Irina Loghin, în cartea Viața mea este ca un cântec'.
Adevărul despre relația dintre Fuego și copiii Irinei Loghin
Multă lume a crezut că Irinuca și Ciprian sunt geloși pe artist, din cauza relației strânse cu Irina Loghin, dar adevărul este cu totul altul.
„Nu avem cum să fim geloşi pentru că genetic noi sunt copiii ei şi avem un avantaj. Paul este în fiecare Crăciun la noi. El este la masa familiei', au declarat cei doi, potrivit Antena Stars.
„Paul este special pentru mine, a fost şi va fi, din toate punctele de vedere. Vreau să pun că nu îmi lipseşte niciun spectacol de-al lui Paul. Dacă nu merg la un spectacol de-al lui de Crăciun, înseamnă că n-a trecut Crăciunul, n-au trecut sărbătorile… De multe ori, nu ştie că sunt în sală', a precizat Irina Loghin.